x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru Seducătorul “Don Juan”: dragoste, erotism, frumusețea baletului în viziunea lui Johan Inger a încântat publicul din România

Seducătorul “Don Juan”: dragoste, erotism, frumusețea baletului în viziunea lui Johan Inger a încântat publicul din România

de Magdalena Popa Buluc    |    14 Oct 2022   •   13:35
Seducătorul “Don Juan”: dragoste, erotism, frumusețea baletului în viziunea lui Johan Inger a încântat publicul din România

„Cel mai mult mi-a plăcut dansul. Dansatorii sunt minunați, adevărați artiști, profesioniști perfecți. Mi-a făcut mare plăcere să văd această poveste frumoasă și tulburătoare, reinterpretată astfel. Muzica mi-a plăcut foarte mult, punerea în scenă, montarea, luminile, totul”, a spus actorul Victor Rebengiuc despre spectacolul Don Juan, susținut de Aterballetto, cea mai mare companie italiană de dans, invitată în România la cea de-a XXIII-a ediție a Întâlnirilor JTI.

Don Juan în versiunea coregrafului suedez Johan Inger a reușit să surprindă și să emoționeze publicul prezent la Teatrul Național București pe 11 și 12 octombrie. Personajele readuse la viață au fost veridice și foarte expresive, reușind să transmită mesaje puternice, datorită talentului actoricesc al dansatorilor și a unei puneri în scenă care a îmbinat perfect povestea cu luminile și decorul. Muzica special creată pentru Don Juan de compozitorul spaniol Marc Alvarez a punctat fiecare emoție, transpunând spectatorul în frământările și căutările personajelor.

 

Rodica Mandache, actriță: „Sunt abonată la fiecare spectacol din Întâlnirile JTI. Am văzut pe scenă o explozie de tinerețe, erau foarte concentrați, se simțea bucuria că au ceva de spus și eu am avut bucuria că ei îmi comunică. În aceste vremuri atât de lipsite de comunicare, să fiu atât de plină de ceea ce mi s-a transmis printr-un spectacol de dans, este excepțional. A fost un spectacol care nu seamănă cu nimic din ce am văzut până acum. Mă simt „adunată” sufletește și am la ce mă gândi”.

 

Mihai Mălaimare, actor: „Am fost încântat. Prin prisma părții a doua, mai dramatică, mai teatrală, am reconsiderat și prima parte, una a unei trupe extrem de valoroase. Cassanova lui Fellini era misogin cât încape și nu-l salva de asta nici grotescul afișat. Cum să abordezi astăzi acest mit fără să jignești femeia? Ei bine, eu cred că a reușit. Bravo!”

 

Mariana Mihuț, actriță: „Mi-a plăcut foarte mult. A fost o seară absolut minunată, și mă refer la muzică, balet, interpretare”.

 

Ileana Olteanu, actriță a Teatrului Național București: „Vin la Întâlnirile JTI de peste 20 de ani. Am început cu Bejart Ballet și iată astăzi am văzut Don Juan. Este un spectacol genial. Eram curioasă din ce perspectivă va fi prezentat, mai ales că în psihologie „don juanismul” e foarte actual. A pus în lumină mama, e foarte interesant. Să ne gândim noi ca mame cum putem da naștere unui Don Juan și cum putem să-i ajutăm pe băieții noștri să nu ajungă așa. Mi-a plăcut totul - scenografia, coregrafia, muzica, interpreții extraordinari. Finalul a fost absolut fantastic: cenușa care cade e și cenușa din noi, bine și rău, negru și alb. Sunt impresionată”.

 

Vicențiu Rahău, curator (indoor) al Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu: „Un spectacol minunat. Am văzut în ultimele scene că inocența nu e întotdeauna o puritate care duce spre salvare. Mi-a plăcut foarte mult cum s-a construit spectacolul în jurul unei dramaturgii care merge spre multă teatralitate, îmbinând dansul contemporan cu baletul. Are o forță și un mesaj foarte puternic, perceput foarte bine de publicul nostru care înțelege mult dintr-un spectacol de dans contemporan prin prisma tradiției teatrale”.

 

Sergiu Cioiu, actor, compozitor: „Spectacolul este absolut excepțional. Mi-a plăcut îmbinarea dintre coregrafie și muzică. Istoria putea fi mai vulgară, dar a fost de un rafinament extraordinar, mișcările au avut o plasticitate uluitoare. Coregraful este într-o lume deosebit de avansată a artei coregrafice. Am fost foarte emoționat. Emoția estetică m-a făcut să lăcrimez, datorită fanteziei cu care s-a jucat, felului în care a fost imaginat decorul, modului în care a căzut lumina pe dansatori. Totul relevă un mare regizor, un coregraf care a știut să îmbine teatrul cu coregrafia. Mi s-a părut un spectacol deosebit, absolut excepțional. Am fost privilegiat să-l văd. Mi-ar face mare plăcere ca oamenii care iubesc teatrul și poezia să vină pe 21 octombrie, la sala Dalles, unde voi avea spectacolul „Pur și simplu Sergiu Cioiu 82”. Reprezintă vârsta mea”.

