Finalizarea lucrarilor de consolidare si restaurare a cladirii Teatrului National 'Vasile Alecsandri' din Iasi va fi marcata printr-un eveniment care va avea loc marti, 5 iunie, in prezenta ministrului Culturii si Patrimoniului National, Mircea Diaconu.
Potrivit unui comunicat de presa, cladirea centenara a Nationalului iesean este clasata ca monument istoric, cu rol emblematic pentru patrimoniul si cultura nationala. Constructia este opera arhitectilor vienezi Ferdinand Fellner Jr si Hermann Helmer, iar inaugurarea a avut loc la 2 decembrie 1896, in cadrul unei fastuoase ceremonii culturale.
Monumentul arhitectural adaposteste nu doar o institutie teatrala importanta din tara, ci si adevarate bijuterii de arta: balcoane si loje bogat ornamentate; cortina pictata la finele secolului XIX de maestrul vienez Maximilian Lenz, reprezentand o alegorie a vietii cu cele trei varste si o alta, a Unirii Principatelor Romane; plafonul cu numeroase decoratii si cortina de fier, ambele pictate de austriacul Alexander Demeter Goltz.
Toate acestea au constituit motive pentru ca obiectivul sa fie inclus, in anul 2006, in proiectul 'Reabilitarea monumentelor istorice din Romania', finantat printr-un credit extern acordat Guvernului Romaniei din partea Bancii de Dezvoltare a Consiliului Europei. Proiectul a fost implementat de Ministerul Culturii, prin Unitatea de Management a Proiectului, valoarea investitiei fiind de 9.284.155 euro, fara TVA.
In sursa citata se arata, de asemenea, ca lucrarile au demarat in august 2009 si s-au finalizat dupa 32 de luni, in conditii stricte de calitate si in acord cu valoarea arhitecturala si istorica a monumentului.
In afara lucrarilor de consolidare a cladirii, se disting interventiile complexe de restaurare a elementelor decorative si picturale de inspiratie baroca si rococo din grandioasa Sala Mare, alaturi de lucrarile de restaurare a instalatiilor de iluminat, de inlocuire a celor sanitare, termice si de climatizare pentru asigurarea microclimatului interior specific salilor de spectacol. S-au executat, de asemenea, lucrari de automatizare tehnica a scenei si montarea unor echipamente performante de lumini, pentru realizarea unui teatru modern si functional.