x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Vunk pleacă în turneu

Vunk pleacă în turneu

de Andreea Rasuceanu    |    14 Oct 2010   •   00:00
Vunk pleacă în turneu

Primul concert are loc mâine, în Clubul Hush, din Piteşti
Trupa Vunk (denumită iniţial Vank) se pregăteşte să demareze o serie de douăsprezece concerte în tot atâtea oraşe din ţară. Turneul este intitulat "Ca pe vremuri" şi îşi propune să promoveze noul album al formaţiei, cu acelaşi titlu.

În toate cluburile din oraşele vizitate de bucureşteni, fanii pot cumpăra albumul, dar şi tricouri personalizate cu versuri celebre ale pieselor Vunk, după care CD-ul va fi disponibil în magazinele de specia­litate şi benzinării.

Se poate vorbi despre un album şi turneu de comeback, având în vedere că trupa revine în actualitate după o "pauză" de şase ani. Pe lângă multe piese noi, albumul "Ca pe vremuri" include şi câteva piese deja cunoscute, precum "La orice oră", "Dau alarma!" şi "Artificii pe tavan".

Solistul Cornel Ilie a declarat: "Aşteptăm turneul ăsta de aproape doi ani, pentru noi este cel mai important de până acum. Eu, personal, abia aştept să suim lumea pe mese în cluburile în care o să mergem şi să cântăm cu fanii noştri şi piesele noi de pe album, dar şi toate hiturile noastre atunci când eram Vank. Nu este doar un simplu concert, ci un spectacol întreg, pentru că o să folosim şi proiecţii vizuale şi video special gândite pentru fiecare locaţie în parte, iar în unele oraşe vom avea şi invitaţi care, bineînţeles, sunt surpriză!".

Cornel va avea un blog pe www.bestmusic.ro, unde va posta, pe tot timpul turneului, întâmplări şi impresii după fiecare concert. Mâine, turneul începe la Pi­teşti, în Club Hush, după care ur­mează: 16 octombrie - Constanţa, Club Phoenix, 21 - Cluj, Club Diesel, 22 - Sibiu, Oldies Pub, 29 - Bacău, The Stage Pub, 31 - Iaşi, Dublin Pub; 4 noiembrie - Timişoara, Club 30, 5 - Craiova, Helin Gold Studio, 10 - Bucureşti, Silver Church; 12  - Braşov, Tequila Bowling, 18 - Buzău, T'Essence Pub, 19 - Galaţi, Club Zodiar.


×
Subiecte în articol: muzica