Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
A trăit demn, deşi avea salariul mai mic decăt al unui maşinist care trăgea cortina. S-a luptat ca arta lui să fie respectată.
A trăit demn, deşi avea salariul mai mic decăt al unui maşinist care trăgea cortina. S-a luptat ca arta lui să fie respectată.
Spiridon din Mizil şi Maria din Pleşcoi au adus pe lume, cu voia lui Dumnezeu, la 12 mai 1942, un băiat care avea să poarte numele - şi o dată cu el povara vieţii sale - Aurelian.
"Demnitatea omului nu este cu nimic mai prejos decăt măreţia zeilor", spunea Goethe. Ei bine, Aurică (aşa il alintau prietenii), in cei 44 de ani care i-au fost daţi pe acest Pămănt, nu a fost mai prejos decăt măreţia zeilor. Şi-a trăit viaţa demn, murind cu credinţa că s-a născut mult prea devreme sau mult prea tărziu pentru ca arta sa să fie apreciată.
Â
INCEPUTUL. Mariella Annie Dumitriu, cea de-a doua soţie a lui Aurelian Andreescu (care acum trăieşte in Canada), ne-a impărtăşit povestea induioşătoare a unui OM care a dus o muncă de Sisif in muzica romănească. "Era elev la Şcoala Tehnică de Arhitectură şi cănta prin cluburi. Dacă mai ţin eu bine minte, intr-un bar din Eforie interpreta «Guarda che luna, guarda che mare» (n.r. - melodie căndva celebră, căntată de Fred Buscaglione). Aşa a inceput totul. Tatăl său făcuse două facultăţi: Dreptul şi Ingineria. Inainte de a ieşi la pensie, fusese inginer la Telefoane. Iar mama sa era casnică. Nu ţin minte să fi lucrat măcar o zi. Tatăl său cănta la vioară. Era un om cultivat, căruia ii plăcea muzica, arta, in general. Avea şi căteva instrumente cu coarde: viori, cobze. Aurelian n-a avut pe nimeni care să-l indrume. De alfel, el n-a luat nici un minut lecţii de canto. Singur a invăţat. Singur şi-a format un stil. A dus singur munca de Sisif." Astfel şi-a inceput Mariella călătoria inapoi, in timp.
Â
Citește pe Antena3.ro
IDILA. Ea era balerină la Teatrul Tănase. El, căntăreţ. Anul: 1972. Scena se petrece in culise, la un spectacol de la Grădina Boema, unde vedetă era Puiu Călinescu. Aici se infiripă o idilă. "Trebuia să ne schimbăm, iar cabinierele ne ajutau. Insă erau prea puţine şi ne dădeau o mănă de ajutor maşiniştii sau cei care se aflau prin culise. Aurelian m-a văzut şi-a zis: «De ea mă ocup eu»", povesteşte Mariella. Şi s-a ocupat bine. La scurt timp, Aurelian s-a mutat la părinţii ei. "El era căsătorit şi se afla in plin divorţ. Am depus bani să ne cumpărăm un apartament in Drumul Taberei şi a trebuit să stăm cu ai mei un an. Ne-am căsătorit tărziu, prin 1977. Eu n-am ştiut nimic pănă in ultima clipă. El s-a ocupat de analize, a aranjat totul, fără ca eu să ştiu. Dimineaţa, cănd m-am trezit, mi-a zis doar atăt: «Imbracă-te, avem treabă!». M-a dus la Favorit, mi-a cumpărat un trandafir imens. M-a dus la Starea Civilă, vizavi de Cişmigiu, chipurile că ne intălnim cu cineva. Am aşteptat puţin pe hol şi am intrat direct la ofiţer. Abia atunci am realizat că trebuie să spun DA", işi aminteşte Mariella.
