Yuri Kordonsky: „Îmi place că există aici o foame artistică”

La Teatrul National 'Radu Stanca' din Sibiu sunt in toi repetitiile la spectacolul 'Cronica incidentelor unei iubiri', in regia lui Yuri Kordonsky, caruia ii apartine si adaptarea textului – romanul 'Kronika wypadków milosnych' a polonezului Tadeusz Konwicki. Distributia ii include pe actorii din trupa sibiana: Alexandru Malaicu, Veronica Arizancu, Cons­tantin Podu, Iulia Popa, Ofelia Popii, Serenela Muresan, Diana Fufezan, Cristian Stanca, dar si pe bucu­resteanul Marian Ralea. Regizorul si actorul Yuri Kordonsky a fost scolit la Sankt Petersburg, avandu-l profesor pe creatorul Lev Dodin. In prezent traieste in SUA, unde preda la una dintre universitatile de arta teatrala. El este foartre aproape de teatrul romanesc, aici montand, timp de zece ani, sapte spectacole (sase aflate in repertoriu la 'Bulandra' si la Nationalul bucurestean). Am profitat de prezenta lui la Sibiu, solicitandu-i un interviu.

• Jurnalul National: Putem spune ca e o noua etapa pentru dumnea­voas­tra inceperea lucrului la un spec­tacol pe scena Teatrului din Si­biu, un alt oras decat Bucuresti, unde ati inceput, cu zece ani in urma, cu actori romani o frumoasa relatie artistica. Din cele sapte texte alese pentru a fi puse in scena, sase au fost rusesti si unul romanesc –'Co­nu Leo­nida fata cu reactiunea' de Ca­ragiale, spectacolul fiind o pro­duc­tie a Catedrei de Teatru UNESCO, realizata la Sinaia. De da­ta aceasta ati ales un text polonez. Cum se prefigureaza noul spectacol?

Yuri Kordonsky: Este greu sa spun acum cum va fi spectacolul. Complicata poveste a romanului 'Kronika wypadków milosnych' are multe straturi: cu dimensiune poe­tica si filosofica. Am lucrat mult la adaptarea textului, desi am facut mai multe dramatizari pana acum. Cred ca a fost cea mai grea dintre toate. A trebuit sa comprim romanul in asa fel ca sa nu-si piarda semnificatia, sa-i dau forma dramatica, sa-l transpun intr-un limbaj scenic accesibil. Sper sa iasa bine, pentru ca avem o echipa buna. Si atunci cand exista o echipa buna nu ai nici o frica. Lucrez cu ex­cep­tionalul scenograf Dragos Buhagiar, cu actorii Teatrului din Sibiu.

• Cat timp vor dura repetitiile?

Pana la sfarsitul lunii iulie. A­tunci va fi o reprezentatie, poate doua, cu public. Apoi voi reveni pentru o saptamana, in octombrie probabil, cand vom avea o sesiune de repetitii si premiera oficiala.

• Toate spectacolele din Bucuresti sunt in repertoriu, in afara de 'Conu Leonida...', pe care l-ati facut cu Victor Rebengiuc si Mariana Mihut. Nu poate fi reluat acel spectacol?

Am discutat pe aceasta tema, dar nu a existat o mare dorinta de a relua spectacolul. Trebuia refacut. E mai bine sa creezi un nou spectacol decat sa refaci unul vechi. A ramas o inre­gistrare video foarte buna totusi.

• Va ganditi la un nou spectacol cu Victor Rebengiuc?

De cate ori ne intalnim, spunem ca data viitoare neaparat vom lucra din nou impreuna.

• Cand va fi 'data viitoare'?

Nu stiu. Nu-mi pot planifica spectacole pentru o perioada mai indelungata. Depind de universitatea la care lucrez in Statele Unite.

• Ce va leaga de Romania?

Of… Intrebati-ma ce nu ma leaga de Romania. Imi place aici. Imi place aici foamea artistica, imi place aceasta ravna de a face ceva, imi place publicul care este sensibil, cultivat, inteligent, cu care poti comunica intr-un limbaj complicat. Pur si simplu, e bine aici.

• Totusi exista ceva care ii lipseste astazi teatrului. Ce ar putea fi?

