Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Mesaj de la Carlos Celdrán, Cuba: “Patria mea teatrală este definită prin întâlnirea cu spectatorii”
“Înainte de trezirea mea întru teatru, maeştrii mei erau deja acolo. Îşi construiseră lăcaşurile şi poetica pe vestigiile propriilor vieţi. Mulţi dintre ei rămân necunoscuţi sau ne vizitează rareori amintirile: au lucrat în taină, în liniştea smerită a sălilor de repetiţie şi-n sălile de spectacole umplute până la refuz de spectatori. Pentru ca, pe nesimţite, la capătul multor ani de muncă presăraţi cu realizări extraordinare, să se facă nevăzuţi şi să dispară. Când am înţeles că profesia mea, că destinul meu personal este acela de a le călca pe urme, am înţeles totodată că am moştenit de la ei tradiţia aceasta sfâşietoare şi unică de a trăi prezentul fără nicio altă speranţă decât atingerea transparenţei unui moment irepetabil. Momentul în care te întâlneşti cu celălalt în întunericul sălii de teatru, protejaţi doar de adevărul unui gest, al unui cuvânt revelator.
Patria mea teatrală este definită prin astfel de momente de întâlnire cu spectatorii care vin în sălile noastre seară de seară, din colţurile cele mai diverse ale oraşului meu, pentru a ne însoţi şi a împărţi cu noi câteva ore, câteva minute. Din momentele acestea unice îmi clădesc eu viaţa, când încetez să mai fiu eu, să mai sufăr pentru mine însumi şi când renasc şi înţeleg rostul autentic al meseriei de a face teatru: să trăieşti clipe efemere de adevăr pur, când ştii că tot ceea ce spui şi faci sub lumina proiectoarelor este adevărat şi reflectă eul tău cel mai profund şi mai personal. Patria mea teatrală, a mea şi a actorilor mei, se ţese din toate aceste momente în care lăsăm deoparte măştile, retorica, teama de a fi cei ce suntem, şi ne dăm mâinile în întuneric.
Tradiţia în teatru este una orizontală. Nimeni nu poate afirma că în teatru există un centru al lumii, care ar fi un oraş sau un edificiu privilegiat. Teatrul, aşa cum mi-a fost dat mie să-l percep, se propagă urmând o geografie invizibilă ce amestecă vieţile celor care fac teatru cu arta teatrală, într-un gest unificator. Toţi maeştrii teatrului mor cu momentele lor irepetabile de luciditate şi de frumuseţe, toţi se duc în acelaşi fel, fără ca nicio altă transcendenţă care să-i apere şi să-i facă iluştri. Maeştrii teatrului ştiu asta, nicio recunoaştere nu este mai preţioasă decât certitudinea ce stă la rădăcina muncii noastre: să creezi momente de adevăr, de ambiguitate, de forţă, de libertate în mijlocul celei mai mari precarităţi. Nimic nu le va supravieţui dincolo de însemnările despre munca lor şi de înregistrările video sau foto care vor reda doar o palidă idee a ceea ce au făcut. Dar ceea ce va lipsi mereu din aceste înregistrări este răspunsul silenţios al publicului, care înţelege într-o clipă că ceea ce se petrece nu poate fi nici tradus, nici regăsit în afară, că adevărul împărtăşit aici este o experienţă de viaţă, preţ de câteva secunde mai diafană decât viaţa însăşi.
