Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Născut la Botoșani, în 5 iunie 1871, în familia (scăpătată financiar) unui avocat (mort prematur) și a unei mame cu origini boierești modeste, Nicu Iorga (cum a fost trecut în actele oficiale) a fost un copil precoce, un adolescent sclipitor și un tânăr ambițios. Profesor universitar la doar 23 de ani, Iorga avea să devină cel mai prolific om de cultură al României din toate timpurile. „Încercând să scriu despre el câteva rânduri, am același vertij din copilărie, când aveam viroză cu febră mare și simțeam că trebuie să înghit un munte.”, recunoștea franc, cu vervă și umor, criticul și istoricul literar Paul Cernat în priza unei minibiografii închinate titanului aciuat pe plaiuri prahovene.
Verde pentru primele academiciene
Și totuși, ușor-ușor, portretul moldoveanului genial a prins contur: „Aș face credit la bancă pentru a cumpăra o nouă ediție a scrierilor sale bizantinologice, dar mai ales a celor memorialistice (O viață de om așa cum a fost, Oameni cari au fost) și de călătorie (cele mai bune din întreaga literatură română). Ca să nu mai vorbesc de importanța uriașă a editării volumelor Călători străini în Țările Române și a zecilor de culegeri în completarea documentelor Hurmuzachi.”, mai clama Paul Cernat. Apoi, așezat, în tonuri echilibrate: „Fenomen al naturii și culturii, a marcat întreaga literatură română de după 1890 ca stimulent sau adversar intratabil. Socialist gherist în junețe, aliat vremelic, dar incompatibil cu prea-măsuratul Maiorescu, pe care l-a detestat organic, Nicu Iorga a lansat, cel dintâi la noi, dezbaterea despre roman, a scris primul studiu serios despre Creangă, a acreditat, tot printre primii, postumele lui Eminescu (nu doar publicistica naționalistă) și (deloc feminist) a primit în Academia Română primele femei: pe Elena Văcărescu și Anna de Noailles.”
Antantist unionist în Primul Război Mondial
Un început bun, nu? Urmarea: „Fondator al Institutului de Studii Sud-Est-Europene, al Școlii Române de la Fontenay-aux-Roses și al Școlii Române de la Veneția, membru a 10 academii internaționale, profesor la Sobona (prieten cu Charles Diehl și Henri Focillon, pe care l-a invitat în România), profesor profet, Iorga a dominat Universitatea și Academia mai ales după 1918. Naționalist posteminescian, tradiționalist și antisemit (admirator, totuși, al evreilor români din America), n-a degenerat, totuși, până la rasismul lui A.C. Cuza (fostul său coleg de partid) sau misticismul lui C. Z. Codreanu (pe legionari i-a repudiat ca «bastarzi»); antantist unionist în Primul Război Mondial, apropiat al lui Carol al II-lea după 1930, Nicu Iorga a făcut, după 1938, o politică anti-germană și pro-britanică.”
Ideolog sămănătorist
În contur: „Naționalismul său cultural, mesianic și antimodern cât cuprinde rămâne jalonat de manifestațiile studențești ale «luptei pentru limba literară» din 1906 și academismul represiv al «luptei împotriva pornografiei literare» din 1938. Ideologul sămănătorist (deseori imposibil, uneori detestabil, dar de neignorat) i-a catalizat pe «greii» modernității noastre, care s-au întors împotriva lui, dar l-au respectat: de la Sadoveanu la Lovinescu, de la Mircea Eliade la G. Călinescu. Șerban Cioculescu, Miron Radu Paraschivescu și Dimitrie Stelaru au debutat la reviste iorghiste. Pe Tudor Arghezi l-a scos, în 1919, din închisoare, pentru a-i deveni dușman de moarte (doar regele Carol al II-lea a făcut să nu-l trimită după gratii pe «pornograful maniac»).”
Paleoconservator cu spirit de observație modern
Urmând semnele lăsate de profesorul Paul Cernat: „Multe sunt de acuzat la acest «Empire States Nationbuilder» (mai ales la omul politic și la ideologul semănătorist-reacționar), dar, vorba grecului caragialian, «mai cu modeștia»; criticul și istoricul literar Nicolae Iorga este esențial doar până pe la 1900-1905 (după 1920 n-a mai vrut să înțeleagă nimic sau aproape); primul nostru bizantinolog de calibru internațional a fost și primul americanist autohton consistent: un paleoconservator puritan, dar cu un spirit de observație foarte modern, conferențiar, în anii ‘20, în peste 20 de universități din Statele Unite. Istoricul diluvial, cu mare detentă comparatistă și interdisciplinară, a lăsat în urmă, ca un tsunami, destule aluviuni. Scriitor excelent mai ales când nu și-a propus să facă literatură. Dramaturg industrios și poet tradiționalist pasabil, având ca epitaf două versuri testamentare: «Au fost tăiat un brad bătrîn/Fiindcă făcea prea multă umbră» (dedicație către echipele morții care, smulgându-l de la biroul vilei sale din Sinaia, l-au asasinat și mutilat în marginea pădurii Strejnicu, în 27 noiembrie 1940).”