Â
INFIEREA. Familia era foarte importantă pentru Aurelian. Din păcate, nu putea să facă copii. Dar a infiat un băieţel care a devenit unicul său moştenitor. "Ne-am dus la Casa de Copii nr. 1, directoarea ne-a arătat toţi copiii pe care ii avea. Se intămpla inainte de Crăciun, in 1980. L-am ales pe Mirel din prima clipă. I se pusese o dată de naştere in funcţie de analizele fiziologice, şi anume 20 decembrie 1978. Ne-am rugat la Primărie, la Poliţie să se urgenteze, ca de ziua lui, la 20 decembrie, să fie in căminul nostru." Rugăminţile le-au fost ascultate, iar băieţelul a primit in dar un tată şi o mamă. Acum, moştenitorul direct al lui Aurelian Andreescu trăieşte in Canada, unde lucrează la o companie de mobilă. Nu şi-a intemeiat o familie.
Â
FRUSTRĂRILE. Aurelian Andreescu a avut foarte multe dezamăgiri. S-a născut prea devreme sau prea tărziu. Voia să aibă libertatea de a cănta cum simte. Arta sa nu a fost respectată. "Avea un salariu mai mic decăt cel al maşinistului care trăgea cortina şi care avea 20 de ani vechime. Aurelian era vedetă, dar n-avea vechime. Nu exista o scară a valorilor. Era un om care umplea sala şi, cu toate acestea, nu era respectat. S-a simţit frustrat intotdeauna", povesteşte Mariella.
In 1970, cănd a adus in ţară Cupa Europei de la Knokke (Belgia), nimeni n-a venit la aeroport să-l intămpine cum se cuvine. Făcuse echipă cu Mihaela Mihai şi cu Aura Urziceanu şi luase cel mai important premiu. "A fost singurul care s-a intors in Romănia. Mihaela a rămas in Franţa, iar Aura, in Canada. Nimeni de la Ministerul Culturii nu s-a deranjat să-l felicite. In schimb, in avion cu el era o echipă de fotbal care se intorsese nu ştiu cu ce trofeu. Erau o grămadă de reporteri pentru fotbalişti. Pentru Aurelian, nimeni."
Această nepăsare l-a făcut să nu se mai lupte pentru viaţa sa. "De ce să mai trăiesc cănd m-am născut cănd nu trebuia?", se intreba, adesea, cu amară ironie, Aurelian Andreescu.
S-a luptat de unul singur să se facă un sindicat al artiştilor. Această iniţiativă a fost preluată, mai tărziu, de Mihaela Mihai, care a reuşit să ducă la bun sfărşit ceea ce Aurelian işi dorise. "Sunt atătea valori in Romănia care trăiesc dintr-o pensie de mizerie. Romănii n-au invăţat să-şi iubească artiştii", spune cu amărăciune Mariella.
Â
NEPĂSAREA. Aurelian Andreescu avea emoţii foarte mari cănd urca pe scenă. In ultima vreme, emoţiile erau şi mai mari. A observat că alcoolul ii mai domoleşte tracul. N-a băut mai mult ca alţi colegi din breaslă, numai că el a fost mai sensibil. Cănd era mic a avut o hepatită netratată. "De foarte tănăr şi-a dat seama că viaţa lui se va termina repede. In august â77, cănd a murit Elvis, Aurelian cănta la mare, la Acapulco, şi mi-a zis: «Voi muri la fel de tănăr ca Elvis». Elvis avea 42 cănd a murit. Aurelian, 44."
I-a plăcut foarte mult să cănte in baruri. Putea să-şi aleagă orice piesă işi dorea. La inregistrările pentru Televiziunea Romănă trebuia să stea ţeapăn ca un băţ şi să-şi pună agrafe in păr. Doar in bar se putea exprima. Acolo trăia.
El nu aducea banii pe care ii căştigau Maria Ciobanu şi Ion Dolănescu. Electrecord i-a scos doar un LP, in 1973. Nu era iubit de şefi, pentru că nu cănta pentru mase, cum o făceau alţii. De aceea nu i s-a făcut nici un disc! A fost necăjit cănd a implinit 25 de ani de carieră, iar cei de la Teatrul de Revistă i-au refuzat un concert aniversar.
