x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru Constantin Chiriac: De Crăciun, aveam cele mai frumoase vise și, într-adevăr, visam atunci cu bucurie nebună, că zbor

Constantin Chiriac: De Crăciun, aveam cele mai frumoase vise și, într-adevăr, visam atunci cu bucurie nebună, că zbor

de Magdalena Popa Buluc    |    22 Dec 2021   •   11:12
Constantin Chiriac: De Crăciun, aveam cele mai frumoase vise și, într-adevăr, visam atunci cu bucurie nebună, că zbor
Sursa foto: Foto Mihaela Marin

Constantin Chiriac, directorul general al Teatrului Național Radu Stanca Sibi şi președinte al Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, împărtăşeşte cititorilor momentele magice ale Crăciunului de  altădată şi vorbeşte despre provocări, dorințe şi reuşite.

„Perioada copilăriei a fost una magică. De la începutul lunii decembrie făceam repetiții pentru toate obiceiurile din sat. Era Nunta țărănească, se auzeau cornurile cum sunau, erau harapii negri, îmbrăcați în hârtie creponată roșie, era o zonă de magie cum n-am găsit-o nicăieri în altă parte în lume. Se făceau ritualurile de dinainte de Crăciun, de Ignat – felul în care erau pregătite toate produsele era deosebit; era un zvon de sărbătoare care venea de dincolo de ființa legată în cotidian. De asemenea, grație preotului din sat care avea har și care venea înainte de Crăciun, înainte de Anul Nou, înainte de Bobotează, în fiecare casă din sat, simțeai cum mesagerul Domnului vine și binecuvintează fiecare membru al comunității. Mama pregătea cele mai bune bucate, de un rafinament și de o calitate cum nu am mâncat la niciunul din marile restaurante din cele 162 de țări pe care l-am vizitat. Modul în care ne pregăteam pentru sărbătoarea Crăciunului era un ritual atât de frumos și nu l-am mai întâlnit nicăieri. Felul în care eram îmbăiați, felul în care eram înfășurați în niște prosoape uriașe făcute din in, cânepă și bumbac – ce parfumuri naurale erau puse în apa respectivă... În noaptea de Ajun mâncam ajunele, la care se puneau semințe de hlandan – masculul de la cânepă – prăjite, amestecate cu miere și nucă și unse pe plăcinta poale-n brâu. Atunci am avut cele mai frumoase vise și, într-adevăr, visam atunci cu bucurie nebună, că zbor.

Anul 2021 a fost unul dintre cele mai grele și mai intense perioade din viață. A fost o perioadă în care am construit, în care am dus mai departe proiectul Scena Digitală – inițiativă premiată de UNITER și de regretatul Ion Caramitru – marele profesor pe care l-am avut la facultate și în viață și pe care îl omagiez cu această ocazie pentru că e unul dintre marii lideri culturali pe care i-a avut România. În 2021 am reușit să facem la Sibiu un festival în format fizic, online și hibrid și am reușit să concretizăm toate celelalte proiecte – de la Bursa de Spectacole, la Platforma doctorală în artele spectacolului, la Therme Forum. Am făcut împreună cu ARUP și cu Primăria Municipiului Sibiu studiul de prefezabilitate pentru Noul Teatru, Centru de congrese și Institut de cercetări de la Sibiu. De asemenea, suntem pe cale de a putea instituționaliza Fabrica de Cultură de la Sibiu ca și structură care să dăinuie pentru totdeauna. Am primit câteva recunoașteri importante, printre care cele de la Academia de Studii Economice Chișinău și de la Universitatea de Teatru, Muzică și Arte Plastice Chișinău și Premiul Negruzzi.

 Pentru anul viitor, îmi doresc, în primul rând, să fiu sănătos. Să pot, să am puterea, tăria, forța și vizunea să duc mai departe toate proiectele, să putem să ajungem la o normalitate, care probabil va fi altfel decât normalitatea de altădată. Să putem să ne bucurăm de viață, de frumos, de miracol, să ne putem întâlni, să putem călători și, dincolo de toate, să găsim acel ritm al vieții normale, care înseamnă, dincolo de toate, legătura firească între oameni. Vom continua să inventăm toate modalitățile pentru a fi alături de toți spectatorii noștri din Sibiu, din România, din lume, dar e important să știm cum să ne prețium pe noi, pe oamenii dragi, echipele noastre și cum să trăim frumos în iubire, în libertate, în dialog”.

 

 

Constantin Chiriac transmite un mesaj pentru prieteni, parteneri, artiști, marea familie a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu:

 

„Bucuria Nașterii Domnului vrem să o împărtășim cu dumneavoastră. Am construit, construim și vom construi împreună cu fiecare dintre voi, cu fiecare spectator, cu fiecare comunitate, cu fiecare artist, speranța. Vom merge mai departe în numele a ceea ce înseamnă bucuria de a crea, de a împărtăși împreună emoția, frumosul și miracolul. Vă mulțumim că suntem împreună, că mergem mai departe în numele vieții, în numele bucuriei de a dărui, de a iubi, de a crede că vremelnicia este doar o părere; pentru că nimic nu se poate construi de azi pe mâine.

Vă mulțumim pentru faptul că împreună am reușit să facem o ediție extraordinară și unică a acestui festival în 2021. Vă mulțumim că am creat împreună aceste punți extraordinare, precum Scena Digitală și toate creațiile pe care le-am făcut în numele frumosului. Vă doresc din toată inima să putem să ne strângem în brațe – așa cum ne-a venit de atâtea ori – cu iubire, cu credință, cu putere. Să trecem peste toate aceste piedici care ne-au provocat și care au născut atât de multe instrumente prin care ne-am adus publicul aproape. Vă doresc din toată inima să fiți în primul rând sănătoși, să puteți din toată inima să vă bucurați de fiecare zi. Să puteți, împreună cu toți cei dragi, să realizați și să simțiți miracolul creației.

Din inimă, în numele echipei,

Crăciun fericit și un An Nou minunat și bun!

La mulți ani!”

×
Subiecte în articol: constantin chiriac