x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru Premiile Galei “Star”

Premiile Galei “Star”

de Maria Sârbu    |    09 Apr 2014   •   22:07
Premiile Galei “Star”
Sursa foto: Katia Pascariu

Ediţia a IX-a a Galei “Star” a avut un mare câştigător: tinereţea. Pentru că majoritatea tinerilor concurenţi selectaţi la acest festival al recitalurilor dramatice, organizat la Bacău, între 4 şi 8 aprilie, de Teatrul Municipal “Bacovia”, şi-au etalat forţa actoricească în spectacole foarte variate. Dar într-o competiţie este frumos să dai premii. Şi atunci când un tânăr câştigă (mai ales dacă în concurs au fost şi coleg de breaslă cu mare experienţă), el primeşte un impuls.

În aceast an, Marele Premiul şi Trofeul Galei “Star” l-a câştigat Katia Pascariu, cu recitalul “Copii răi” de Mihaela Michailov, regia Alex Mihăescu (producţie independentă din Bucureşti). Conform tradiţiei, ea a primit o stea, în faţa clădirii teatrului, alături de ceilalţi opt mari câştigători ai ediţiilor precedente. Juriul a fost format din actorul Nick Mancuso, regizorul Alexander Hausvater şi dramaturgul Valentin Nicolau.

Premiul pentru cel mai bun one woman show (recital – actriţă) a fost decernat Irenei Boclinca, pentru “Edith Piaf – femeia care a iubit”, scenariu şi regia Nelly Cozaru (producţie independentă din Chişinău). Premiul pentru cel mai bun one man show (recital – actor) a revenit lui Cristian Iorga: “Colateral, Oedip” de Mihai Ignat, regia Laura Moldovan (Satu Mare).

Katia Pascariu s-a învrednicit şi de simpatia juriului liceenilor din Bacău, care i-au acordat Premiul onorific “Ştefan Iordache”, iar Irena Boclinca s-a ales şi cu o diplomă, din partea jurnalistei din Bacău Mădălina Rotaru, pentru “emoţie, expresivitate şi calitatea interpretării”.

Şi actorii Teatrului “Bacovia” au instituit un premiu, devenit deja tradiţie: “Actori pentru actor”, care din acest an poartă numele lui Dinu Apetrei. Distincţia i-a fost înmânată actriţei Florina Găzdaru, pentru recitalul “Eu, mama şi bunica”, adaptare de Firuţa Apetrei, după Krzysztof Bizio (producţie independentă). Florina a primit şi două premii din partea mass-media.

În acest an, a fost iniţiat şi concursul de dramaturgie – monodramă, având scopul de a încuraja “scrierea de texte de calitate care să stea la baza unor viitoare recitaluri actoriceşti”. Juriul format din dramaturgii Valentin Nicolau şi Radu Macrinici şi criticul de teatru Doru Mareş a acordat Premiul lui Mircea M. Ionescu, pentru piesa “Monolog în doi cu moartea la uşă”. Ceilalţi doi nominalizaţi sunt Ştefan Caraman (“Ziua în care am divorţat”) şi Mihai Ignat (“Mi-e frică”). S-a acordat şi Premiul special pentru dramatizări, revenind lui Edith Negulici pentru “Menage à trois”.

S-au făcut şi mari sacrificii. Organizatorii Galei au fost nevoiţi să renunţe (cu multă durere în suflet), din cauza lipsei banilor, la unele recitaluri extraordinare, printre care şi minunata creaţie “Absolut!” cu Marcel Iureş.


×
Subiecte în articol: gala STAR