Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Urmaș al profesorului său Gheorghe Lazăr la conducerea școlii de la Sf. Sava, aliat al lui Dinicu Golescu, întemeietor al presei românești (Curierul românesc - primul ziar din Țara Românească, suplimentul Curierul de ambe sexe ș.a.), Ion Heliade Rădulescu a jucat un rol major în revoluția pașoptistă (1848), atât ca membru al societăților secrete, cât și în conducerea mișcării revoluționare și în tratativele externe. A fost, de asemenea, „tribun” și autor al Proclamației de la Islaz. Ideologic, a început sub semnul unui socialism evanghelic, de sorginte utopică, devenind tot mai conservator. Antidinastic, și-a atras fulgerele adepților monarhiei - apreciază criticul literar și profesorul Paul Cernat într-unul dintre cele mai reușite crochiuri închinate personalităților de seamă ale poporului nostru. „Titu Maiorescu l-a stigmatizat pe Ion Heliade Rădulescu din «nepotrivire de caracter», în schimb Eminescu l-a admirat, Hasdeu a fost influențat de el, iar Macedonski l-a luat drept portdrapel antijunimist. Ofițerul Gheorghe Ieremia i-a preluat numele, transmițându-l, împreună cu pasiunea enciclopedică, fiului Mircea Eliade”, consemna, în tușe repezi, Cernat.
„Scrieți, băieți, orice, numai scrieți!”
Traducător asiduu, admiratorul lui Byron și Lamartine, Ion Heliade Rădulescu a șocat prin proiectul unei „biblioteci universale” menite să umple golurile culturii române. Cei care râd azi de personalitatea lui genialoid-extravagantă și de enciclopedismul lui autodidact - mai opina Paul Cernat - păcătuiesc prin contextualizare deficitară. Diletantismul entuziast e specific „oamenilor începutului de drum”, înaripați de idealuri romantice într-o țară în care totul era de făcut (s-a bătut multă monedă pe formula „Scrieți, băieți, orice, numai scrieți!”). „Deși a căzut din sublim în ridicol prin propunerile ultraneologiste de italienizare a limbii române literare, Heliade a fost un gramatician cu rol important în modernizarea și unificarea ei. Reformator al învățământului, teatrelor, muzicii, începător al teoriei literare, Ion Heliade Rădulescu a fost primul președinte al Societății Academice Române, pionier al filosofiei românești în opera sa capitală, «Equilibru între anthitesi» și în «Biblicele»”, evidenția Paul Cernat.
Captivant în fabulele deocheate
„Poet uluitor în momentele sale de inspirație, Ion Heliade Rădulescu a atins megaviziuni metafizice grandioase în epopeile rămase neterminate («Mihaida», «Anatolida sau Omul și forțele», «Sânta Cetate»). Ele sunt pe alocuri involuntar moderne - sublinia Cernat. Cuceritoare în poemul-fanion Zburătorul, unde dramatizează «autenticist» un mit erotic al folclorului autohton, poezia lui este cu adevărat atractivă nu în standardele romantice («O noapte pe ruinurile Târgoviștei», «Visul» s.cl.), ci în secvențele satirice și pamfletare, în fabulele deocheate sau în probozelile la adresa «femeii infidele» (e cunoscută rivalitatea sa amoroasă cu Grigore Alexandrescu)”. Ultimele comentarii: „Proza memorialistică de exil din «Souvenirs et impressions d’un proscrit» este și ea concurată de fiziologiile polemice («Coconul Drăgan», «Coconița Drăgana», «Domnul Sarsailă Autorul»). Tribunul cu proiecte ciclopice excelează mai ales în registrul plebeu, de mahala balcanică. E registrul lumii târgovețe din care fiul de negustor s-a ridicat cu o energie extraordinară”.
Societatea Literară, rol politic secret
În 1827, la inițiativa lui Ion Heliade Rădulescu și Dinicu Golescu, a fost înființată Societatea Literară, organizație din care au făcut parte cei mai importanți tineri boieri munteni școliți în Occident, inclusiv frații domnitorului Grigore al IV-lea Ghica - Mihail, Constantin și Alexandru. Ședințele Societății Literare se țineau în casa lui Constantin Golescu din București și, în afara promovării unor idei iluministe, elitele grupului organizau și acțiuni concrete, precum construirea de școli la sate, ridicarea unor colegii (la Craiova, de pildă) sau a unei clădiri destinate Teatrului Național, publicarea de gazete, de opere originale, de traduceri - toate în limba română. Exact ca în cazul Societății Filarmonice, și Societatea Literară avea un pronunțat caracter politic, protejat însă de toate celelalte activități culturale.
