Coana Joiţica: Zoe Trahanache în anul Caragiale (II)

Actrita care schimba textul si comportarea in jocul ei spontan. Toate epitetele cu majuscula alearga sa descrie jocul acestei explozive actrite atat de longeviva. A fost si este regina a scenei Nationalului.
Coana Joitica, Zoe Trahanache ramane rolul ei de referinta.
Daca ar fi vazut-o Caragiale, nenea Iancu in acest rol, s-ar fi incornorat de ea si si-ar fi parasit nevasta.

Citesc cu uimire marturisirile acestei frumoase actrite admirate de toata lumea, dar si de ea. Nu e deloc nesigura. Ba chiar are umor. Scrie 'regizorul a avut fericita inspiratie de a-mi oferi aceasta partitura'.
Sau: 'In concluzie, a stiut el Caragiale de ce a pus ochii pe mine acum mai bine jumatate de secol!!! Multumesc!
Am ramas insa cu un mare OF in sufletul meu... am pierdut-o pe Veta din «O noapte furtunoasa». N-am avut parte de ea!'.

Cred ca si coana Veta s-a necajit ca n-a avut parte de Carmen Stanescu.
Cred ca si iubitorii de teatru stiu ce-au pierdut!
Carmen Stanescu ramane cea mai buna Zoe Trahanache in lista mea de valori.
Domina scena! N-avea nici o indoiala in ce-o priveste. Domina publicul! Poate ca s-ar fi gasit si unii care sa nu fi fost indragostiti de ea, dar cata vreme era pe scena, nu aveau ce sa-i reproseze. Pe Carmen Stanescu au iubit-o si dusmanii. Era si frumoasa de la Dumnezeu – Tata si Mama frumosi m-au facut si pe mine frumoasa – cum isi incepe ea cartea.

Mai are si multa expresivitate in aceasta frumusete.
Trece rampa furtunos, ca o regina.
Bucura si se bucura!
Mi-aduc aminte ca atunci cand am debutat pe scena, alaturi de ea am debutat. 'Ce noroc!', toate actritele din teatru spuneam 'daca as fi barbat, pe Carmen as lua-o de nevasta'.
Iar Carmen nu se mira.

Am vazut-o la o intalnire a actorilor talentati, care erau sarbatoriti, pentru ca erau matusalemici. Imprimarea a durat de la ora pranzului 12 si pana la 6 seara. Toti se mataiau si catiau, se plangeau ca nu pot sta in lumina reflectoarelor, ca e prea mult, ca trebuie sa plece...
Carmen Stanescu a stat 'ca o regina, iarasi ca o regina', de la ora 12:00 la ora 18:00, fara sa se planga, fara sa dea semne de oboseala. E vorba despre o inteligenta a inimii, o insusire omeneasca foarte rara.

Sau poate ca a invatat Carmen Stanescu de la 'coana Joitica' sa fie la datorie. Poate ca ea detine un secret si poate de aceea spectatorul o priveste, o priveste si deodata izbucneste in aplauze.
Carmen Stanescu este un 'monstru sacru', este un 'monstru adorat', cum spunea Cocteau.
'De ce n-am jucat-o pe Veta?', scrie cu umor Carmen Stanescu.
'Doamne, si ce succes as fi facut alaturi de bunii mei prieteni Caragiale si Sica Alexandrescu. Sustinuta de ei, alintata de ei, incurajata de ei, asa cum am facut-o de atatea ori. Le multumesc!'

Si eu ii multumesc acestei doamne, pentru ca am vazut-o jucand si pentru ca am cunoscut-o.
Ma-ntreb daca la acest jubileu, cand s-a luat un bun obicei sa se monteze Caragiale, Caragiale, Caragiale, daca cineva s-a gandit sa o caute pe Carmen Stanescu intru destainuire.

Inchei acest laudatio spunand ca feminitatea ei a covarsit textul lui Caragiale si partitura Coanei Joitica.