 

Prof. univ. dr. Costel Negricea, rector al Universității Româno-Americane: „O seară plină de emoție și frumos. Mulțumim Întâlnirilor JTI pentru aceste momente și pentru că ne scoate din cotidian cu spectacole incredibile și astfel de premiere”.

 

Mihaela Pântea, jurnalist, comunicator: „M-a impresionat absolut totul. Am trăit odată cu scenele care se derulau în fața publicului, a fost ca o piesă de teatru dansată, o reinterpretare a temei Don Juan, într-o manieră modernă, foarte sugestivă.”

 

Inaugurate în anul 2000 de celebra companie de balet Bejart Ballet Lausanne, Întâlnirile JTI  au fost dedicate îndeosebi dansului, găzduind coregrafi și trupe celebre, printre care Nacho Duato și Compania Nacional De Danza, Joaquin Cortes, Alvin Ailey American Dance Theater, Tango Pasion, Les Ballets de Monte-Carlo, Sylvie Guillem și Russell Maliphant, Gigi Căciuleanu și Baletul Național din Chile, Alonzo King Lines Ballet, Vortice Dance Company, Maria Pagés și Sidi Larbi Cherkaoui, Akram Khan Company, Quartet Gala-Mats Ek, Ana Laguna, Susanne Linke și Dominique Mercy, în 2017 Noism, cea mai importantă companie de dans contemporan din Japonia, în 2018 compania de dans Martha Graham, iar în 2019 IT Dansa, din cadrul Institutului de Teatru din Barcelona. Întâlnirile JTI din 2020 și 2021 au fost amânate din cauza pandemiei desfășurându-se cu un decalaj de un an. Ediția din 2020, care a avut loc în 2021 i-a avut ca invitați pe Wynton Marsalis, cel mai mare trompetist contemporan și Jazz at Lincoln Center Orchestra. Ultima ediție a avut loc în această vară, cu compania de dans Jean-Claude Gallotta, care a prezentat My Ladies Rock la București și Sibiu, în cadrul FITS. Întâlnirile JTI cu Aterballetto/ Fondazione Nazionale della Danza au fost organizate ca de obicei de Fundația Art Production, beneficiind de consilierea artistică a Silviei Ghiață. Producător general: Fundaţia Art Production. Parteneri media: TVR, Radio România Cultural, RFI, Blitz TV, AmosNews, Webcultura, Pro Contemporania, The Culture Club.

Un Don Juan veridic și contemporan 

„Întâlnirile JTI prezintă în acest an un Don Juan într-o cu totul altă cheie. Este o rescriere profundă a poveștii originale, cu un personaj principal pe cât de frământat, pe atât de versatil, dihotomic, cu două fețe”, a declarat Gilda Lazăr, Director Corporate Affairs & Communications JTI Romania, Moldova și Bulgaria, în conferința de presă care a anunțat cea de-a XXIII-a ediție a Întâlnirilor JTI, având ca invitată compania de dans Aterballetto/ Fondazione Nazionale della Danza. Dansatorii Aterballetto, cea mai importantă companie italiană de dans contemporan, vor interpreta Don Juan, în coregrafia suedezului Johan Inger, în această seară și mâine seară, la ora 20:00, pe scena Teatrului Național București, sala Ion Caramitru.

„Încercăm în fiecare an, de 23 de ani, să prezentăm o premieră sau să aducem în fața publicului o companie de dans care nu a mai fost în România, un mare coregraf sau dansatori de excepție. Am avut și trei ediții dedicate muzicii clasice și jazzului, și nici atunci nu am dezamăgit. Nu e ușor, dar nu renunțăm la propriile standarde, indiferent de context, fie că vorbim de pandemie sau criză”, a adăugat Gilda Lazăr, directorul JTI.

„Suntem foarte bucuroși să fim aici. În octombrie, Aterballetto/ Fondazione Nazionale della Danza a fost recunoscută Centru Cultural al Dansului. Este prima dată că se acordă un astfel de titlu și suntem mândri că l-am obținut. Don Juan, lucrarea coregrafică pe care o prezentăm astăzi este complet diferită de versiunile anterioare și trebuie citită din perspectivă psihanalitică. Coregraful și dramaturgul au studiat 25 de variante ale poveștii. Acest Don Juan se apropie constant de alte femei pentru că în copilărie a simțit separarea de mamă și, ca urmare, în toate figurile feminine o caută pe ea. Astfel, în această versiune, personajul Comandorului este mama lui Don Juan. Un alt element de noutate este Leo, care devine un alter ego al lui Don Juan. Răul și binele sunt personificate de cele două figuri masculine. Un aspect la care Johan Inger ține foarte mult și care se va vedea pe scenă este veridicitatea personajelor. Personajele sale sunt reale și bine conturate”, a explicat Sveva Berti, Directorul Aterballetto.

