Vin studenţii, vin

O sa va vorbesc despre studentii pe care-i pri­mesc eu in custodie, trei ani, 'viitori actori in tea­tru', pentru ca lumea mea adevarata este lumea pe care o creeaza teatrul.

Vremea a trecut repede si grabit, dar, oricand va fi nevoie de o vrajitoare sau de o bunica surda, o sa mai urc pe scena. Dar exact cand am fost mai confuza au aparut studentii si au inceput transfe­rurile de personalitate. Ti se pare ca o mul­time de roluri care au trecut pe langa tine au ve­nit acum sub o alta forma, dar, ca profesor, sunt mai tot timpul cuprinsa de teama de a creste un actor. Te apasa responsabilitatea, e o truda a unei constructii a imponderabilului.

Prima lectie – actorul tanar trebuie sa invete sa se daruiasca, un student la actorie se angajeaza pa­tru ani sa munceasca pana la istovire. Actorie, dans, miscare scenica, scrima, machiaj, im­provizatie. Se-nvata o profesie stranie, in care to­tul e de vanzare. Se-nvata multe lucruri si ciudate invataminte.

Haloul de mister care-mbraca personajul scenic se risipeste dupa terminarea spectacolului, si actorul redevine un om ca oricare altul. Nu e usor. Dar daca ai talent, har, primul lucru pe care-l accepti este sacrificiul si ca numai meseria asta iti poate justifica existenta.

Si pedagogia actorului e diferita de celelalte. Sunt profesori care-si pot creste studentii cu ra­ceala calculatorului electronic. Ei sunt profesorii obiectivi, care cresc actori disciplinati, vigurosi, pu­­ternici. Sunt insa si profesori atipici. Profesori care sunt atat de pasionati, incat studentii sunt cu­plati la un voltaj asa de puternic, de le zbarnaie ini­ma, si stau cu magicul la masa in fiecare zi. La ei, da­­ruirea e stranie si uneori pare aberanta. Ei nu sunt pragmatici. Cum arata prima intalnire cu stu­dentii?... Ei se ui­ta la tine! Prima lectie ar fi: Tre­buie sa va iubiti per­sonajul, chiar daca el se chea­ma Iuda, Iago sau Mefisto. Cateva perechi de ochi te privesc, si sta­bilitatea se clatina. Si ei?... Unii au o privire zam­bitoare. Altii sunt crispati. Altii se-ncrunta. Altii sunt indiferenti sau mimeaza in­di­ferenta, desi le tremura sufletul de placere. Altii sunt plini de candoare si, de aceea, induiosatori.

Oricum ar fi, prima intalnire cu studentii e ma­gi­ca. Este o sarbatoare. Relatia de schimb care tre­buie sa se lege intre profesor si student trebuie sa fie una iubitoare. Sunt si esecuri. Nimeni nu doreste nereusita, dar, de multe ori, si ea te vi­zi­teaza. Motivele sunt nenumarate. Ori studentul nu are chemarea pentru actorie, ori profesorul nu a avut destula rabdare. Sunt si abordari in dez­vol­tare ori subiectivitatea sau drumul e gresit sau to­t­ul e absurd. Daca vei incerca doar sa-ti faci da­to­ria si sa-ti castigi laurii pentru existenta, totul va de­veni jalnic. E nevoie de ceva mai mult decat co­rec­titudine. E nevoie si intr-o parte, si in alta sa te ra­nesti sa te doara, sa cazi, sa pierzi, sa te ridici si sa o iei de la capat. Spectacolele cu studentii sunt spectacole de cer­cetare teatrala. Acesti studenti trebuie sa in­te­lea­ga acum, in acesti ani, ce responsabilitate va apa­sa pe umerii lor. Ei sunt viitorii luptatori cu zgura indiferentei si a raului... Ei vor fi actorii de maine, si actorul trebuie sa fie privirea ce stra­pun­ge tainele. Comunicarea se face greu si ane­vo­ios. In acelasi timp, studentii au nevoie de incredere ab­so­luta, daca-i respecti, ei te vor respecta, dar cel mai important lucru e ca se vor respecta pe ei in­sisi. Si apoi trebuie sa invete sa fie generosi, plini de energie si de entuziasm. La vechii greci, entuziasm insemna 'Zeul din tine'.

Asta si inseamna sa fii actor, sa-ti formezi sufletul pentru a gasi dumnezeirea din tine si a o da celorlalti si a le actiona si lor energia sfanta. A fi actor adevarat inseamna ca Dumnezeu te iubeste si vorbeste prin tine!