Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Un copil de numai 9 ani, care se dă în leagănul unei copilării ciuntite, spune să fie îngropat sub plintă, în apartamentul mamei sale, ca să o poată vedea în fiecare zi. Atât de mare îi era dorul de mamă! Acesta este nodul naraţiunii în spectacolul „Îngropaţi-mă pe după plintă”, de Pavel Sanaev, regizat de Yuri Kordonsky pe scena Sălii Izvor a Teatrului Bulandra. E o dramatizare a povestirii cu acelaşi titlu scrise în 1994 şi care a făcut furori în ţara autorului – Rusia, când a apărut în volum, în 2003.
Spectacolul lui Kordonsky provoacă emoţii puternice pe parcursul acţiunii, în aşa fel încât la final simţurile pot ajunge chiar imobilizate. Într-un decor sugestiv şi impresionant, care se construieşte în scenă, pe măsura derulării întâmplărilor reale sau imaginare, ni se spune o poveste despre dragoste şi ură, despre umilire şi durere sufletească, despre iertare şi tandreţe, despre neuitare.
Un copil e prins în chingile autorităţii bunicii, care îi acordă o grijă fanatică, refuzând să-l mai dea înapoi mamei – fiica sa. A „căzut” pe capul ei la 4 ani, când mama lui l-a lăsat la bunici. Trei persoane, într-un simplu apartament de bloc – bunica, bunicul şi băieţelul Saşa. Ea, bunica, în orânduirea ei casnică, se adresează celor doi cu cele mai umilitoare cuvinte. Ocara răsună în vocea ei când mai înverşunat, când mai blând, femeia aruncând cuvinte ca secătură, cretin, idiot, strigându-i băiatului bolnăvicios „să te mănânce stafilococul” sau răspunzându-i uneori cu „da, scumpete”.
Bunica e interpretată de Mariana Mihuţ, care îi dă personajului forţa cu care poate conduce viaţa altora aidoma unor ceremoniale. Talentul, energia şi puterea lăuntrică ale Marianei Mihuţ, coordonate cu cea mai mare precizie în construirea unui rol de o anvergură uluitoare, dezvăluiesc un chip vulcanic, intens. Este femeia în interiorul căreia se zbuciumă ura şi dragostea, dar cuvintele ei jignitoare nu întotdeauna dor... De aceea, te amuzi până la lacrimi, dar până la un moment dat. Căci emoţia o ia pe alt făgaş. Veriga în spectacol e copilul Saşa. Pentru acest rol, zămislit prin prisma amintirilor, a fost ales Marian Râlea. O mai bună alegere nici că se putea. Cu o convingere surprinzătoare, actorul îl aduce în faţă pe copilul supus, maturizat prea devreme, dornic de joacă şi lipsit de afecţiunea mamei sale din cauza egoismului bunicii. Îl domină frica, dar el o transformă într-un joc. Mereu bolnăvicios, merge rar la şcoală.
Saşa leagă, prin existenţa sa, două femei de care nu se poate despărţi: bunica şi mama. Sfâşie sufletul cuvintele rostite de Marian Râlea, prin vocea copilului, că „bunica era viaţa, iar mama o fericire rară”, care dispare înainte de a fi fericit. Mama, pe care el o iubea, o dorea şi atunci când o întâlnea bucuria se revărsa peste malurile sufletului său. În rolul mamei e Andreea Bibiri, care depăşeşte şi ea orice aşteptare. Personajul ei este o actriţă nerealizată. Bunica o numeşte „Ciumiţa”. Stă cu un bărbat (al doilea bărbat în viaţa ei), dar maică-sa o consideră o femeie care duce o viaţă desfrânată. De fapt, frica bunicii e că îl va pierde pe Saşa, că fiica i-l va lua.
Bunicul e actor. Pleacă în turnee. Atunci când e acasă nu scapă de gura bunicii. Din când în când evadează, mergând cu un prieten la pescuit. Rolul a fost încredinţat lui Claudiu Stănescu, el intrând firesc în pielea personajului său: bunicul e răbdător, până la un moment, când se supără şi pleacă. Atunci bunica e îngrijorată, vorbeşte despre dragoste. Ea îi mărturiseşte copilului cum s-au căsătorit; cu tandreţe îi vorbeşte. Iar replica băiatului este: „S-a rupt firicelul dragostei”.
La sudarea spectacolului contribuie alţi trei actori, care au replici puţine, dar semnificative, în profilarea personajelor de bază: Marius Florea Vizante, Valentin Popescu şi Profira Serafim.
Citește pe Antena3.ro
Era, într-adevăr, bolnavă psihic bunica? A dus-o la disperare moartea primului ei născut, ajungând să-şi urască, din cauza acestei pierderi, toată viaţa fiica? Sau faptul că s-a măritat cu un actor şi nu a mai ajuns să fie şi ea actriţă, aşa cum îşi dorea? Din prea mare iubire pentru nepot e în stare de orice.
Yuri Kordonski împinge emoţia spre vârful piramidei. Dacă în prima parte a spectacolului gândul publicului este încet, încet încorsetat, în cea de-a doua parte „fericirea” vine să declanşeze durerea. Mama îşi „fură” fiul, iar bunica vine să-şi ia nepotul înapoi. La uşa apartamentului fiicei sale, disperată, ea cere îndurare. Apoi aduce o avalanşă de blesteme. O mamă îşi blestemă fiica. Monologul Marianei Mihuţ te face să încremeneşti. Doar nişte îngeri alergând iarna prin cimitir îţi atenuează această stare.
Noua creaţie a lui Kordonski, care îmbină un text plin de poezie şi vise cu o inspirată scenografie semnată de Nina Brumuşilă, este un mare succes teatral la acest început de an.
