x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură WEEKEND MUZICAL PE CALEA VICTORIEI. MINICONCERTE POP, POP-ROCK, HIP-HOP, JAZZ ȘI FUNK, PE 22 ȘI 23 IULIE, LA „STRĂZI DESCHISE”

WEEKEND MUZICAL PE CALEA VICTORIEI. MINICONCERTE POP, POP-ROCK, HIP-HOP, JAZZ ȘI FUNK, PE 22 ȘI 23 IULIE, LA „STRĂZI DESCHISE”

de Magdalena Popa Buluc    |    22 Iul 2023   •   19:01
WEEKEND MUZICAL PE CALEA VICTORIEI.  MINICONCERTE POP, POP-ROCK, HIP-HOP, JAZZ ȘI FUNK,  PE 22 ȘI 23 IULIE, LA „STRĂZI DESCHISE”

Calea Victoriei vibrează în ritmuri pop, pop-rock, hip-hop, jazz, pop-jazz și funk, în weekendul 22-23 iulie, în cadrul programului „Străzi deschise – București, Promenadă urbană”. De la miniconcerte variate la spectacole de acrobație, expoziții sau explorări ale copiilor în lumea personajelor fantastice, programul acestui weekend va transforma Calea Victoriei într-o destinație de vacanță atractivă pentru participanții de toate vârstele.

Demarat în luna aprilie, „Străzi deschise – București, Promenadă urbană”, unul dintre cele mai de impact proiecte outdoor din Capitală, se desfășoară în fiecare weekend, până pe 8 octombrie. Pentru a ajunge la cât mai mulţi locuitori ai Bucureştiului, dar şi pentru a permite organizarea altor evenimente pentru comunitate în spaţiul public, „Străzi deschise” se desfăşoară alternativ în mai multe puncte din Bucureşti.

Proiectul este organizat de Primăria Capitalei, prin Direcția Cultură, Învățământ, Turism, alături de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București și PROEDUS – Centrul  de Proiecte Educaționale și Sportive al Municipiului București – în calitate de operatori zonali.

Zone pietonale / Străzi deschise / 22-23 iulie 2023, între orele 09:00 și 23:00:

  • Calea Victoriei, între Piața Victoriei și Splaiul Independenței.

Program artistic „Străzi deschise” pe Calea Victoriei / 22-23 iulie 2023

În acest weekend, programul artistic al proiectului „Străzi Deschise – București, Promenadă urbană” cuprinde momente spectaculoase de acrobație, teatru de marionete și păpuși, ateliere creative, miniconcerte și expoziții menite să aducă un plus de bucurie în rândul participanților care vor alege să parcurgă traseul pietonal de pe Calea Victoriei.

Sâmbătă, 22 iulie, începând cu ora 11:00, în grădina Muzeului Național al Literaturii Române, copiii vor fi captivați de Atelierele Thomasinei – Troli, elfi și spiriduși, unde vor explora lumea fantastică prin crearea propriilor personaje. De la atelierele creative pentru copii, bucureștenii și turiștii sunt invitați la Paragon Street Beat – o serie de miniconcerte susținute de tineri artiști vocali, în stiluri muzicale variate precum pop, pop-rock, hip-hop, jazz, pop-jazz și funk. Concertele se vor desfășura în zona Cercului Militar, începând cu ora 19:00.

Artiștii Teatrului de Animație Țăndărică vor da viață minunatelor personaje din povești, începând cu ora 19:00, printr-o nouă serie de spectacole de teatru cu păpuși și marionete adorate de copiii de toate vârstele.

Programul serii de sâmbătă, 22 iulie, va continua cu parada personajelor Circului Metropolitan București, de la ora 20:00, în zona Monumentului Revoluției.

Duminică, 23 iulie, momentele artistice ale Teatrului de Animație Țăndărică revin pe Calea Victoriei, în zona Muzeului Național de Artă al României, între orele 19:00 - 20:30.