Când am înţeles că teatrul este o patrie în sine, un imens teritoriu ce cuprinde lumea toată, a luat naştere înlăuntrul meu o hotărâre, care era totodată o eliberare: nu trebuie să te depărtezi, nici să te mişti din locul unde te afli, nu trebuie să fugi şi nici să te deplasezi. Publicul este acolo unde exişti tu. Acolo îţi sunt alături colegii de care ai nevoie. Acolo, în afara căminului tău, se găseşte toată realitatea ta zilnică, opacă şi impenetrabilă. Şi-atunci lucrezi din aparenta imobilitate în care te afli, pentru a construi una dintre cele mai măreţe călătorii, ca să refaci Odiseea, legendara călătorie a argonauţilor: eşti un călător imobil care nu încetează să accelereze densitatea şi rigiditatea lumii tale reale. Călătoria ta este către clipă, către moment, către întâlnirea irepetabilă cu cei asemenea ţie. Călătoria ta este către ei, către inima lor, către subiectivitatea lor. Călătoreşti prin ei, prin emoţiile lor, prin amintirile lor pe care tu le trezeşti şi le pui în mişcare. Călătoria ta e vertiginoasă, nimeni n-o poate măsura sau reduce la tăcere. La fel cum nimeni nu o va recunoaşte la justa valoare. E o călătorie prin imaginarul poporului tău, o sămânţă plantată în pământul cel mai îndepărtat: conştiinţa civică, etică şi umană a spectatorilor tăi. De aceea eu sunt statornic, veşnic legat de propriul cămin, printre cei apropiaţi mie, într-o aparentă nemişcare, muncind zi şi noapte, pentru că eu posed secretul vitezei.”
Ziua Internaţională a Teatrului la Odeon
Teatrul Odeon și-a deschis larg porțile anul trecut, invitându-și spectatorii într-o călătorie memorabilă, cu ajutorul tehnologiei, în universul magic din spatele cortinei. În acest an însă, la cea de-a II-a ediție, își propune o altfel de călătorie, o incursiune în care e nevoie de curaj și de un dram de curiozitate, pentru că de această dată „A fi sau a nu fi” își găsește răspunsul într-un tur ghidat prin spațiile nedestinate publicului. Pentru aceasta avem nevoie de consimțământul dumneavoastră, printr-un acord semnat.
Citește pe Antena3.ro
Miercuri, 27 martie, în intervalul orar 12:00 - 20:00, publicul bucureștean este invitat să pășească dincolo de ușa ferecată a Intrării actorilor, cele două uși de acces uzual rămânând închise. De acolo va începe o călătorie în timp și în spațiu, prin structurile Bucureștiului de altădată, pe sub scena Sălii Majestic, originară din 1911, prin culoarele încărcate de istorie și de întrebările existențiale ale celei mai recente premiere a Teatrului Odeon, spectacolul „Hamlet” de William Shakespeare, în regia lui Dragoș Galgoțiu.
Aventura din acest an se vrea înălțătoare la propriu, așa că cei fără frică de înălțimi se vor ridica deasupra poveștilor, deasupra scenei mari. Mai mult decât atât, vor pătrunde în universul încă nedescoperit al unui spectacol care nu și-a întâlnit publicul, viitoarea premieră, „Delirium” de Enda Walsh, o reinterpretare radicală după „Frații Karamazov” de F.M. Dostoievski, regia Vlad Massaci.
În călătoria din acest an participanții vor găsi (sau regăsi) o oază, în Galeria Odeon (foaierul Sălii Studio), unde am realizat o mică grădină în care înflorește „Frumusețea nevăzută”, o expoziție foto cuprinzând 20 de portrete ale doamnelor din spatele scenei Teatrului Odeon, iar la etaj vom fura zâmbete cu expoziția de caricaturi ale colegilor săi actori, realizate de actorul Marius Damian.
Trupa Teatrului Odeon, personalul tehnic și administrativ vor fi prezenți lângă cei care vor alege să ni se alăture, cu promisiunea că și în acest an va fi o călătorie de neuitat.
Ziua Internaţională a Teatrului la TNB
Miercuri, 27 martie, de Ziua Internațională a Teatrului, toți cei interesați sunt așteptați la un program special organizat de Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, care va începe la ora 11.30.
