x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Virtuozii din Bucureşti

Virtuozii din Bucureşti

de Daniela Caraman Fotea    |    14 Sep 2011   •   21:00
Virtuozii din Bucureşti

Simfonia lui HAYDN isi trage numele de la capitala britanica unde, la 4 mai 1795, a avut loc prezentarea ei. Dupa introducerea in re minor, tema principala a Allegro-ului – supla, melodica – domina intreaga parte intai, tinand loc si de tema secunda. Andantele combina forma de lied cu cea variationala, avand in centru o dezvoltare deosebit de dramatica. Menuetul preia, reorganizandu-le ritmic, elemente din tema principala a primei parti. Finalul, Spiritoso, este conceput intr-o vasta forma de sonata, cu tema principala de sorginte populara imitand cimpoiul. Domina vigoarea, careia cea de a doua tema ii confera calmul valorilor lungi. Se simte o melancolie prevestitoare? ca de ultim opus simfonic; formulele cadentiale au o emotionanta delicatete, incheierea izbucnind insa in fortissimo pe intervalele dominante in lucrare: cvarta, secunda, cvinta.

Concertul pentru pian si orchestra nr. 23 in La Major KV 488 de MOZART, a fost terminat in martie 1786, aproape de premiera operei Nunta lui Figaro. Prima parte, Allegro, are un caracter viguros si avantat. Putin inainte de sfarsitul expozitiei, un derivat al temei secunde se impune ca o a treia tema. Partea a doua are balansul unei siciliene, patrunsa insa de melancolie. Forma este cea de lied (ABA),
dar cuprinzand la reluarea A-ului dezvoltari neasteptate. In partea a treia, vigoarea rondo-ului aduce sugestii de opera buffa, evoluand catre un final in care instrumentul solistic si tutti-ul orchestral ingemanate au stralucirea unei apoteoze cu bogatie sonora acaparanta.

Simfonia in Do major, KV 551, Jupiter, prezentata in prima auditie la 10 august 1788, incheie ciclul simfoniilor mozartiene. Are o arhitectura ideal echilibrata, cu dimensiuni extinse, admirabil proportionata printr-o perfecta logica a formei. O culme a creativitatii: "Jupiteriana"! (Numele i-a fost dat de impresarul Johann Peter Salomon). Allegro-ul vivace debuteaza in caracter eroic, triumfal, cu contraste de nuante nu numai intre teme dar chiar in expunerea temei principale. In concluzia expozitiei, Mozart a introdus motivul arietei Un bacio di mano, scrisa cu putin timp inainte. In urmatoarea miscare, domina melancolia visatoare – angoase impletite cu calm si gravitate, finalizand in maiestuoasa luminozitate. Menuetul are o forma bipartita cu dezvoltari polifonice. Trio-ul – tot bipartit – aduce in a doua sectiune, tema principala a finalului. Finalul justifica doar prin el insusi atributul de jupiterian, are forta, stralucire, o incheiere magistrala: fugato (cinci voci). "Pentru acest final", scria Sir George Grove, "Mozart a rezervat toate resursele stiintei sale de muzica, toate puterile, nici una asemeni celeilalte, transformate in purtatoarele unei muzici cu o intensitate pe care nimeni nu avea sa o mai egaleze. Este cea mai mare lucrare orchestrala a lumii precursoare Revolutiei Franceze".

TON KOOPMAN (n. 1944), dirijor, organist si clavecinist olandez, este specialist in muzica baroca. A fondat in 1979 Orchestra Baroca din Amsterdam la care, 13 ani mai tarziu, a adaugat si un cor. Este un interpret exemplar al muzicii lui Bach, al clasicilor vienezi. "Am tras o linie dupa moartea lui Mozart", declara referitor la preferintele sale repertoriale. A inregistrat creatia pentru orga si cantatele de Bach si lucreaza la o integrala Buxtehude. Este profesor la Conservatorul Regal din Haga.


Joi 15 septembrie
Ora 17.00 Ateneul Roman
Seria "Recitaluri si concerte camerale"
VIRTUOZII DIN BUCURESTI
Dirijor: TON KOOPMAN
Solist: ALEXANDER KOBRIN

Program
● Joseph Haydn: Simfonia nr. 104 in Re Major "Londoneza"
Adagio – Allegro
Andante
Menuetto
Allegro
Finale: Spiritoso

● W.A. Mozart: Concertul nr. 23 in La Major pentru pian si orchestra, KV 488
Allegro
Adagio
Allegro assai

● W.A. Mozart: Simfonia nr. 41 in Do Major KV 551 "Jupiter"
Allegro vivace
Andante cantabile
Menuetto- allegretto
Molto allegro

×
Subiecte în articol: festivalul george enescu 2011