Cuvântul regizorului:
„Și România și Coreea încearcă să-și afirme identitatea culturală într-o lume orientată spre globarizare. În acest joc al istoriei, în prezent, teatrul are rolul său, pentru a restabili echilibrul în societate, prin educație, prin estetica sa. Teatrul și numai teatrul poate vorbi într-o formă artistică și elaborată despre istorie și politic și poate da speranță, prin susținerea ideii de dragoste și frumos. Indiferent de țara în care te-ai născut, de limba ta, de starea de călător descoperitor de noi locuri și oameni… trebuie să recunoaștem că suntem tributari ideii de poveste. Povestea umple cu frumos golul lăsat de război. Povestea face viața mai lesne de trăit. Iar o cale de înțelegere găsim prin ceea ce ne apropie. Argonautas este o călătorie româno-coreeană plină de curaj și sens artistic. Vântul. Aud și simt vântul care ne purta pe mare spre țărm. Țărmul e viața… Țărmul e capătul unei călătorii și începutul alteia…” Mihai Constantin Ranin.