Conferințele Teatrului Național București prezentate publicului italian
Accademia di Romania in Roma, în colaborare cu Teatrul Național București „Ion Luca Caragiale”, prezintă publicului italian proiectul Conferințele Teatrului Național București. Iniţiate cu aproape opt decenii în urmă de către Ion Marin Sadoveanu, Conferinţele Teatrului Naţional au revenit pe scena Sălii Atelier începând din anul 2006 cu prelegerile unor personalități marcante ale culturii române pe teme dintre cele mai diverse şi incitante.
Conferințele selectate pentru această primă serie vor fi disponibile, în limba română și subtitrate în limba italiană, pe pagina de Facebook Accademia di Romania in Roma și pe canalul YouTube al Teatrului Național București:
- 27 martie: Matei Vișniec - Teatru și jurnalism. Influențe reciproce / Teatro e giornalismo. Influenze reciproche
- 29 aprilie: Gigi Căciuleanu - L'Om Gigi: Linii_Trasee_Semne_Sensuri / L’Om Gigi: Linee_Percorsi_Segni_Sensi
- 29 mai: Ioan Aurel Pop – Cultura română între Occidentul latin și Orientul bizantin / La cultura romena fra l’Occidente latino e l’Oriente bizantino
- 30 iunie: Andrei Pleşu - Despre inimă / Parlare del cuore
- 27 iulie: Bogdan Aurescu - Interesul naţional şi actualitatea suveranităţii. Politica externă a României şi paradigma învingătorului / L’interesse nazionale e l’attualità della sovranità. La politica estera della Romania e il paradigma del vincitore.
Prima conferință, Matei Vișniec -Teatru și jurnalism. Influențe reciproce / Teatro e giornalismo. Influenze reciproche va fi prezentată pe 27 martie, cu ocazia Zilei Internaționale a Teatrului.
În ultimii ani, dramaturgul Matei Vișniec a intrat în atenția publicului și a creatorilor din Peninsulă, unde forța textului dramatic, actualitatea temelor abordate și caracterul insolit al stilului său poetic sunt puse în valoare prin traduceri și montări pe numeroase scene ale multor orașe italiene.
Conferința reprezintă o oportunitate culturală de excepție și o extraordinară ocazie de a cunoaște povestea jurnalistului Matei Vișniec și cea a dramaturgului Matei Vișniec și felul în care acestea conviețuiesc și se influențează reciproc.
Matei Vișniec a studiat filosofia la Universitatea București și a devenit un membru activ al Generației optzeciștilor, care a lăsat o amprentă pregnantă asupra literaturii române. Așa cum a declarat în mai multe ocazii, crede cu tărie în rezistența culturală și în capacitatea literaturii de a demola totalitarismul. Mai presus de toate, Matei Vișniec consideră că teatrul și poezia pot denunța manipularea prin „idei mari”, precum și spălarea creierului prin ideologie.
Înainte de 1987, Matei Vișniec își făcuse un nume în România cu poezia sa clară, lucidă și amară. Începând cu 1977, a scris teatru; piesele sale au circulat mult în spațiul literar, dar punerea lor în scenă a fost interzisă. În septembrie 1987, Vișniec părăsește România pentru Franța, unde i se acordă azil politic. Începe să scrie în franceză și să colaboreze cu Radio France Internationale. În prezent, piesele sale sunt puse în scenă în mai mult de 20 de țări și sunt o prezență constantă la marile festivaluri teatrale europene. În România, după căderea comunismului, Matei Vișniec a devenit unul dintre autorii cu cele mai multe piese puse în scenă.
Accademia di Romania in Roma mulțumește Teatrului Național București „Ion Luca Caragiale” pentru generoasa donație a Colecției Conferințelor Teatrului Național, care acum face parte din patrimoniul Bibliotecii Române de la Roma.