Ediţia 2011 a Festivalului Dramaturgiei Româneşti de la Timişoara începe sâmbătă, 7 mai, şi se va încheia la 15 mai. În cele nouă zile rezervate evenimentului vor fi prezentate mai multe spectacole în sălile Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” (organizatorul festivalului), dar şi în aer liber, căci din acest an festivalul are o nouă formă de organizare.
În afară de cele 13 spectacole aflate în competiţie (secţiunea oficială, Concurs) realizate numai pe texte româneşti (selecţioner Mihaela Michailov), zilnic vor fi prezentate şi producţii din ţară şi străinătate încadrate în alte secţiuni: „Off”, „Performance” şi „Open Air”.
Noua structură a impus şi o nouă denumire: FDR-FEST (Festivalul Dramaturgiei Româneşti – Festiva-
lul European al Spectacolului Timişoara). Echipa implicată în desfăşurarea manifestării afirmă că actuala ediţie vine în întâmpinarea viitorului: „Festivalul Dramaturgiei Româneşti şi-a reevaluat poziţia de formator de opinie (...). Un context nou, în care, pentru a contura o identitate, nu mai e suficientă expunerea ca într-o vitrină. Eul se naşte prin Celălalt. Faţă în faţă. Cu Europa. Cu Lumea. Cu tot ceea ce înseamnă dramaturgie contemporană în teatrul universal”. Acesta ar fi motivul pentru care a fost numit un juriul „exclusiv internaţional”. Oameni de teatru din afara ţării vor decide câştigătorul Premiului pentru Cel mai bun spectacol pe un text contemporan românesc.
Acelaşi juriu va acorda şi Premiul pentru cea mai bună interpretare actoricească, distincţie ce poartă numele actorului Ioan Strugari, plecat din viaţă, la numai 29 de ani, în luna martie a acestui an. Juriul este format din: Romana Maliti, critic de teatru, director al unui important festival dedicat dramaturgiei contemporane din Slovacia; Christian Papke, regizor german, iniţiator al Concursului Internaţional de Dramaturgie Sud-Est Europeană, şi Tony Nardi, cunoscut actor italo-canadian.
Deci, dramaturgia românească e în dialog cu „Celălalt”. Pentru că produsul teatral este dedicat publicului, organizatorii au pus, „în aceeaşi ecuaţie”, spectatorul. Astfel la finalul fiecărei reprezentaţii va avea loc o discuţie a publicului cu cei care au creat spectacolul.
În deschidere a fost programată producţia britanică „Cât e de minunat” (The Thrill of it All) – secţiunea „Off”, a apreciatei trupe Forced Entertainment (sâmbătă, 7 mai, de la ora 19:00, Sala Mare a Teatrului Naţional). O reprezentaţie cu acest spectacol va avea loc şi duminică, 8 mai.
În cea de-a doua zi a festivalului, cercul spectatorilor de teatru se va extinde foarte tare, pentru că va avea loc un spectacol în aer liber. Trupa engleză „Bycicle Ballet” va veni în parcarea Shopping Center Bega cu spectacolul „The Dance of Cycling” (două reprezentaţii: 15:00 şi 16:00). Tot duminică va începe şi Concursul, primul spectacol al acestei secţiuni fiind „Declar pe propria răspundere” de Alina Şerban, regia David Schwartz, producţie a Teatrului LUNI de la Green Hours (ora 17:00, Sala Studio 5).
În modulul Concurs vor fi prezentate apoi, până sâmbătă, 14 mai, celelalte creaţii româneşti: „Felii” de Lia Bugnar, Teatrul „Radu Stanca” din Sibiu; „graffiti.drimz” de Alina Nelega, regia Alina Nelega, Teatrul Odeon; „Playlist” de C.C. Buricea Mlinarcic, regia Ovidiu Caiţa, Teatrul de Nord din Satu-Mare; „Casa M”, un spectacol de Luminiţa Ţicu, Centrul de Arte Coliseum din Chişinău; „Jack Lunetistul” de Radu Macrinici, regia Gelu Badea, Teatrul de Nord din Satu-Mare; „Blifat” de Gabriel Pintilei, regia Alex Mihail, Teatrul Odeon; „Ca pe tine însuţi” de Maria Manolescu, regia Radu Apostol, Teatrul Foarte Mic; „Roşia Montană/ pe linie fizică şi pe linie politică”, texte de Peca Ştefan, regia Radu Apostol, Gianina Cărbunariu şi Andreea Vălean, Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca; „Ich Clown” de Vera Ion şi Sorin Poamă, proiect independent; „9 grade la Paris”, textul şi regia Peter Kerek, Teatrul ACT; „mady.baby” de Gianina Cărbunariu, regia B. Fülöp Erzsébet, Teatrul de Stat „Csiky Gergely” din Timişoara şi „România 21” de Peca Ştefan, Teatrul Tineretului din Piatra-Neamţ, regia Pia Furtado.
Celelalte secţiuni cuprind spectacole: „God is a gangster”, un one-man-show cu Nick Mancuso, SUA; „Metoda” după Jordi Galceran, regia Theodor Cristian Popescu, Teatrul Nottara; „Boala familiei M” de Fausto Paravidino, regia Radu Afrim, Teatrul Naţional Timişoara; „Opinia publică” de Aurel Baranga, regia Theodor Cristian Popescu, Teatrul „Radu Stanca” din Sibiu; „Casa Poporului” de Bogdan Georgescu, proiect independent (Penitenciarul Craiova); „Twins” de Pál Frénak, compania de dans „Pál Frénak” (Paris/Budapesta); „The Time of Mothers”, trupa Osmego Dnia din Polonia; „sWitch”, un spectacol de Pál Frenák, Teatrul Naţional Timişoara; „Borges vs. Goya” de Rodrigo Garcia, regia Arnaud Troalic, Compania Akté Le Hâvre (spectacol în limba franceză şi spaniolă cu supratitrare); „Two Letters… and Counting!”, cu Toni Nardi, Canada (în limba engleză, fără titrare); „Galaxia Svejk”, adaptare după J. Hasek, regia Alexander Hausvater, Teatrul Ţăndărică şi „O noapte furtunoasă” de I.L. Caragiale, regia Alexandru Dabija, Teatrul Naţional din Iaşi, acesta fiind şi ultimul spectacol din festival.
Vor avea loc şi activităţi adiacente programului: lansări de carte de teatru, spectacole lectură, expoziţii, ateliere de scenaristică şi de artă teatrală modernă. La festival vor fi anunţate şi cele trei piese finaliste ale Concursului Naţional de Dramaturgie. Se va acorda şi Premiul pentru cea mai bună piesă românească a anului.