Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În deschidere, trei fraze ticluite de un critic literar tenace - Paul Cernat: „Bon viveur-ul francofil, simbolistul popular, animatorul de avangardă (unii au văzut în el un... Apollinaire al românilor!), jovialul iubitor de estetisme decadente, prozatorul și dramaturgul truculent inclusiv în registre grave, soțul Claudiei Millian, histrion, cabotin și simpatic, Ion Minulescu a creat, ca puțini alții, un stil - ironizat de elitele cu parapon, iubit de public, un stil șampanizat și șansonetist care durează, impunând de-a lungul timpului multe «hit»-uri. Un fel de Mitică al estetismului, autorul Romanțelor pentru mai târziu a fost, să nu uităm, și singurul simbolist apreciat, de la debut, de Caragiale”. Și-acum, „notele”!
1. La cafeneaua „Kübler”
Ion Minulescu a descris, într-un minunat fragment autobiografic, viața intelectualilor la cumpăna dintre secolele XIX-XX: „În genere, intelectualii sunt oameni care nu se ocupă cu nimic. Discută numai ce au făcut alții, și atâta tot. De obicei, discuțiile astea țin de dimineață până seara, se întind ca pecinginea de la o masă la alta și câteodată continuă chiar zile întregi, fără nici un rezultat propriu-zis. Verdictul judecății lor este mai totdeauna negativ. Intelectualii nu admit niciodată nimic din ce se face în afară de cafenea. Intelectualii români, mai ales, sunt foarte exigenți. La Paris, ca și la București, de îndată ce se strâng doi-trei în jurul unei mese, se și constituie într-un fel de curte supremă, care condamnă fără milă aproape întreaga activitate omenească. Noroc, însă, că omnipotența lor nu merge decât până la pedeapsa cu moartea. Altminteri, populația planetei noastre ar fi diminuată în mod simțitor. N-ar mai rămâne pe lume decât intelectualii de la cafenea”.
Student la Paris
Tot aici: „La cafeneaua Kübler, bunăoară, am început să fiu și eu cineva. Sunt aproape la fel cu ceilalți. Nu știu încă ce anume părere au de mine intelectualii din București. Cei mai mulți, însă, par a se interesa de mine mai mult decât intelectualii de la Paris. De altfel, aceia mi-e teamă că nici nu erau intelectuali adevărați. Încep să cred că, deși fost corigent la limba română, dintre toți studenții români de la Paris eu eram singurul intelectual. Restul erau numai studenți eminenți, sau numai stâlpi de cafenea...” (fragment din romanul autobiografic „Corigent la limba română”).
2. Întâlnirea cu prima poetă (post-)simbolistă
După revenirea de la studii, din Paris, Ion Minulescu s-a integrat în viața socio-culturală de pe Dâmbovița. În București, la începutul Primului Război Mondial, a și cunoscut-o de altfel pe viitoarea lui soție, Claudia Milian. Câteva vorbe (marca Paul Cernat) și despre ea: „Prima noastră poetă modernă în toată puterea cuvântului nu a fost nici Matilda Cugler-Poni, nici Veronica Micle, nici Elena Farago, ci (după meteorica Alice Călugăru) Claudia Millian, care nu s-a mulțumit să fie doar «soția lui Ion Minulescu», ci o scriitoare autonomă. Și a reușit. Publicistă inteligentă și cultivată, militantă socială fără complexe, autoare dramatică ambițioasă (dar cu realizări mai degrabă mediocre) și memorialistă prudentă, a rămas, în poezie, o (post-)simbolistă care, spre deosebire de alți (destui) colegi, nu falsează. A murit la 74 de ani (21 septembrie 1961) și la mai bine de 17 ani după «Minu»”.
3. Blestem pentru Mioara
În volumul memorialistic „Contemporan cu ei”, doldora de informații prețioase despre scriitorii interbelici autohtoni, chiar dacă unele considerații trebuie luate sub beneficiu de inventar (a apărut totuși în 1962), Camil Baltazar relatează un episod caracteristic despre premiile literare ale vremii, mai exact despre Premiul Național de Poezie: „Al. T. Stamatiad, ce nu avea nici o șansă să ajungă laureat al premiului, aflând că în comitetul acestuia sunt neînțelegeri, întrucât fiecare voia să impună pe protejatul său, l-a vizitat pe Ion Minulescu, propunându-i să-i dea lui votul. Acesta refuzând, Stamatiad l-a amenințat: «Mă, dacă nu-mi dai votul, să-ți moară Mioara», adică fiica sa. Apoi s-a dus la subsecretarul de stat pentru artă al ministerului instrucțiunii, un ierarh, pe nume Pop, și l-a încredințat că el, autorul volumului Pe drumul Damascului, e un adevărat propagandist religios, deci i se cuvine premiul. Și l-a dobândit”.
4. Anecdotă
Și o notă mai veselă, în armonie cu personajul elogiat: poetul Minulescu participând la o șezătoare literară la Mediaș, în perioada interbelică, invitat fiind de poetul George Popa, inițiatorul revistei literare „Lanuri”, l-a întrebat pe scriitorul medieșean cine-l va prezenta la această manifestare literară. George Popa, care era mai scund de statură, i-a răspuns: „Eu”. Minulescu i-a replicat: „Păi bine măi țângăule, la Blaj m-a prezentat un popă cu o barbă cât o mătură. Tu, cred că nici nu știi mânui briciul”. După șezătoare, poetul simbolist i-a spus lui Popa, cerându-i iertare: „Dragă Popa, te rog să mă ierți. Ți-am spus că nu poți mânui briciul, dar am văzut că îl mânuiești foarte bine, însă în loc să te bărbierești pe tine, m-ai bărbierit pe mine”.