Om public excesiv în toate
Din nou criticul literar Paul Cernat: „«Visez» la o ediție completă a scrierilor sale de călătorie prin țară și prin lume (cu o culminație în relatările despre America și românii din America), poate cele mai spectaculoase în istoria autohtonă a genului. Acest savant prodigios și om public excesiv în toate, uneori dificil de suportat, care nu s-a mulțumit să scrie istorie, ci a ambiționat, riscant, să o și facă, devenind în cele din urmă victima ei, a fost nu doar un profet al naționalismului sămănătorist, ci și un globetrotter intelectual neobosit, multiplu titrat internațional, istoric al mai multor civilizații ale lumii, invitat de lux al academiilor și universităților de pe două-trei continente. Chiar evoluția modernă a literaturii române, de-a curmezișul căreia s-a pus după ce a impulsionat-o masiv în tinerețe, îi datorează mult, fie și prin ricoșeu (ca istoric al literaturii noastre «vechi» e, oricum, greu de egalat).”
Până-n pânzele albe
Printre cele din urmă tușe: „În treacăt fie spus, în 1927 autohtonistul Nicolae Iorga a fost și în conducerea mișcării Pan-Europa a contelui N. Coudenhove-Kalergi... «Omul care a scris cel mai mult din lume» sau «omul cu doi creieri», cum i s-a spus, ins paradoxal și contradictoriu până-n pânzele albe, greu de cuprins, de înțeles și de explicat, nu poate fi redus la trei clișee ideologice decât de cei pentru care restul nu contează.”
Săgeata lui Mircea Eliade
„Să ridice mâna sus cine n-a urmat, măcar pe ici, pe colo, procedeul lui N. Iorga (fără să scrie nici 0,5% cât el - nu zic ca el). Eu, unul, nu pot ridica piatra, nici batâr pietricica.”, comenta, elegant, Paul Cernat, înainte de a face loc unui fragment fierbinte iscodit (nu fără niscaiva pulberi de ranchiună și invidie) de Mircea Eliade. Îi facem loc: „Cei care citesc tot - dovedesc că au timp. Or, Nicolae Iorga nu are timp. Cei care citesc tot - sînt osîndiți să scrie puțin. Pentru că nu au răgaz și nici curaj. După un număr, ce poate fi luat în seamă, de volume cetite - cercetătorul întîlnește probleme neașteptate, care se cer soluționate. Lămurirea lor necesită lecturi potolite, confruntări, comparații, adînciri. Munca se complică după fiecare volum sfîrșit. Desperarea urmează oboselii. Pentru că sînt puțini acei care nu se smulg din lectură și nu îndrăznesc să citeze cărți necitite. Deși pare paradoxal, mai ales pentru istorie și istorici - faptul e adevărat: ca să scrii mult, trebuie să citești puțin. Nicolae Iorga n-a putut să-și scrie feluritele cărți ce trec dincolo de hotarele specialității sale - decît cetind foarte puțin.” (Mircea Eliade, „Cetind pe Iorga. Lecturile”, „Cuvîntul”, an III, nr. 724, 1 aprilie 1926).
Răutate
Dintr-o scrisoare din vara lui 1931 a Cellei Delavrancea către soțul ei de atunci, Phillipe Lahovary (Scrisori către Filip Lahovary, Ed. Jurnalul literar, 2008), citată și de Monica Lovinescu în Jurnalul 2001-2002, aflăm că soția lui E. Lovinescu (Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu, aka „Titerl”) a fost revocată de Nicolae Iorga din postul de profesoară la o școală din Cotroceni, la doar zece zile de când fusese numită prin decret tot de el! Motivul revocării a fost scris de neiertătorul „apostol al neamului” chiar pe decretul semnat: „Pentru că este nevasta polemistului care a scris lucruri urîte despre mine”.
85 de ani se vor fi împlinit pe 27 noiembrie 2025 de la moartea lui Nicolae Iorga, asasinat de legionari în marginea pădurii din Strejnic, lângă Ploiești.
„În timpul prim-ministeriatului său din 1931-1932, Nicolae Iorga a introdus în școli scrierea exclusiv cu «î» din «i». Măsura a fost abrogată de cabinetul următor, dar rămâne consemnată ca atare.”, Paul Cernat, critic literar
1.450 de volume, multe dintre ele masive, publicate în toate limbile, a scris Nicolae Iorga, poate cel mai productiv om de cultură român.
„Fenomen al naturii și culturii, a marcat întreaga literatură română de după 1890, ca stimulent sau adversar intratabil.”, Paul Cernat, critic literar
„Iorga nu s-a mulțumit să scrie istorie, ci a ambiționat, riscant, să o și facă, devenind în cele din urmă victima ei.”, Paul Cernat, critic literar
Citește pe Antena3.ro