În Sala Media vor avea loc 2 proiecții cu intrarea liberă (în limita celor 130 de locuri disponibile). De la 11.30 puteți revedea înregistrarea spectacolul „Egoistul” de Jean Anouilh, cu Radu Beligan în rolul principal – actor a cărui longevivă carieră pe scenă i-a adus inclusiv o recunoaștere Guiness World Records. Spectacolul a avut premiera în 2004, s-a jucat neîntrerupt 10 stagiuni, cu peste 350 de reprezentații la sediu, în turnee interne și internaționale, toate cu sala plină.
De la ora 14.00, beneficiind de comentariul live al autorului Mihai Bodea, se va proiecta un material documentar inedit, Cronica filmată a reinventării TNB (2008-2015). Proiecția-conferință este bazată pe o arhivă impresionantă de imagini video, fotografii, panorame, planuri de arhitectură, interviuri și apariții în presă și urmărește nu doar reconstrucția clădirii Teatrului Național, ci și poveștile oamenilor care au lucrat aici pe întreaga durată a șantierului de remodelare a clădirii. O parte din aceștia vor fi prezenți în sală, martori ai propriei lor istorii.
De la ora 15.00 doritorii pot participa la un tur documentat ghidat de Ionuț Corpaci pentru a descoperi partea nevăzută a TNB și pentru a afla unde și cum se nasc spectacolele și, nu în ultimul rând, pentru a admira Bucureștiul de sus. Punctul de întâlnire: în foaierul din fața intrării la Sala Media.
Pe traseu, veți trece și prin expozițiile temporare găzduite în prezent de foaierele teatrului:
Foaierele Sălii Studio – Salonul umorului francofon – expoziție de benzi desenate, caricaturi și fragmente din filme comice semnate de artiști din Argentina, Valonia-Bruxelles, Cehia, Egipt, Franța, Liban, România, Ungaria, Uruguay. Expoziția este organizată de Grupul Ambasadelor, Delegațiilor și Instituțiilor Francofone din România (GADIF).
Foaierul Media (aripa Intercontinental) – Expoziția comemorativă Ștefan Bucătaru – 50 de ani de pictură.
Rotonda din foaierul Sălii Mici – Expoziția retrospectivă aniversară Ștefan Pelmuș 70.
Foaierul Sălii Media (aripa Tudor Arghezi) – Cercul, expoziția de pictură a Noricăi Veşcă-Popescu.
La ora 18.00, la librăria „Librariun” din foaierul Sălii Mari va avea loc lansarea volumului „Exercițiu de echilibru” de Andreea Tănăsescu, lector univ. dr. la UNATC, coregraf, manager proiecte culturale, director al Asociației Culturale „A&A Associated Artist”. Volumul publicat la editura Tritonic conţine patru piese de teatru și va fi lansat în prezența autoarei.
În această zi de sărbătoare a, beneficiați de 20% reducere la achiziționarea oricărei cărți din librărie. În plus, dacă veți participa la tombolă, veți avea șansa de a câștiga, până la finalul zilei, un set de cărți de teatru din colecția Yorick de la Editura Nemira.
De la ora 20.00, la TNB sunt programate patru spectacole:
„Scrisoarea” după „O scrisoarea pierdută” de I. L. Caragiale, regia Horațiu Mălăele (Sala Studio), „Cinci femei de tranziție” de Rodica Popescu Bitănescu (Sala Pictură) și „50 de secunde” de Daniel Oltean, regia Eugen Gyemant (Sala Atelier), și „(D)efectul Placebo”, creație colectivă (Sala Mică).
Nu rataţi nici, marți, 26 martie 2019, începând cu ora 19:30, la Sala Mare a Teatrului Național ”I.L. Caragiale” bucuria de a vă întâlni cu un spectacol regizat de Alexander Morfov după Furtuna lui William Shakespeare, în interpretarea captivantă a unei distribuții impresionante.
Un basm despre un duce detronat, devenit magicianul Prospero, și despre fiica lui, Miranda. O comedie a iluziilor, feerie, un text despre putere și răzbunare, Furtuna este, mai presus de orice interpretare, o piesă despre puterea demiurgică a artei și imaginației. Știința lui Prospero depășește legile oamenilor, controlează natura, stăpânește duhuri și provoacă iubirea.