„În interpretarea mea, Don Juan este un personaj cameleonic, care îmbină cucerirea și căutarea. Are capacitatea de a fi ceea ce vrea femeia să fie. Cu Elvira comunică de la egal la egal, cu Zerlina se transformă într-un țăran, cu donna Ana devine aristocrat, pe Ines reușește să o convingă să aibă încredere în el. Își dorește să fie iubit, apreciat, dar nu oferă iubire. Alege să privească partea lui întunecată, nu știe să dăruiască. În cele din urmă nu se salvează și e devorat de proprii monștrii”, a precizat Daniele Ardillo, dansatorul Aterballetto care îl interpretează pe Don Juan.

„Personajul Leo are la început o relație de amiciție cu Don Juan. Leo vrea să-l ajute să înțeleagă consecințele faptelor sale, care pot duce la comiterea unui păcat sufletesc. Există un moment de răscruce, pe care îl veți descoperi în cele două seri care urmează, în care Don Juan se întoarce și își dă seama că există ceva mai mult dincolo de el însuși.”, a spus Matteo Fiorani, dansatorul care îl interpretează pe Leo.

Din perspectivă feminină, Elvira, interpretată de Estelle Bovay, care interacționează cel mai mult pe parcursul lucrării cu personajul principal, oferă iubire necondiționată: „Elvira este prima femeie după mamă pe care o cunoaște Don Juan. Era naiv, deschis, aflat în căutarea acestui gen de femeie. Din perspectiva lui Johan Inger, relația lor este naturală. Ea încearcă să-i ofere un viitor și îl face să se întrebe „De ce nu?”. Începe să vadă că lipsește ceva. Relația lor se dezvoltă în prima jumătate a spectacolului, până când inima lui Don Juan începe să moară. Relația cu Elvira este de iubire necondiționată, ea e optimistă și speră că el va înțelege la un moment dat. Dar nu este așa. Această stare sufletească a Elvirei și emoțiile ei sunt dificil de transmis”.

Muzica spectacolului este creată special de compozitorul spaniol Marc Alvarez pentru Don Juan.

Coregraful Johan Inger a venit în România în 2005, ca dansator, cu compania Cullberg Ballet, invitată a Întâlnirilor JTI. Despre Mats Ek, directorul artistic al Cullberg Ballet la momentul respectiv, Johan declară că îl consideră „un tată artistic”. Mats Ek a mai fost invitat la Întâlnirile JTI și în 2016, cu „Quartet Gala”.

Inaugurate în anul 2000 de celebra companie de balet Bejart Ballet Lausanne, Întâlnirile JTI  au fost dedicate îndeosebi dansului, găzduind coregrafi și trupe celebre, printre care Nacho Duato și Compania Nacional De Danza, Joaquin Cortes, Alvin Ailey American Dance Theater, Tango Pasion, Les Ballets de Monte-Carlo, Sylvie Guillem și Russell Maliphant, Gigi Căciuleanu și Baletul Național din Chile, Alonzo King Lines Ballet, Vortice Dance Company, Maria Pagés și Sidi Larbi Cherkaoui, Akram Khan Company, Quartet Gala-Mats Ek, Ana Laguna, Susanne Linke și Dominique Mercy, în 2017 Noism, cea mai importantă companie de dans contemporan din Japonia, în 2018 compania de dans Martha Graham, iar în 2019 compania IT Dansa, din cadrul Institutului de Teatru din Barcelona. Întâlnirile JTI din 2020 și 2021 au fost amânate din cauza pandemiei desfășurându-se cu un decalaj de un an. Ediția din 2020, care a avut loc în 2021 i-a avut ca invitați pe Wynton Marsalis, cel mai mare trompetist contemporan și Jazz at Lincoln Center Orchestra. Ultima ediție a avut loc în această vară, cu compania de dans Jean-Claude Gallotta, care a prezentat My Ladies Rock la București și Sibiu, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. Întâlnirile JTI cu Aterballetto/ Fondazione Nazionale della Danza sunt organizate ca de obicei de Fundația Art Production, beneficiind de consilierea artistică a Silviei Ghiață.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Foto- Ciprian Zinca.

×
Subiecte în articol: don juan Întâlnirile JTI