Un eveniment regal - Concertul are loc anual pe 25 octombrie, de ziua de naștere a Regelui Mihai, fondator al Fundației Regale Margareta a României, în prezența Familiei Regale. Evenimentul se desfășoară după un ritual special, care creează momente de mare emoție pentru public și pentru artiști.
Un spectacol muzical de înaltă ținută - Muzicieni excepționali, alumni de succes ai programului Tinere Talente, premiați internațional, vor performa de această dată pentru a susține ei înșiși o nouă generație de bursieri - pianiștii Cadmiel Boțac și Mihai Ritivoiu, violonceliștii Constantin Borodin și Izabela Ghergu și violoniștii Mircea Dumitrescu și Paul Răducanu. Alături de ei, dirijorul Tiberiu Soare și orchestra Universitaria a UNMB. În Rotonda Ateneului vor fi expuse lucrări de artă vizuală ale bursierilor din acest an. Publicul se va bucura de o experiență de înaltă ținută artistică și de confirmarea elocventă a faptului că susținerea sa face poate o diferență semnificativă.
O seară caritabilă - Obiectivul Concertului Regal este de a mobiliza fondurile necesare pentru a susține programul național Tinere Talente, prin care contribuim la prezentul și viitorul artistic al României. Oferind burse, mentorat și promovare, programul a avut un impact major în viața multor tineri talentați provenind din familii cu venituri mici, care au avut oportunitatea de a-și dezvolta potențialul și exprima talentul, urmând o carieră artistică cu succes.
CUM A FOST LA CONFERINȚA DEDICATĂ SENIORILOR
140 de experți din domeniul senectuții și 20 de speakeri din instituții ale statului, organizații non-profit, companii, specialiști în domeniul medical și reprezentanți ai presei s-au reunit pe 1 octombrie la Teatrul Național, cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice, la Conferința Bune Practici Pentru o Bătrânețe Frumoasă, eveniment ajuns la a VIII-a ediție. Participanții din întreaga țara au discutat despre noutăți legislative, statistici și soluții inovative pentru îmbunătățirea vieții seniorilor din România.
Printre invitații speciali s-au numărat Alteța Sa Regală Principesa Sofia, Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu și actorul Florin Zamfirescu. Evenimentul a fost moderat de Mugurel Mărgărit, Director executiv al Fundației Regale.
În cadrul conferinței a fost lansat Topul nevoilor vârstnicilor din România și soluțiile oferite acestora, statistică realizată de linia națională Telefonul Vârstnicului – 0800 460 001, pe baza datelor culese în 9 ani de funcționare și a celor peste 100.000 de interacțiuni înregistrate cu seniori din toată țara.
REDESIGN LA CENTRUL GENERAȚII BUCUREȘTI
Centrul Generații din București s-a transformat, pe perioada verii, cu inspirație din partea designerului de interior Andra Marinescu - unul dintre arhitecții emisiunii Visuri la cheie.
Acum copiii și voluntarii seniori care vin în fiecare zi la Centrul din Sectorul 6 al capitalei au un spațiu prietenos, multifuncțional, mult mai ofertant pentru diversitatea activităților care se desfășoară la centru: ateliere creative, rezolvarea temelor școlare, masa de prânz, sesiuni de terapie, dar și petrecerile lunare pentru aniversarea copiilor sau alte evenimente comunitare.
Și, pentru că tehnologia face întotdeauna lucrurile mai interesante, pe lângă imprimanta 3D pe care o aveau la dispoziție, copiii se bucură acum și de o tablă inteligentă și consolă de jocuri.
CUM AM SĂRBĂTORIT ZIUA INTERNAȚIONALĂ A PERSOANELOR VÂRSTNICE
De Ziua Internațională a Vârstnicilor, beneficiarii noștri seniori s-au bucurat de o serie de acțiuni care să le aline singurătatea și să le arate că nu sunt uitați:
- Pachete consistente de alimente și materiale igienico-sanitare au primit 100 de seniori afectați de singurătate și probleme financiare din București, beneficiari ai programului Fondul Pentru Vârstnici.
- Acțiuni de sprijin material și de socializare în Baia Mare, Mărășești, Nicorești, Reghin și Tulcea pentru 400 de vârstnici vulnerabili, au fost organizate de 5 cele organizații susținute de Fundație pentru a deservi vârstnici vulnerabili din comunitate.
- O masă de socializare a fost organizată la Hanu’ Berarilor pentru 30 de vârstnici din programul de Telefonul Vârstnicului.
- Un recital de muzică clasică a fost oferit unui public de 120 de seniori, la Teatrul Național, de către bursierii programului Tinere Talente. In foaier, expoziția Intergenerații a adus reprezentarea simbolistică a senectuții, pornind de la poveștile de viață ale seniorilor.
10 CENTRE GENERAȚII ÎN TRANSILVANIA
10 centre sociale de tip after-school vor fi susținute în anul școlar 2024-2025 pentru activități intergeneraționale, educative și vocaționale, în sprijinul a 350 de copii, ce provin din medii defavorizate. Comunitățile finanțate cu sprijinul companiei Hochland România sunt următoarele:
În județul Mureș: Centrele Fundației Buckner din Târnăveni și Ormeniș, Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia - Filiala Reghin, Fundația Veritas din Sighișoara și Fundația Talentum din Târgu-Mureș.
În județul Alba, Centrul Cenade al Asociației Caritas Mitropolitan Greco Catolic Blaj și Asociația pentru persoane vârstnice și copii în dificultate "Familia 2004" din Blaj.
În județul Brașov, Asociația Diaconia Ajutor Internațional, în Bistrița, Fundația Inocenți, în Satu-Mare, Asociația Sfântul Acoperământ al Maicii Domnului.