„Viabilitatea spectacolului atestă vitalitatea creatorului”

De ani buni, coregraful francez de origine romana si de expresie chiliana, daca se poate spune asa, isi petrece mult timp in avion, intervalul dintre zboruri insemnand de regula montarea de noi creatii coregrafi ce – in principal la Baletul National Chilian (ElBanch), al carui director artistic este din 2001 – sau reluarea unora la alte teatre de prin lume. Interlocutor sarmant prin bogatia si fl uenta discursului, accepta interviurile cu o neobosita generozitate.

● V-ati intors de curand din Argentina, dupa cea mai recenta premiera. Despre ce a fost vorba?

In Argentina am remontat Mozartissimo, cu ocazia sarbatoririi a 50 de ani de existenta a companiei Ballet del Sur din Bahía Blanca. O premiera pentru Argentina. Spectacolul a fost creat in 1999 la Teatrul de Balet Clasic si Contemporan Oleg Danovski din Constanta si este extraordinar sa constat cum prinde viata cu interpreti total diferiti, pe meridiane cateodata diametral opuse.

Sa fi e oare datorita faptului ca Mozart este universal, atat ca timp cat si ca spatiu si sensibilitate? Sa fi e oare datorita admiratiei mele pentru acest geniu al jocului de oglinzi, muzical si teatral? Sau poate pentru ca resimt aceeasi bucurie si placere ca si cum de fi ecare data l-as reinventa? In plus, imi dau seama, iar si iar, ce impact puternic au ideile teatrale propuse de catre Dan Mastacan in aceasta lucrare, uneori mai detectabile si mai perceptibile chiar decat cele pur coregrafi ce si care o fac sa fi e primita la fel de bine de publicurile cele mai diverse...

Longevitatea acestui Mozartissimo imi da curajul sa continui sa-l cizelez, cu toate ca ar fi mult mai usor si mai conform fi rii mele sa creez un spectacol nou. Viabilitatea unui spectacol, in timp si spatiu, atesta si vitalitatea creatorului...

● De ce ati ales Noche Bach pentru Festivalul International George Enescu si nu o lucrare mai recenta?

Pentru acelasi motiv. Oricum, in Romania nu a fost vazut si reprezinta unul din pasii mei, cred, importanti si simbolici. Adica ma reprezinta, la fel ca si Mozartissimo, fi ind totusi
cat se poate de diferit.

● In 2009 ati creat o coregrafie pe Oratoriul de Craciun de Bach. Aveti afi nitati speciale cu acest compozitor?

A te apropia de Bach si de muzica sa este ca si cum ai intra intr-o catedrala, intr-un templu. Nu poti s-o faci intr-o tinuta inadecvata sau intr-o stare de spirit obisnuita. Prima mea intalnire pe scena cu Bach a avut loc abia acum cativa ani alaturi de Miriam Raducanu, intr-un spectacol la Teatrul National. Ma solicitase sa dansam impreuna, intr-un dans al dumneaei foarte elaborat si cizelat, ca intotdeauna, pe o Partita de Bach, un dans de o esenta cat se poate de brancusiana. Mi-am luat inima in dinti si am indraznit, cumva cu acel curaj al disperarii. Am improvizat, ca pe timpul pre-Nocturnelor de la Teatrul Tandarica din anii ’70, uitand de mine, de unde, cand si de ce eram.

Singurul lucru pe care il aveam prezent, arzandu-ma pe undeva prin centrul sufl etului, erau Miriam si Bach. Aceasta mi-a dat dezlegarea. Mi-am dat voie, mi-am permis mie insumi sa ma ating de muzica lui supraomeneasca.

De Noche Bach m-am apucat umbland in varful picioarelor, incercand sa construiesc spectacolul cat mai riguros posibil, pe de o parte si in acelasi timp aruncandu-ma in el cu toata nebunia omeneasca, pe de alta parte...

La fel a fost si cu Oratoriul. La Santiago, doi tineri realizatori au urmarit pas cu pas crearea acestuia, traind alaturi de noi in sala de dans, pe tot timpul gestatiei lui si au realizat un documentar, care mi se pare ca ar raspunde mult mai bine intrebarii pe care mi-ati pus-o decat as face-o eu cu vorbe... Mi-ar placea sa se proiectezefilmul si in Romania.

Ca sa revin la Noche Bach si la universalitatea muzicii lui Johann Sebastian: exista in acest spectacol un duo simbolic, l-am dorit asa, si asa a iesit. Dansatorii provin de la antipozi: ea dintr-o familie japoneza din traditionalul Kyoto, el dintr-o familie chiliana de oameni de la tara. Uniti, legati intre ei cu funia renuntarii de sine, pur si simplu pentru a dansa.

Pentru a trai, a exista, dincolo de imposibil, exclusiv prin si pentru miscarea cu semnifi catii – una dintre defi nitiile pe care eu le-as da dansului.

● Ce se mai aude cu compania dumneavoastra bucuresteana, infiintata in 2007? Cand si unde se va relua spectacolul OuiBaDa?

OuiBaDa, un alt spectacol care ma reprezinta! Un fel de urmare peste decenii a Nocturnelor si un omagiu inchinat creatoarei acestora, universala si in acelasi timp atat de profund romaneasca, Miriam. Sper ca OuiBaDa sa gaseasca din toamna o scena noua, dupa ce a fost gazduit in ultima vreme de Centrul National al Dansului.

Producatorul companiei, Valerian Mares se ocupa de asta si sunt sigur ca va gasi o solutie, ca intotdeauna, asa cum numai dumnealui stie, in aceasta lume a noastra de nisipuri miscatoare...

● Ce mai scrieti, ce mai citim – carti, poezii, eseuri?

Scriu mereu si din totdeauna. Am in santier, in afara de zilnicele poeme care nu-mi dau pace (se pot vedea, in fi ecare duminica, la rubrica Santier de pe www.liternet.ro ) nu stiu cate scenarii, doua piese de teatru, un eseu cu titlul generic Spatiu si contra- spatiu etc. Totul e sa am timp!

● Si intrebarea inevitabila, in incheiere... Proiecte in perioada imediat urmatoare?

In noiembrie-decembrie o creatie la Santiago, Ángeles (ingeri); in ianuarie 2012 o premiera noua tot Santiago: De Chile con amor (nu mai e nevoie sa traduc...); in aprilie o alta lucrare pentru Baletul National Chilian, Periplo; in octombrie o coregrafi e pe muzica de Mahler la Opera Romana din Cluj...