Când Alice visează cu ochii deschişi

Lumea lui Alice, care populează sce­na de la „Ţăndărică” o dată cu pre­zen­­tarea noului spectacol de aici, „Ali­­ce în Ţara Minunilor”, mi se pare fa­­buloasă. Timp de 70 de minute poţi vi­sa cu ochii deschişi, exact ca perso­na­­jul creat de englezul Lewis Carroll în romanul său „Aven­tu­­rile lui Alice în Ţara Minunilor”, trans­pus scenic de regizoarea Alice Barb.

Un univers fantastic, foarte viu co­lorat, cu actori şi păpuşi de diferite di­mensiuni, care redau personajele po­veştii, te îmbie să-l cunoşti şi să te laşi prins în mrejele visării. Alice Barb a creat povestea sa la debutul ei în cali­ta­te de regizor la un teatru pentru co­pii. Chiar a recunoscut starea ei de „visător profesionist”: „Cred că mă potrivesc cu Teatrul Ţăndărică. Mi-a plăcut foarte tare să mă joc cu pă­puşile, pentru prima dată la vârsta de 48 de ani, pentru că la 3-4 ani eram un copil foarte serios”.

A lucrat la scenariu vreo şase luni. S-a tot gândit cum să aducă mai aproa­pe de publicul mic povestea, fiind conştientă de faptul că „textul e pentru oameni mari şi conţine un umor englezesc pe care noi nu-l pri­zăm; cu multe nuanţe de absurd, cu per­sonaje urâte, cu personaje rele ş.a.m.d.”. Dar Alice Barb a dorit să adu­că în scenă esenţa acestei poveşti spu­se într-un mod destins, devoalând tan­dreţea, luminozitatea, dând la o par­te tot ce este sumbru.

Actorii mânuiesc excelent pă­pu­şi­le mari şi mici, toate „vietăţile” întâl­ni­te de Alice în „călătoria” ei: Regina, Regele, Pălărierul Nebun sau flu­tu­ri, păsări, şoricei, broscuţă, iepure, omi­dă etc. Alice este interpretată pe „viu” de actriţa Alina Teianu, care se „joa­că” frumos în scenă, iar colegi de-ai săi mânuiesc păpuşile, care re­dau acest personaj: o păpuşă mică, mică şi o păpuşă-uriaş.

Regizoarea găseşte o frumoasă metaforă în text: transformarea omizii în fluture, de aceea a ales ca întreaga poveste a lui Alice să fie spusă de un povestitor – un fluture, personaj inventat în scenariul său. Fetiţa Alice este ajutată şi să zboare, cu ajutorul unei trotinete, care, fără îndoială, nu există în cartea lui Lewis Carroll, iar aici primeşte şi un nume – flutureta. „Zburând” pe fluturetă, Alice le sugerează tuturor să conti­nue să viseze în viaţa reală, să se lupte ca visurile lor să se împlinească.

Micuţii au prins povestea. Au re­ac­ţ­ionat la premieră, s-au îmbulzit, la final, la bu­za scenei, exprimându-şi sinceritatea pentru ceea ce le-au dă­ruit artiştii. Şi maturii au văzut visul cu ochii deschişi. Toţi au re­cepţionat me­sajul: „E foarte important să vi­sezi”.

Actorii mânuitori sunt în scenă la vedere: Ioana Chelaru, Ilona Hres­tic, Geo Dinescu, Gabriel Apostol, Ioan Brancu, Viorel Ionescu. Pă­pu­şile sculptate de Marian Sandu (la sce­­nografie au contribuit şi Alice Barb şi Gabriel Apostol) sunt „ames­te­­cate” astfel cu interpreţii rolurilor. Spectacolul câştigă şi prin costumele viu colorate, dar şi prin ilustraţia mu­zi­­­cală semnată de regizoare, care a ales ca suport, pe o scenă cu fundal alb, „Anotimpurile” de Vivaldi. De ce? Dacă visul lui Alice în Ţara Minu­ni­­­lor ţine câteva minute, în acest spec­­­tacol visul personajului durează un an. De atâta are nevoie, în opinia re­­­gizoarei, fetiţa ca să treacă prin toa­te peripeţiile. Astfel, pe scena de la „Ţăndărică” e primăvară, vară, toam­nă, iarnă. Natura se trezeşte la via­­ţă, totul e verde, apoi cad frunze, nin­ge.

E la „vedere” buna colaborare a lui Alice Barb atât cu actorii, cât şi cu echipa tehnică, lucrând „cu multă bu­curie”. Şi, „una peste alta, lucrurile s-au legat frumos” şi a ieşit un produs, în primul rând, pentru bucuria pu­blicului.