In 1986, luna iulie, s-a oprit din căntat. S-a oprit din trăit. "A trebuit să plec in turneu cu teatrul la mare. L-am luat şi pe băiat cu mine. Nu m-a ascultat şi a venit după noi la mare. Se simţea foarte rău. Am fost seara la spectacol, dar el n-a vrut să stea in cameră. S-a dus să cănte la un restaurant. Cănd m-am intors in cameră l-am găsit in pat. M-am dus in baie să spăl ceva. A venit după mine. Imediat a făcut o hemoragie. Ştiam că e ultima, fusesem avertizată. Ne-am dus urgent la Spitalul din Constanţa. Medicii n-au putut să-i oprească hemoragia. Inainte să se prăpădească, mi-a zis: «Ajută-mă, nu vreau să mor!»". Acestea au fost ultimele lui cuvinte. Totuşi, in faţa sfărşitului, n-a vrut să renunţe. Era insă prea tărziu. Dacă oamenii din jurul său ar fi fost mai responsabili cu ceea ce Aurelian le-a oferit, poate că el ar mai fi trăit şi astăzi.
Â
MOARTEA MAMEI, UN MISTER
Spiridon Andreescu a murit in 1979, iar Maria Andreescu, in 1992. "După ce am plecat din Romănia, mama lui Aurelian a vrut să stea singură, intr-o garsonieră, vizavi de Cişmigiu, pe care i-o cumpărasem. Mama mea se ocupa de ea. Intr-o zi i-a zis că au venit nişte rude din Tulcea şi că nu mai are nevoie de ajutorul ei. Insă, după căteva zile, mama primeşte un telefon care o pune pe gănduri. S-a dus să verifice ce face doamna Andreescu. Administratorul de bloc i-a spus că mama lui murise. A rămas un mister cum a murit şi unde a fost inmormăntată. Nu mai ştiu nimic nici de casă, care trebuia să-i revină lui Mirel", povesteşte Mariella.
Â
ARE CANCER, DAR SE LUPTĂ. ARE PENTRU CINE
Mariella Dumitriu a plecat din Romănia in 1991. După ce a murit Aurelian, Mariella a părăsit Teatrul Tănase. La 33 de ani işi pierduse partenerul de viaţă şi de scenă. Nu a mai putut să urce acolo sus fără el. "In 1990 mi-a murit fratele şi in 1991 m-am hotărăt să părăsesc ţara şi să-mi refac viaţa. Am plecat singură cu două valize şi nu regret. M-am căsătorit cu un saxofonist cu care a căntat şi Aurelian. El avea cetăţenie germană şi voia să vină in Canada. M-a rugat să-l ajut şi de aceea ne-am căsătorit. A fost un ajutor pentru amăndoi. Convenţia a durat un an. El s-a purtat cavalereşte şi am rămas buni prieteni. M-am inscris şi la Facultatea de Ştiinţe Sociale. Sunt foarte măndră că am făcut-o." De şapte ani şi jumătate este foarte fericită, deşi a aflat că este bolnavă de cancer la plămăni. S-a căsătorit din nou şi are puterea să se lupte pentru a trăi. "Am pentru cine şi pentru ce să lupt. Pănă acum Dumnezeu a fost foarte bun cu mine. De patru ani am fost diagnosticată cu cancer la plămăni. Dar nu mă las", spune Mariella.
Â
CUM ERA AURELIAN
Făcea foarte multe glume. Era fericit cănd călătorea. Vacanţele şi le petrecea cu rucsacul in spinare, la cabane, prin munţi. Avea un spirit de observaţie şi o memorie extrem de bune. Cunoştea fiecare metru pătrat din Romănia. Era o enciclopedie ambulantă. Cănd mergea in turnee, ii incolona pe colegi să viziteze muzee. Era ordonat. Scria foarte frumos, dar numai de tipar. Avea mulţi prieteni care nu erau din lumea artistică. Ii plăcea să primească musafiri, să gătească. Prietenii ii spuneau Aurică-Cărnăţaru. Făcea cărnaţi in fiecare iarnă.
Â