O distribuție impresionantă, cu Ion Caramitru în rolul Prospero, într-o montare captivantă, cu ritmuri frenetice, umor și emoție, de o plasticitate puternică și o ilustrație muzicală ale cărei cadențe urmăresc spectatorul mult timp de la ieșirea din sală.
"Constat că de la premieră, spectacolul a câştigat în armonie, un echilibru între elan şi rigoare. Decorul-personaj al lui Nikola Toromanov, lumina lui Chris Jaeger, costumele Andradei Chiriac, arabescul mişcărilor lui Florin Fieroiu, cocktailul muzical (unde se întâlnesc Carl Orff şi Joe Cocker), ales de Morfov şi adus la rampă de Lucian Maxim, aruncă o punte expresivă peste timp şi spaţii, amplificând beatitudinea şi miracolul.
În rostirea lui Ion Caramitru, simţim „visarea fermecată şi sfâşietoare a lui Shakespeare”. Prezenţa sa spiritualizează, încarcă montarea, în final, cu o emoţie sacră. Un actor cu vocaţie shakespeariană...
Un turneu de succes, reprezentativ pentru TNB şi teatrul românesc. Reuşita excepţională a „Furtunii” la Budapesta întăreşte prestigiul acestui spectacol, care se anunţă longeviv. Vi-l recomandăm!" - Ludmila Patlanjoglu, Corepondenţă din Budapesta.
„Regizorul stăpâneşte de o manieră desăvârşită echivocul, ca şi trecerea dintr-un plan în altul, de la vis la parodie, de la romantic la grotesc, de la feerie la măestria scenotehnicii. (...)Actorii ies din când în când din personaje, fără însă a ieşi din context. (…) crează Spectacolul, teatru în stare pură, frison, umor, magie, ritm, frenezie, forţă de a transmite şi transfigura, temperament. Un show impresionant pentru care merită în egală măsură aplaudaţi: Nikola Toromanov (decor), Andrada Chiriac (costume), Chris Jaeger (light design) şi Florin Fieroiu (coregrafie). (…) La experienţa şi talentul lui, nu se mai poate spune despre Ion Caramitru că „a dat lovitura”. Dar, personal pot depune mărturie că vorbim de un anumit tip de har unic – acela de a oferi publicului, pe lângă adevăr, personalitate, coerenţă, şi un incredibil confort spiritual. Cu Ion Caramitru pe scenă eşti ocrotit. Nu te poţi rătăci. E ca şi cum ai avea în permanenţă în buzunarul de la piept un cod secret, de siguranţă. Sau o baghetă magică. Te simţi inspirat. Şi puternic”.
"...Scenograful Nikola Toromanov propune o scenă cu toate ”harnașamentele” la vedere și care poate fi de toate: insulă, mare învolburată, pădure cu liane, corabie, adăpost etc. În acest spațiu își despletește Morfov fantezia, inspirația și, nu în ultimul rând, umorul.
Ion Caramitru, acest mare aristocrat al scenei, materializează un Prospero distins și pișicher, în același timp, generos și cinic, profund uman dar și nemilos.
La plecare, iei cu tine acasă bucuria de a fi asistat la performanțe artistice de mare amplitudine – Ion Caramitru, Mihai Călin, István Téglás – susținute de o echipă excelentă.
Un spectacol care își propune să-ți ofere o stare de bine. Și chiar reușește". - Gabriela Hurezean, Muze și arme
Traducere: Radu Nichita, Nina Cassian
Regie: Alexander Morfov
Decor: Nikola Toromanov
Costume: Andrada Chiriac
Light design: Chris Jaeger
Coregrafie: Florin Fieroiu
Ilustrație muzicală: Alexander Morfov
Pregătire muzicală: Lucian Maxim
Asistent regie: Patricia Katona
Asistent costume: Daria NiGht
Asistent decor: George Pomponiu
