Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Jurnalul unei iubiri este un spectacol complex de teatru-dans, o creație originală realizată în primă audiție pe scena Opere Naționale București, într-o formulă stilistică și compozițională unică, la limitele posibilului, ce îmbină coregrafia performantă cu teatrul de expresie corporală, în imagini. Proiectul s-a realizat în parteneriat cu asociația culturală A&A Associated Artist și fost realizat printr-un program nou inițiat de către Opera Națională București, numit ,,Lovitură de teatru la Operă", program dedicat artiștilor creatori români. În spectacol vor juca excepționalii actori: Irina Movilă, Armand Calotă, Gavril Pătru alături de balerinii Operei Naționale București Andreea Vălean, Andrea Caleffi, Jacob Connor, George Pleșca, Molly Hall, Uyu Hiromoto, Maria Gogonea, Răzvan Cacoveanu, Cristian Gîdoi, Maxime Latapie, Horia Bucur.
Autoarea conceptului: coregrafa și regizoarea Andreea Tănăsescu își propune să realizeze o radiografie a iubirii dintre marele compozitor George Enescu și soția sa - Prințesa Maria Cantacuzino, folosindu-se de mijloacele cele mai inovative, modern-contemporane și expresive, combinând teatrul cu dansul și efectele multi-media/sonore. Pe fondul radiografiei marii iubiri, spectacolul dă viață și realității perioadei istorice românești cuprinsă între anii 1900 și 1935, cu parfumul şi evenimentele importante care i-au marcat pe protagonişti.
Având ca bază poveştile de iubire ale prinţesei (Maruca) Maria Cantacuzino cu violonistul şi compozitorul George Enescu, textul creat tot de Andreea Tănăsescu proiectează motivul şi modelul faustic în istoria interbelică românească, amorsând în egală măsură memoria ca act de reconstituire, de regăsire a trecutului, cât şi o asociere a istoriei moderne cu mitul şi cu ritualicul.
Spectacolul este un mecanism, o articulare ritmată de pasiune, (cu rătăcirile ei), legând criza personală de destrămarea lumii (a Europei în preajma celui de-al doilea război mondial). Textul spectacolului este inspirat de Jurnalul Mariei Cantacuzino Enescu: Umbre și lumini”.
,,Replicile şi acţiunile se înfăşoară în jurul nucleului metafizic, constituit prin existenţa “D-lui Şeitan” - umbră şi alter ego. (termenul “şeitan” fiind un termen provenit din limba turcă şi însemnând: drac, diavol.)
Citește pe Antena3.ro
Diavolul întreţese, ghidează, încurcă şi reduce opţiunile personajelor, forţându-le să se autoanalizeze şi să se evalueze, evaluându-şi totodată propria lume. Acest mesager urmăreşte aici pragmatic capcanele şi conflictul dintre idei şi viaţă, dintre oameni si acţiunile lor. Dl. Şeitan taxează inconsistenţa dintre discursul filozofic şi derapajele din viaţa politică şi amoroasă - în cazul lui Nae Ionescu, fuga de sine şi incapacitatea de a iubi până la capăt a Marucăi, sau îndatoririle de muzician ale lui Enescu, care îl ţin lungi perioade de timp departe de prinţesă. Versatilitatea personajului, a rolurilor pe care le asumă: de autor, regizor, martor, judecător sau observator, prezenţa, ubicuitatea, în majoritatea scenelor, fie direct, cât şi indirect (cea mai puternică analogie fiind între Diavol şi filozof) fac din acest Domn Şeitan, un personaj complex şi contemporan.
Relaţia dintre conştiinţa binelui şi răul interior este urmărită de autoare în ipostaze si contexte emblematice: în salonul de bal al Palatului Cantacuzino în care se strângea lumea bună, la conacul părinţilor Marucăi Cantacuzino (Tescanu-Rosetti) de la Tescani, devenit ulterior loc de pelerinaj muzical, dar şi la vila de la Buşteni cu draperii veşnic trase, (prinţesei plăcându-i să reflecteze pe întuneric). Toate acestea sunt spaţii care fie declanşează fluidul memoriei, chemând din uitare într-o cheie realistă un conţinut emblematic, fie accentuează tranziţia, spaţiul incert dintre morţi şi vii, dintre lumină - puritate şi umbră care aici înseamnă contaminare morală şi în cele din urmă moarte.
Bio-topicul dramei se constituie ca un monolog multiplu, cu o putere reflexivă de înscenare a timpului care creşte odată cu libertăţile contrapuse tabuurilor, etichetelor, clişeelor. Prin urmare, descoperim istoria într-o lumină nouă, prin impulsul metafizic din care descifrăm şi înţelegem conexiunile profunde ale valorilor cu istoria, conexiuni ce nu pot fi construite mental decât prin oglinda teatrului şi a mecanismelor de virtualizare şi asamblaj, oferite de perspectiva narativă.
Andreea Tănăsescu surprinde, atât prin dezinvoltura dialogului cu marile modele, (făcându-ne să ne gândim la Dr. Faustus de Thomas Mann), dar şi prin capacitatea de a transgresa aceste modele, prin explorarea şi integrarea unor tehnologii şi soluţii scenice, care fac legătura între experiment, inovaţie, noile tendinţe şi puterea simbolică- generată de legătura dintre ritmul gândirii simultane şi acţiunea relevată de studiile de antropologie a sacrului.” (Prof. univ. dr. în Științele comunicării- Ana Maria Munteanu, membră a Secţiei române a Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru)
Jurnalul unei iubiri
Echipa de producție a proiectului:
Conceptul: Andreea Tănăsescu
Regie, coregrafie, text: Andreea Tănăsescu
Scenografie: Cristina Barbu
Design vestimentar: Daniela Halger Fries
Procesare sunet: Cătălin Crețu
Multi-media: Vali Chincișan
Asistent regie: Armine Vosganian
Asistenți coregrafie: Andreea Vălean, George Pleșca
Distribuția:
Maruca la vârsta maturității: Irina Movilă
Șeitan: Armand Calotă
Alice Rosetti Tescanu: Marioara Sterian
Maruca tânără: Marina Fluerașu
Domnul Ionescu: Gavril Pătru
George Enescu: George Rotaru
Mihai Cantacuzino: Kostas Mincu
Martha Bibescu/doamna A: Armine Vosganian
Irene Blanc: Adelaida Zamfira
Nellie: Andrada Fuscaș
Babaia: Raluca Petra
Margareta: Alice Cora Mihalache
Domnul A: Andrei Cristea
Constantin: Ștefan Radu
Alice Cantacuzino: Simona Pustianu
Doda: Valeria Barba
Dansează balerinii Operei Naționale București: Andreea Vălean, George Pleșca, Andrea Caleffi, Molly Hall, Uyu Hiromoto, Maria Gogonea, Răzvan Cacoveanu, Jacob Connor, Cristian Gîdoi, Maxime Latapie, Horia Bucur