Cred ca boala teatrului romanesc si nu numai a teatrului romanesc, caci s-a ajuns la un punct critic si in alte parti, este scoala de teatru. In invatamantul teatral exista o mare problema. Auzi mereu spunandu-se, si se vede acest lucru, ca promotiile de astazi nu sunt bine pregatite. Multi tineri isi dau seama ca nu au pregatirea necesara pentru a-si face foarte bine meseria. Totusi au aceasta foame, dorinta de a face ceva bun, de a se implica, de a invata ce e nou. Problema legata de scoala exista pretutindeni. Si in scoala rusa sunt pro­bleme. Acolo totusi in invatamantul de arta mai tin cursuri pedagogi-maestri, si atunci cand o grupa termina la clasa lor exista si garantia calitatii studiilor. Nu stiu daca marii actori, marii regizori, marii dramatu­rgi vin aici frecvent sa invete studentii. In domeniul artei, experientele maestrilor trebuie transmise viitorilor artisti, deoarece sunt probleme legate de dictie, miscare, cantat, dansat etc. Si mai exista ceva – un factor important fara de care nu se poate in aceasta zona: personalitatea pedagogului. Cand inveti, trebuie sa te uiti la etica si estetica profesorului, la sistemul lui de valori, fara de care nici un sistem de experiente tehnice nu-l face pe actor sa fie bun. Artistul este construit din personalitatea profesorului sau, la care se gandeste apoi tot restul vietii si raman intr-un dialog continuu. Daca ai un astfel de profesor, esti norocos.

• De ce mai au nevoie studentii pentru a-si cladi personalitatea? Ce ii poate ajuta?

Literatura, artele plastice, muzica, dansul, istoria tuturor acestora. Din istoria artelor, din istoria lumii se cladeste universul artistic al actorului si se formeaza personalitatea lui. Daca un student stie despre commedia dell'arte doar din cele doua cursuri de la facultate si la care a dormitat, atunci orizontul studentului spre aptitudinile teatrale este inchis pentru totdeauna.

• Aveti proiecte teatrale si pentru Rusia, acolo unde ati studiat teatrul, unde ati lucrat?

Am discutat cu cateva teatre de acolo, as dori sa lucrez. Mi-ar placea sa aud din nou limba rusa pe scena intr-un spectacol de-al meu. As dori sa lucrez ceva in limba rusa, ca sa-mi improspatez sentimentele. Deocamdata nu stiu ce program voi avea in urmatorii ani. Depind de Universitatea la care lucrez in America, acolo au loc schimbari. E posibil sa fiu sef de catedra, ceea ce va fi interesant si foarte bine pentru mine, dar, pe de alta parte, nu voi avea posibi­litatea sa calatoresc asa cum o fac in prezent.

• Inseamna ca aveti succese mari si in pedagogie?

Agreez pedagogia. Agreez sa discut cu studentii, sa-i ajut sa invete. As dori sa gasesc un echilibru intre pedagogie si munca mea de regizor, dar nu este usor. In prezent, pedagogia imi ia foarte mult timp.

• Probabil doriti si sa jucati, doar sunteti actor.

Imi doresc foarte mult. Acolo unde traiesc nu sunt teatrele de care as avea nevoie. Ar trebui sa-mi schimb viata, sa plec la New York. Universitatea la care lucrez e intr-un oras mic, intr-un campus, unde traiesc profesorii si studentii, unde vin diverse trupe si joaca, dar nu e un teatru pe care il vreau eu. Ca sa pleci intr-o companie si sa joci trebuie sa ai timp si forta. Poate se va intampla vreo minune… Deocamdata ma gandesc sa fac recitaluri. Sunt chiar pregatit de asa ceva, caci nu-i neaparat sa le prezint undeva. Le pot crea pentru mine, in primul rand. Imi doresc sa ma intorc la treningul actoricesc, sa-mi amintesc ce este in interior. Daca voi reusi acest lucru, va fi un antrenament, o improspatare a sufletului.

• Ati lucrat cu multi artisti, oameni diferiti, cu varste diferite. Cred ca nu este usor. Cum e de fapt?

Cel mai mult imi place sa lucrez cu oameni – si nu e vorba numai despre actori, ci si despre scenografi, dramaturgi, muzicieni – de la care pot invata cate ceva. Cand am ce sa invat de la un artist, atunci se formeaza adevaratul dialog intre mine si el. Si nu depinde de varsta. Poate fi vorba despre un actor foarte tanar, dar care are o responsabilitate, este serios fata de tot ce isi propune. Am mai spus-o, invat mult de la studenti, care nu sunt inca profesionisti, dar au indrazneala, incearca multe. Nu e legat de experienta teatrala, de varsta, dar e legat de bogatia perso­nalitatii umane si artistice.