Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Intr-o seara, si anume pe 30 octombrie, la ora 8 seara, am ajuns sa vad un spectacol pe care nu-l asteptam, nu eram nici interesata in mod special, nu stiam nimic despre el decat ca eu iubesc Portugalia.
Pe scena Teatrului Mic, atat de draga, unde cu ani in urma, in timpul comunismului care ne-a mancat tineretea, erau cele mai bine spectacole de teatru, piesele de autori romani cele mai periculoase pentru totalitarismul lui Ceausescu. Si astazi ma intreb cu ce abilitate reusea Sararu sa se descurce – in treacat sa spunem – ce mare director de teatru, unic, nemaipomenit!
Spectacolul se numea frumos 'Povesti calatoare – Capul Verde' – lente, de-ale lor, nume multe, geografie si istorie, dar care in subteran era cel mai gingas strigat de iubire, emotionant, care m-a facut sa plang de bucurie, de la inceput pana la sfarsit.
O actrita incredibila si un percutionist de geniu calatoreau, imaginand coverta unei ambarcatiuni ca o coaja de nuca, prin istoria, umorul si geografia insulelor lor, de la Capul Verde – pe care si noi il avem in suflet batand de la Cesaria Evora. Ca si Evora, spectacolul repeta cu vraja acel cuvant fermecator 'Saudade' si ne invesmantam in el. Saudade inseamna dor.
Dupa ce am vazut spectacolul, am plecat impacata cu mine, cu lumea si fericita ca mi-am pus intrebari. Cum oare acesta tanara actrita portugheza Carla Galvao a venit din capatul lumii la Festivalul nostru national de teatru? Cum a aflat? Cum si-a facut valiza? Cum a ajuns la Bucuresti? Unde a stat? Ce-a facut? Ce-a gandit despre orasul nostru scrijelit, maculat, tradat si neiubit?
Sala de la Teatrul Mic era arhiplina. Multa lume. Multi studenti. Spectacolul a inceput. O luna trista, uriasa, puntea unei mici corabii Ferdinand Mota, cu chitara si cu multe instrumente de percutie... Si fata asta care ne-a cuplat din prima secunda la o energie atomica... Spectacolul incepe cu rugaciunea 'Tatal nostrum', pe care o spune cu pietate, dar si cu umor, si-L roaga sa binecuvanteze spectacolul. Si Dumnezeu o aude si o binecuvanteaza si pe ea, si pe noi, si calatorim impreuna pentru o ora in imparatia lui Dumnezeu, si ne impartasim cu 'profunda simplitate a lucrurilor'. Nu a fost nici o reactie vulgara in timpul spectacolului. Nu s-a ras aprins, nu s-a apaludat, telefoanele mobile nu au functionat, nimeni nu a iesit, nimeni n-a intrat, nimeni n-a vorbit. Eram la biserica. Iar la sfarsit un strigat uimitor, la unison, a izbucnit din pieptul tuturor, nu pentru spectacol, ci pentru darul sufletesc pretios trimis de Dumnezeu.
Stateam in intunericul salii, uimita, cu lacrimi in ochi, multumindu-i lui Dumnezeu pentru Portugalia, pentru tot ce-i bun si simplu si uitat. Si atunci mi-am raspuns de ce ne-am degradat noi, am cazut in hau, si parca nu mai exista scapare. Exista. E in fiecare din noi. Acolo e dezlegarea de rau, in cele mai simple lucruri si in dragostea pentru oameni.
Am plecat total modificata de la intalnirea cu Carla Galvao, de la spectacolul ei relaxat si concentrat, totodata. 'Esti bun cu cuvintele, dar ai fi mai bun cu inima! Unde-ai lasat-o? Caut-o! Asteapta sa te ajunga din urma si inainteaza speriat, dar lupta-te, profita de timpul pe care il ai pe pamant!'
Multumesc acestui spectacol ca mi-a dat sansa sa ma surprind indragostita de teatru, de viata, de dragoste, de mine.
Citește pe Antena3.ro
Au fost multe lucruri minunate in acest festival, multe spectacole minunate precum 'Povesti calatoare – Capul Verde'. Pe locul doi este Alexandru Dabija cu 'Cehovul' de la Brasov – 'Despre iubire la om'. Trei actori tineri m-au fermecat, si banuiesc ca vor fi numiti din ce in ce mai buni si nu Dabija de zile mari. Pentru locul trei, in inima mea, 'e o batalie precum cea de la iazul mic'. Atatea si atatea minunatii, caci au existat in festival si Afirm, si Tompa, si Tocilescu, si Purcarete, si Bociardi, si chiar Radu Penciulescu, Ducu Darie, V.I. Frunza, 'crème de la crème', si Marian Ralea, si Marian Mihut, Zsolt Bogdan, si trupa lui Tompa, unul mai stralucitor decat altul... Si Victor Rebengiuc, si Marius Manole, Ogasanu si vestita trupa craioveana, si Caramitru, si Vali Seciu, si Ofelia Popii, si Teatrul tanar vesnic de la Piatra-Neamt, si Iures, chiar el.
A fost o sarbatoare, un festival bine organizat, cei mai buni dintre cei mai buni, salile arhipline, pacat ca n-au fost filmate busculadele de la intrari. Ar fi putut fi folosite in filme artistice.
Si peste toate planeaza Andrei Serban cu spectacolele lui 'Unchiul Vanea' si strigate si soapte cu 'Trei surori' de la Budapesta si cu 'Ivanov' de la Bulandra. O plecaciune pentru el si parere de rau ca nu suntem in stare sa-l receptionam decat prin neajunsurile copilaresti. Andrei a stralucit prin spectacolele sale.
Dar numai strainii pot receptiona partea geniala a compatriotului tau. Ai sai cred ca el seamana cu ei si ca 'e de-o seama' cu ei.
