x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru Îngeri în America şi... pretutindeni

Îngeri în America şi... pretutindeni

de Maria Sârbu    |    15 Feb 2012   •   21:00
Îngeri în America şi... pretutindeni

O impresionanta poveste despre existenta in lumea de astazi, in care scara valorilor s-a inversat, propune Victor Ioan Frunza in dipticul de la Teatrul Metropolis 'Ingeri in America'. Crea­to­rul a montat cele doua piese – 'Sfar­situl lumii e aproape' si 'Perestroika' –, scrise in anii ’90 de ameri­ca­nul Tony Kushner, in asa fel incat produsul scenic sa fie vazut doua seri consecutiv, desi fiecare parte re­prezinta un spectacol in sine. Sa vezi acest text integru, in profunzi­mea lui, pe scena este o surpriza, mai ales ca multa lume are tendinta sa-l minima­lizeze, luand in considerare strict tema spectaculoasa care este maladia SIDA, asa cum crede Frun­za. Or 'Ingeri in America' are diverse te­me, predominanta fiind, desigur, cea a intolerantei fata de cei care sunt alt­fel decat restul lumii. Sunt abordate si teme politice actuale, teme existentiale.

Textul (ambele piese), situat intre primele zece texte dramatice ale secolului al XX-lea, vorbeste si despre tata si fiu, intr-un mod cu totul aparte, si despre relatia mama – copii, si des­pre divinitate. O astfel de 'policromie existentiala', poate sa atraga publi­cul, crede creatorul. Si are dreptate.

El si echipa au pregatit spectacolul indelung, pentru ca este vorba de o simfonie care se canta in doua seri si e un lucru deosebit de dificil. A taiat foarte putin din 'capodopera' lui Kishner. Dar, asa cum il stim, Frunza a lasat o amprenta destul de per­sonala asupra textului din scena, mai ales ca aceste piese arata ce se in­tampla cu avangarda cand trece timpul. In opinia sa, valoarea textelor, scrise la inceputul anilor ’90 (dar actiunea este plasata in partea a doua a anilor ’80), se indeparteaza de actualitatea ime­diata, de aspectul do­­cumentar si isi deschid universali­ta­­tea. Accentuat este aspectul religios. Autorul spectacolelor a adus in scena un inger, dar nu unul de film stiintifico-fantastic. L-a orientat o sugestie: 'Ingerul tu­ses­te, din cand in cand'. Si de aici ideea lui Frunza de niste in­geri bolnavi. Apare un inger care zboara intr-un fel prin aer, dar des­pre care aflam la sfarsit ca e destul de obosit, cu aripile frante, bandajate.

Sunt opt actori in scena pentru cele vreo 20 de roluri: Virginia Mirea, George Ivascu, George Costin, Sorin Miron, Alexandru Ion, Adrian Nicolae, Nicoleta Hancu, Cristiana Raduta Bobic. E uimitor cum fiecare creeaza personaje diferite destul de concludent, trecand lejer de la un rol la altul. Bunaoara, Virginia Mirea este si mama, si rabin, si general sovietic, si doctor, si victima... Este feno­me­­nala. Te impresioneaza toate crea­ti­i­le actoricesti, caci sunt notabile. Ro­lurile ii ajuta si pe cei mai putin ex­perimentati pe scena sa se apropie mult de linia sintagmei 'actori mari'.

E de admirat curajul lui Victor Ioan Frunza de a face acest diptic tea­tral. E de admirat Adriana Grand: te prinde cu scenografia ei. Tot res­pec­tul Teatrului Metropolis ca a avut cu­rajul sa accepte un asemenea proiect. Chiar daca scena de la 'Metropolis' nu e mare, acest text mare incape aici fara probleme. Intr-un spatiu mic este creata o lume am­pla. Una din frumusetile celor doua spectacole tine de intrepatrunderea planurilor. Sunt scene care se des­fa­soa­ra concomitent, gandite in asa fel incat spectatorul sa le poata recepta in acelasi timp si sa nu piarda nimic din actiune. Nu e greu sa le urmaresti, mai ales ca tehnologia de azi ne-a obisnuit sa captam simultan informatia, imaginile din diverse colturi ale lumii. Scenografa porneste de la un decor simplu, care apoi se revarsa in multe imagini.

Frunza nu a inclus muzica originala in aceste doua spectacole. Nu i-a gasit loc in contextul epocii des­cri­se. Dar ilustreaza sonor cu sunete ce vin din aparatul de radio al unei bol­nave, acele sunete create de cau­tarea frecventei dorite. Aceasta 'muzica' e distribuita printr-un program de calculator aleatoriu.

Sunt multe de descoperit in aceste doua spectacole, pe care vi le recomandam. Intrand in sala veti avea in fata o statie de metrou (s-a apelat la o formula brechtiana), in care se asteapta. Ce? Sa se deschida niste usi spre necunoscut. Dar necunoscutul e descifrat atat de ordonat in dipticul lui Frunza 'Ingeri in Ameri­ca', cu ingeri de pretutindeni.

×
Subiecte în articol: teatru