Dar asta nu înseamnă că nu le place să citească și că dacă le oferim direcțiile necesare nu vor ajunge să iubească la fel ca și noi cărțile. Și cum vine vacanța mi-am propus să fac o scurtă listă de lectură pentru copiii de gimnaziu în mod special, căci ei sunt cel mai greu de prins în perioada aceasta, fiind într-o permanentă căutare de pasiuni și scopuri.
-
Cum am supraviețuit clasei a opta E prima zi de școală din clasa a VIII-a. Cu puțin înainte de sfârșitul vacanței, Dora, Clara, Raul, Filip și Luca s-au pregătit pentru greutățile vieții de elev: și-au făcut o societate secretă, Reparabile Tempus. De când erau mici și se jucau de-a detectivii, întotdeauna reușeau să salveze victimele de cei mai periculoși infractori. Doar că de data aceasta victimele sunt chiar ei. Profesoara de germană s-a întors și pare să le fi pus gând rău și lor, și școlii, și de fapt lumii întregi.
-
Pieriți, vrăjitoare zdrențăroase În noaptea în care moare tuși, vrăjitoarele zdrențăroase se ivesc ca să o ia pe mama lui Mup. Palide, reci și neînduplecate, sunt în stare de orice ca s-o convingă să se întoarcă cu ele la Cătunul Vrăjitoarelor. După ce descoperă că vrăjitoarele i-au răpit tatăl, Mup este nevoită să părăsească împreună cu mama ei lumea obișnuită pentru a-l salva. Însă acolo, de cealaltă parte a graniței, mama devine stranie: îndârjită, puternică și distantă. Chiar dacă vor reuși să-l salveze pe tatăl ei, Mup presimte că nimic nu va mai fi ca înainte. Povestea lui Mup are toate elementele unei povești tradiționale, cu personaje fantastice. Tema recurentă a „personajului ales”, intriga presărată cu magie și tensiuni familiale, elementele inefabile irlandeze cu care este construită această lume de poveste și caracterizările personajelor oferă cititorilor o întorsătură de situație bogată și neașteptată.
-
Surorile Hollow Toată lumea știe că Iris, Vivi și Grey sunt ciudate. De când au dispărut de pe o străduță din Scoția, când erau mici, doar ca să revină peste o lună, fără nicio amintire despre ce li se întâmplase, tot felul de evenimente stranii și sinistre par să le urmărească. Și se schimbă. Părul le devine alb. Ochii li se înnegresc. Și le este mereu foame. Zece ani mai târziu, Iris visează la o viață normală în timp ce așteaptă cu nerăbdare să termine liceul – ceva ce surorile ei faimoase și pline de strălucire, care cutreieră lumea, n-au reușit. Dar când Grey dispare fără urmă, lăsând indicii bizare, Iris și Vivi trebuie să o găsească. Și nu sunt singurele care o caută. Pe măsură ce amintiri urâte și imposibile încep să-și croiască drum la suprafață, surorile Hollow descoperă că nu sunt tocmai ce par a fi și că noaptea este într-adevăr plină de lucruri oribile și întunecate.
-
Tarta cu mere a speranței Oscar Dunleavy este un adolescent visător şi creatorul celor mai gustoase tarte cu mere din lume. Acum, Oscar a dispărut, iar singurii care îşi pun întrebări şi încearcă să-l găsească sunt Meg, cea mai bună prietenă a lui, şi Stevie, fratele său. Aşa începe o poveste care vă va purta în lumea tandră a prieteniei, în care Meg şi Oscar vor învăţa să îşi asculte vocea inimii, descoperind puterea vindecătoare a dragostei şi sincerităţii. Totul, în aroma plină de candoare a celor mai bune tarte cu mere din lume.
Citește pe Antena3.roDelia și Irina Rimes își mobilizează fanii la vot: „Tu nu poți să-mi pui piciorul pe cap pentru că-s femeie/ Salvați democrația” -
Turistul nopții Jack Perdu, un talentat muzician din clasa a noua, locuieşte împreună cu tatăl său în campusul Universităţii Yale. Deştept şi introvertit, Jack îşi petrece majoritatea timpului singur, cu nasul într-o carte. Dar într-o seară de iarnă, un accident periculos îi schimbă lui Jack viaţa pentru totdeauna. Tatăl său îl trimite la un misterios doctor din New York, un oraş în care Jack n-a mai călcat de opt ani, de când i-a murit mama. În Gara Centrală, o întâlneşte pe Euri, o fată care se oferă să-i arate locurile ascunse ale gării, pe care le cunosc doar adevăraţii exploratori urbani. Dar, la opt etaje sub gară, Jack va descoperi mai mult decât şine ascunse şi scări misterioase.
-
Fata din turn Romanul continuă aventurile neînfricatei și nonconformistei Vasea, o tânără născută în înzăpezita Rusie medievală, a cărei existență începe să fie populată de personajele poveștilor spuse la gura sobei. Alungată din satul ei natal pe motiv că ar fi vrăjitoare, Vasea se vede nevoită să-și ia viața în propriile mâini și să pornească în lume deghizată în băiat. Așa cum o avertizează misteriosul rege al iernii, Morozko, viața în sălbăticie pe timp de iarnă este plină de primejdii pe care nici cel mai puternic bărbat nu le-ar putea înfrunta singur, și totuși Vasea e hotărâtă: vrea să descopere lumea cu toate miracolele ei. Încercările prin care trece alături de Solovei, calul său devotat, și vegheată din umbră de spiritul care o iubește, sunt într-adevăr demne de un erou de legendă, iar povestea lui Vasea este plină de suspans, creaturi înfricoșătoare, întorsături de situație și dramatism.