Credinţă în bine

Blocată în desişurile vieţii îmi plângeam de milă, iar un prieten drag mi-a spus: "De ce te plângi? Ia exemplu de la Anca Parghel!" Atunci mi-am dat seama câtă dreptate avea.

Am fost şi sunt privilegiată. Am întâlnit prin natura meseriei acesteia pe care o mănânc dimineaţa, la prânz şi seara pe pâine, oameni de excepţie. Anca Parghel rămâne, de departe, cea mai frumoasă minune pe care am cunoscut-o. Am crescut pe improvizaţiile ei. Eram în liceu când ascultam la radio, atât cât se putea atunci, înregistrările din concertele ei, iar întâlnirea cu ea, chiar dacă târzie şi scurtă, mi-a întărit credinţa în BINE. Lecţia de viaţă a acestei femei m-a învăţat să iubesc fiecare secundă, să mă bucur de acest dar numit ASTĂZI. Să iubesc toţi oamenii, fără să mă agăţ de unul singur, să iubesc şi pietrele, şi florile, şi cerul albastru, şi soarele. Să mă iubesc şi mă iert pentru greşelile trecute. "Ce rost mai are să ne otrăvim cu vini reale sau inventate? Trecutul a fost, nu mai poate fi schimbat. Reţete de viaţă frumoasă? Cânt, dansez şi râd, şi pe toate le fac cu mare poftă! Îmi place să am multă lume în jur, cu care să vorbesc şi să râd mereu. Şi pe Dumnezeu aproape, pe care-l chem prin rugăciune, dimineaţa şi seara, şi la orice lucru pe care-l încep", spunea Anca Parghel. Câtă dreptate avea! Câtă dreptate ARE!