Nu puteai să n-o iubeşti

Nu ştie cum şi-o vor aminti românii peste ani, dar ştie că de la ea a primit cea mai mare lecţie de dragoste de viaţă...

Vine o zi... când două voci inconfundabile se află pe aceeaşi scenă: Dan Bittman şi Anca Parghel. Doi interpreţi ale căror voci au stârnit de-a lungul timpului emoţie, zâmbet, vise, lacrimi şi câte altele: "Am cunoscut-o pe Anca târziu, după Revoluţie, dar ştiam de mult despre ea şi mai ales despre vocea ei, despre calităţile ei, despre faptul că făcuse atâta vâlvă în străinătate", îşi începe povestea Dan Bittman.

URMĂ DE TRISTEŢE. "Auzeam mereu despre concertele pe care le susţinea; Anca e la Bruxelles, Anca e în Germania. Nu reuşeam însă să o ascult live în România.  Erau câţiva oameni care o ştiau, iar eu nu figuram printre ei. Bine, România nu e neapărat locul în care ai putea fi apreciat şi nu spun asta cu ranchiună sau trufie, ci doar cu durere sau mai bine zis cu tristeţe fiindcă ultimul loc în care îţi găseşti de obicei liniştea ca şi artist e la tine acasă, şi cred că aşa s-a întâmplat şi cu Anca. Aici în ţară am aflat-o mult mai târziu decât ar fi trebuit şi asta mai mult datorită forţei acestei femei deosebite, a tenacităţii ei şi a dorinţei de a învinge de a se depăşi mereu şi de a ne arăta că nimic nu o poate opri în loc." Adesea, când o ascultai pe Anca Parghel rămâneai mut de uimire: era un artist care transmitea forţă şi sensibilitate, emoţie şi căldură, dar mai presus de orice avea o voce de înger. Pentru Dan Bittman, Anca Parghel a fost şi va rămâne o mare artistă, un om care inspira forţă în pofida staturii ei mici, dar care te făcea să capeţi frisoane atunci când se apuca să cânte... şi cânta orice: de la jazz la muzică veche, populară la rock, orice îi stătea bine: "Avea o căldură formidabilă şi prin asta făcea ca toate barierele de comunicare să cadă de îndată ce intra într-o încăpere, nu puteai să n-o iubeşti din primul minut şi să nu rămâi şocat mai mereu de ţinutele ei extravagante, aşa cum nu pot uita zâmbetul ei mare şi frumos de fiecare dată când ne întâlneam, era tare mândră de băieţii ei. Venea cu ei la «Dănutz Srl» şi de fiecare dată se vedea cum îi creştea inima când vorbea despre ei... şi sincer şi ei o iubeau enorm", mai spune Dan Bittman.

UN OM DEOSEBIT. Au cântat împreună întâmplător la mai multe emisiuni tv: "E mult spus că am cântat împreună, era foarte greu să poţi spune că ai cântat cu Anca; era formidabilă şi cred că puţini ar fi putut să se mândrească cu asta. Îmi aduc aminte că a făcut o dată o demonstraţie în timp ce cânta de cât de mult poate să ţină o notă ca lungime şi ne-am speriat cu toţii fiindcă ne era teamă că o să leşine din lipsa de aer atât de mult a reuşit să o susţină. Avea o uşurinţă formidabilă de a cânta şi de a schimba intervale foarte grele, fapt întâlnit numai la oameni deosebiţi, ce mai tura vura era născută pentru muzică". 

O ULTIMĂ AMINTIRE. S-au văzut pentru ultima dată la emisiunea realizată de Dan Bittman, "Dănutz Srl". Şi atunci, parcă pentru prima oară artistul părea că a întâlnit o altă Anca. Părea speriată, părea nesigură, dar chiar şi aşa era împăcată cu ea şi cu Dumnezeu şi repeta încontinuu că viaţa ei stă în mâna Lui şi că de aceea se simte ocrotită şi liniştită orice s-ar întâmpla: "A cântat dumnezeieşte încă o dată şi a sfidat pentru a câta oară moartea de care nu i-a păsat niciodată, Dumnezeu s-o odihnească", încheie Dan Bittman.