Casa Filipescu-Cesianu a Muzeului Municipiului București îi așteaptă pe bucureșteni, în weekendul 22-23 iulie, cu trei expoziții: „Muzeul Vârstelor – de la copilărie la senectute”, „În apropierea sfinților. Frescele Mănăstirii Văcărești după 40 de ani”, „Povestea unei biserici de mahala. Sf. Nicolae-Udricani”, deschise în intervalul orar 10:00-17:30. Vizitatorii sunt invitați să-și imagineze cum ar fi arătat o zi din viața noastră, din secolul al XVIII-lea până în prezent, prin „Muzeul vârstelor”, să descopere noi fragmente de frescă ce ilustrează trecutul zbuciumat al Ansamblului Văcărești și să reconstituie evoluția istorică a Bisericii Sf. Nicolae-Udricani și a comunității dezvoltate în jur.

Expozițiile de pictură, artă decorativă, design vestimentar, decorațiuni interioare, iconografie și grafică, ale cursanților Școlii de Artă București, pot fi, de asemenea, vizitate în acest weekend la sediul situat în sectorul 4 al Capitalei, pe strada Cuza Vodă nr. 100.

Restricții rutiere

Calea Victoriei | În weekendul 22-23 iulie 2023, pe durata restricțiilor instituite, se va permite traversarea pe Calea Victoriei, pe strada Sevastopol, strada Gheorghe Manu, Bulevardul Dacia, strada Ion Câmpineanu, bulevardul Regina Elisabeta, strada Știrbei Vodă între Calea Victoriei și Dem. I. Dobrescu. Traficul Societății de Transport București va fi deviat, fără afectarea călătorilor.

Se va permite accesul riveranilor către domiciliu, precum și către unitățile economice din zonă conform indicatoarelor montate temporar pe durata restricțiilor pe următoarele străzi: strada Frumoasă între strada Sevastopol și Calea Victoriei, strada Gina Patrichi între bulevardul Lascăr Catargiu și Calea Victoriei, Calea Griviței între strada Constantin Budișteanu și Calea Victoriei, cu mențiunea că accesul auto al riveranilor va fi redirecționat către aleea din fața Palatului Știrbei, apoi către strada Banului.

Traficul rutier pe Calea Victoriei se reia pe timpul nopții până dimineața (în ziua de sâmbătă spre duminică), începând de la ora 22:00 până la ora 09:00. Pentru siguranța participanților la eveniment, pe arterele pe care nu mai circulă mașini se închid și pistele de biciclete.

 

PROGRAM ARTISTIC „STRĂZI DESCHISE– BUCUREȘTI, PROMENADĂ URBANĂ” WEEKENDUL #12: 22-23 IULIE 2023

SÂMBĂTĂ, 22 IULIE 2023

Calea Victoriei – Muzeul Municipiului București – Casa Filipescu-Cesianu  

10:00 – 17:30: „Muzeul Vârstelor – de la copilărie la senectute” // „În apropierea sfinților. Frescele Mănăstirii Văcărești după 40 de ani” // „Povestea unei biserici de mahala. Sf. Nicolae-Udricani” expoziții (Muzeul Municipiului București)

Calea Victoriei – Grădina Muzeului Național al Literaturii Române

11:00 – 13:00 Atelierele Thomasinei – Troli, elfi și spiriduși. Explorarea lumii fantasticului prin crearea propriilor personaje – activități creative pentru copii (Muzeul Național al Literaturii Române)

Calea Victoriei – zona Cercul Militar

19:00 – 21:00 Paragon Street Beat - serie de miniconcerte de muzică pop, pop-rock, hip-hop, jazz, pop-jazz, funk (Paragon Music Festival)

Calea Victoriei zona Muzeul Național de Artă al României

19:00 – 20:30: spectacole de teatru (Teatrul de Animație Țăndărică)