5. În două ore s-a schimbat fața vieții…
Claudia Milian avea să-și amintească momentele cumplite pe care le-au trăit în timpul bombardamentelor anglo-americane din 4 aprilie 1944: „S-a mișcat tavanul de pământ al adăpostului, zidurile s-au clintit din loc și s-au apropiat între ele, strângându-ne mai apăsat, unul lângă celălalt. Suntem plini de țărână, acoperiți de firimiturile pământului. Zguduirea verticală ne-a smuls pământul de sub picioare. Mioara (n.r. - fiica soților Minulescu) m-a învelit cu blana ei, cuprinzându-mă cu brațele. Așa vom rămâne poate în veșnicia care se anunță. Unde-i Minu? Abia am putut articula (...) Părăsim apoi strada cu aspectele ei sinistre și ne urcăm repede în apartament. Minu ne așteaptă, făcându-ne curaj, deși suntem întărite de proba ultimului val, când bomba ucigătoare a refuzat să ne treacă pe lista morților. Acest ultim zbor al morții Minu l-a trecut singur în apartament. Ne povestește că s-a mișcat casa din temelie, că geamurile curgeau pulverizate, că se zgâlțâiau ușile în pervazuri, că un nou cutremur mișca zidurile încăperii. Este ora 16 fără zece minute. În două ore s-a schimbat fața vieții...” (Claudia Millian despre Ion Minulescu, Editura pentru Literatură, București, 1968). La o săptămână (11 aprilie 1944) de la aceste rânduri adunate pe hârtie de Claudia Milian, poetul Ion Minulescu avea să se stingă la Spitalul Cantacuzino, doborât de un infarct (pe fondul unei slăbiciuni cauzate de malarie - s-a speculat).
6. Poem de sezon
De vorbă cu iarna
M-am întâlnit cu Iarna la Predeal...
Era-mbrăcată ca şi-acum un an,
Cu aceeaşi albă rochie de bal,
Păstrată vara sus, pe Caraiman...
Călătoream spre ţara unde cresc
Smochine, portocale şi lămâi...
Eram într-un compartiment de clasa I,
Cu geamul mat, pietrificat de ger,
Şi canapeaua roşie de pluş,
Sub care fredona-n calorifer,
Sensibil ca o coardă sub arcuş,
Un vag susur de samovar rusesc...
Şi-am coborât în gară, pe peron,
Să schimb cu Iarna câteva cuvinte...
Venea din Nord,
Venea din Rosmersholm -
Din patria lui Ibsen şi Björnson,
De-acolo unde, -n loc de soare
Şi căldură,
Înfriguraţii cer... Literatură...
Şi m-a convins c-acolo-i mult mai bine
Decât în ţara unde cresc smochine,
Curmale, portocale şi lămâi,
Şi din compartimentul meu de clasa I
M-am coborât ca un copil cuminte
Şi m-am întors cu Iarna-n Bucureşti...
O! Tu, sfătuitoarea mea de azi-nainte,
Ce mare eşti,
Ce bună eşti,
Ce caldă eşti!...
Material secundar
Opera
Versuri
Romanțe pentru mai târziu, Ed. Alcalay, 1908; De vorbă cu mine însumi, București, 1913; Spovedanii, colecția Manuscriptum, 1927; Strofe pentru toată lumea, Ed. Cultura Națională, 1930; Nu sunt ce par a fi, Ed. Fundațiilor, 1936; Versuri, ediție definitivă îngrijită de autor, 1939.
Casa cu geamurile portocalii, B.P.T., 1908; Măști de bronz și lampioane de porțelan, Ed. Alcalay, 1920; Lulu Popescu, Ed. Alcalay, 1920; Pleacă berzele, Ed. Alcalay, 1920; Roșu, galben și albastru, Ed. Cultura națională, 1924; Manechinul sentimental, Ed. Cultura națională, 1926; Corigent la limba română, Ed. Cultura națională, 1929; Bărbierul regelui Midas, București, 1929; 3 și cu Rezeda 4, Ed. Adevărul, 1933; Cetiți-le noaptea, Ed. Cultura națională, 1933.
145 de ani se împlinesc în 6 ianuarie 2026 de la nașterea lui Ion Minculescu, aka Ion Minulescu.
„În genere, intelectualii sunt oameni care nu se ocupă cu nimic. Discută numai ce au făcut alții, și atâta tot”, Ion Minulescu
„Minulescu? Un bon viveur francofil, simbolist popular, animator de avangardă, jovial iubitor de estetisme decadente, prozator și dramaturg truculent inclusiv în registre grave”, Paul Cernat, istoric literar
„Histrion, cabotin și simpatic, Ion Minulescu a creat, ca puțini alții, un stil - ironizat de elitele cu parapon, iubit de public”, Paul Cernat, istoric literar
„Considerat de mulți un bourgeois boheme popular și un șansonetist valah, Minulescu este de fapt un poet original și important, cu o personalitate stilistică puternică”, Paul Cernat, istoric literar
Citește pe Antena3.ro