Dublă dramă familială
În plan personal, Ion Heliade Rădulescu n-a fost ferit de nenorociri, pe care n-a ezitat însă să le decanteze în operele sale. Elegia „Dragele mele umbre”, de pildă, surprinde tulburarea profundă a poetului survenită după pierderea fiului, Virgil, mort prematur, în 1830. Această nefericire a fost dublată doi ani mai târziu, când familia lui Heliade a pierdut-o și pe Virgilia. Deși cuplul Rădulescu s-a bucurat de alți cinci copii (patru fete și un fiu), armonia de la începutul căsniciei n-a mai revenit niciodată. Potrivit criticului literar George Călinescu, poetul întreținea legături amoroase și cu alte femei, stârnind permanent gelozia nevestei și întreținând o atmosferă tensionată în căminul conjugal. În epocă se știa că locotenentul Zalic, implicat activ în evenimentele de la 1848, era fiul nelegitim al lui Heliade Rădulescu.
„Urăsc tirania și mi-e frică de anarhie”
Ion Heliade Rădulescu a fondat primul ziar din Țara Românească, intitulat Curierul românesc, organ de presă publicat prima oară la 20 aprilie 1829 și difuzat prin rețeaua librarului Iosif Romanov. Gazeta propunea cititorilor atât articole în limba română, cât și materiale în limba lui Proust. Având ca deviză propoziția „Urăsc tirania și mi-e frică de anarhie”, ziarul a apărut, cu puține întreruperi, până în 1859. De remarcat că în toiul evenimentelor Revoluției de la 1848, la 27 mai, „Curierul” a fost oprit de la tipărire la ordinul comisarului imperial rus A.O. Duhamel, pe motiv că ziarul era folosit ca mijloc de propagandă. În semn de protest, Ion Heliade Rădulescu a înapoiat autorităților diploma de mare clucer, cu care fusese anterior învestit. „Curierul” a fost publicată din nou după frământările de la 1848, fiind considerată prima gazetă românească cu apariție îndelungată și periodicitate constantă.
Citește pe Antena3.ro
În culisele Filarmonicii
La inițiativa lui Heliade Rădulescu, Ion Câmpineanu, Costache Aristia, Voinescu II, Grigore Cantacuzino, frații Golești ș.a., în 1883 era creată Societatea Filarmonică, instituție ce avea ca scop, asumat public, unificarea culturii românești prin muzică, literatură și teatru. De aici a coborât și ideea înființării unui Teatru Național. De menționat că în culisele Societății Filarmonice se luau decizii mult mai importante, ce vizau orânduirile politice și sociale din „Prințipate”, precum unirea, egalitatea, votul universal, emanciparea țiganilor etc.
Proclamația de la Islaz
La 9 iunie 1848, Ion Heliade Rădulescu citea la Islaz - așezare unde Oltul se varsă în Dunăre - Proclamația de Independență, mai precis programul Revoluției pașoptiste adoptat în Țara Românească. Considerată prima constituție modernă a românilor, Proclamația a fost oficializată la Islaz pentru că micul port la Dunăre era liber de controlul turcilor, care stăpâneau cu mână de fier Calafatul, Turnu Măgurele ori Giurgiu. În plus, atât comandantul dorobanților care aveau sub pază portul Islaz și frontiera, cât și șeful administrației locale erau de partea revoluționarilor. „La Islaz nici prin gând nu i-ar trece lui Vodă Bibescu să ne pună piedici”, justifica Nicolae Bălcescu alegerea acestei localități.
Respect în 22 de puncte
22 de articole cuprindea Proclamația de la Islaz, programul Revoluției de la 1848 din Țara Românească redactat de Ion Heliade Rădulescu și Nicolae Bălcescu sub titlul „Respect la proprietate. Respect la persoane”.
„Scrieți, băieți, orice, numai scrieți!”, Ion Heliade Rădulescu
Ion Heliade Rădulescu a fost o vreme poetul favorit al domnitorului Alexandru Dimitrie Ghica, la curtea căruia a și servit. Heliade a îndeplinit în administrația Țării Românești funcțiile de pitar, paharnic și cluce
10.000 de oameni au participat la funeraliile poetului și omului politic Ion Heliade Rădulescu