Liliana Gavrilescu –  „Lady C”
Ioan Brancu – „Mambo nr 5”
Ana Maria Bălescu – „Radio Gaga”
Daniel Stanciu – „Vasilache – Artist din lume”
Liliana Gavrilescu – „Baba Veta”
Ioan Brancu – „Lebăda roșie”
Ana Maria Bălescu – „Nașul roșu”
Daniel Stanciu – „Vasilache și Mărioara, dansatori de bâlci”
Liliana Gavrilescu – „Rosina”
Ioan Brancu – „Miorița”
Ana Maria Bălescu – „The flower”
Daniel Stanciu – „Vasilache și Mărioara, talente culinare”
Liliana Gavrilescu – „Clownul”
Ioan Brancu – „Câinele albastru”
Ana Maria Bălescu – „Mimi și Pufi în concert”
Daniel Stanciu – „Vasilache și musafirii nepoftiți”

Calea Victoriei – zona Monumentul Revoluției

20:00 – 20:40 Parada personajelor (Circul Metropolitan București)

Sectorul 4 – Strada Cuza Vodă nr. 100

10:30 – 22:00 Mixajul artelor expoziție de artă decorativă - experți Maria Constantinescu, Elena Borundel (Școala de Artă București)

10:30 22:00 Persona – expoziție de pictură - expert Elisabeta Făcăianu, secția Pictură copii (Școala de Artă București)

10:30 – 22:00 Expoziție grafică (cursanți) – experți Antonia Corgoja, Diana Alexe, secția Grafică (Școala de Artă București)

10:30 – 22:00 Art Nouveaux de la decorativ la funcțional – expoziții de design vestimentar - expert Maria Constantinescu (Școala de Artă București)

10:30 – 22:00 Art Nouveaux de la decorativ la funcțional – expoziții de decorațiuni interioare - expert Elena Borundel (Școala de Artă București)

10:30 – 22:00 Expoziție de iconografie – cursanți - expert Cristina Istrate, secția Iconografie (Școala de Artă București)

 

DUMINICĂ, 23 IULIE 2023

Calea Victoriei – Muzeul Municipiului București – Casa Filipescu - Cesianu  

10:00 – 17:30: „Muzeul Vârstelor – de la copilărie la senectute” // „În apropierea sfinților. Frescele Mănăstirii Văcărești după 40 de ani” // „Povestea unei biserici de mahala. Sf. Nicolae-Udricani” expoziții (Muzeul Municipiului București)

Calea Victoriei zona Muzeul Național de Artă al României

19:00 – 20:30: spectacole de teatru (Teatrul de Animație Țăndărică)

Simina Constantin – „Mim marionette”
Florin Mititelu – „Baronul și musca”
George Simian – „Michael Jackson”
Cristina Țane – „Titine”
Simina Constantin – „Bunicul”
Florin Mititelu – „Dans la Radio”
George Simian – „Balonul”
Cristina Țane – „Paparajé”
Simina Constantin – „Rațele”
Florin Mititelu - „Alb”
George Simian – „Pictorul”
Cristina Țane – „Scrisoare”
Simina Constantin – „Neandertal day”
Florin Mititelu – „Portocala”
George Simian – „Pe sârmă”
Cristina Țane – „Spiri Taka Ta”

Sectorul 4 – Strada Cuza Vodă nr. 100

10:30 – 22:00 Mixajul artelor expoziție de artă decorativă - experți Maria Constantinescu, Elena Borundel (Școala de Artă București)

10:30 – 22:00 Persona – expoziție de pictură - expert Elisabeta Făcăianu, secția Pictură copii (Școala de Artă București)

10:30 – 22:00 Expoziție grafică (cursanți) – experți Antonia Corgoja, Diana Alexe, secția Grafică (Școala de Artă București)

10:30 – 22:00 Art Nouveaux de la decorativ la funcțional – expoziții de design vestimentar - expert Maria Constantinescu (Școala de Artă București)

10:30 – 22:00 Art Nouveaux de la decorativ la funcțional – expoziții de decorațiuni interioare - expert Elena Borundel (Școala de Artă București)

10:30 – 22:00 Expoziție de iconografie – cursanți - expert Cristina Istrate, secția Iconografie (Școala de Artă București)

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×