x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru Primăvara aduce Teatrul azi!

Primăvara aduce Teatrul azi!

de Magdalena Popa Buluc    |    11 Mar 2023   •   20:20
Primăvara aduce Teatrul azi!

Revista Teatrul azi continuă să urmărească ritmul vieţii teatrale, iar în luna martie aduce numărul 1-2 pe rafturile dumneavoastră. O ediţie marcată de emoţii, creată cu recunoştinţă, se prezintă cu o privire panoramică asupra primei părţii a stagiunii curente, dar şi cu elanuri pline de speranţă pentru viitor.

Numărul care deschide seria 2023 a revistei îi dedică memoriei lui George Banu o rubrică specială intitulată Imposibilitatea uitării. Prieteni apropiaţi, colegi de vocaţie, foşti studenţi, oameni de teatru şi de litere, din ţară şi din străinătate, au lăsat amintiri, gânduri, instantanee emoţionante în loc de rămas bun. În acest micro-album special, absenţa este anulată de statornice prietenii, de respect şi admiraţie reciproce, dar şi de incontestabila pasiune pentru lumea frumosului şi a umanului, care a marcat întreaga viaţă şi operă a unicului George Banu.

Copertele acestei ediţii poartă marca vizuală a Mihaelei Marin, care l-a surprins pe George Banu purtat de liniştea discretă a fineţei sale.

 

            Un sumar în aşteptarea schimbărilor bune

Printr-o altfel de prezenţă, eseul propus pentru acest început de an este semnat de George Banu. Materialul reprezintă transcrierea ultimei sale conferinţe Reprezentarea războiului și teatrul pe timp de război, din 2 octombrie 2022, la Teatrul Naţional din Cluj-Napoca. Alcătuirea este realizată de Ştefana Pop-Curşeu şi marchează un an de la începerea războiului din Ucraina.

Accentul acestui număr pică pe cel mai mare eveniment cultural al anului pentru România: Timişoara Capitală Europeană a Culturii 2023. Managerul cultural Ovidiu Dajbog-Miron, actual director al ICR Varșovia, deschide acest capitol cu un material succint despre semnificația și evoluția inițiativei „Capitale Europene ale Culturii” de-a lungul celor patru decenii de existență. Apoi, Ada Lupu Hausvater (dir. Teatrul Naţional Timişoara), Lucian Vărşăndan (dir. Teatrul German de Stat), Balász Attila (dir. Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely”), Christine Cizmaş (co-fondatoare a Teatrului Auăleu), Ana-Maria Ursu şi Andrei Ursu (co-fondatori ai Teatrului Basca) vorbesc despre perspectivele, ambiţiile şi oportunităţile generate de acest program de amploare.

În  rubrica actualitate.RO, sunt cuprinse cronici şi articole generale despre evenimente produse de teatrele de dramă şi pentru copii din ţară. Astfel, textele autorilor Doina Modola, Călin Ciobotari, Adrian Mihalache, Alina Epîngeac, Mihai Brezeanu, Carmen Mihalache, Irina Zlotea, Daria Ancuţa, Octavian Szalad, Diana Parpalea, Raluca Cîrciumaru, Raluca Tulbure şi Ioan Jurca Rovina constituie o privire de ansamblu asupra începutului de stagiune 2022-2023.

La această ediţie a secţiunii new generation, Teodora Petre l-a invitat pe regizorul Mădălin Hîncu, iar rezultatul este o discuţie onestă, echilibrată şi pragmatică despre drumul pe care un regizor trebuie să îl parcurgă de la debut până la statutul de profesionist cu experienţă.

Bogată este selecţia internaţională al acestui număr dublu. Alina Epîngeac scrie din Londra despre Ian McKellen în Mother Goose; Călin Ciobotari a mers pe urmele Andreei Gavriliu la Sofia; Adrian Mihalache analizează Lear-ul semnat de Thomas Ostermeier la Paris, iar Irina Wolf vă prezintă un performance tulburător din Viena.

Recenta apariţie se încheie cu debutul unei noi rubrici dedicate eticii profesionale în mediul universitar cu profil teatral (şi nu numai) şi, cu precădere, relaţiei profesor-student, cea care marchează esenţial procesul de devenire al viitorilor oameni de teatru. Iniţierea secţiunii şcoală. scenă. deontologie s-a născut din nevoia de a invoca în dialogul social repere care să aducă motivaţie, inspiraţie şi informare. La fiecare număr, sunt invitaţi profesionişti din diferite domenii de expertiză care vor privi dinamica relaţiei profesor-student din perspectivă etică.  Aceste puncte de vedere variate şi profesioniste se configurează ca sursă de încurajare în eliminarea practicilor maligne din mediile universitare cu profil teatral. În acest număr, invitat este prof.univ.dr. Vasile Morar de la Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti.

Unde ne găsiţi?

Revista Teatrul azi şi cărți dedicate teatrului pot fi achiziţionate online pe www.teatrul-azi.ro, dar şi în Librăriile Cărtureşti (Verona şi Carusel) din Bucureşti şi La Două Bufniţe din Timişoara.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: teatrul azi martie 2023