O voce fără urmaşi

A ştiut cine este. A ştiut că va muri tănăr, inainte ca oamenii să-l preţuiască la adevărata sa valoare. A ştiut şi căt de bun era şi căt de puţini au inţeles acest lucru. A ştiut, in sfărşit, tot ce poate şti un artist complet care are conştiinţa valorii. A murit cănd nu a mai avut motive pentru care să se lupte cu boala. A făcut ciroză, de la băutură. Iar de băutură s-a apucat din cauza emoţiilor pe care le avea inainte de a intra in scenă. Acesta a fost Aurelian Andreescu. O voce fără urmaşi. Singurul care i-a călcat pe urme, Adrian Romcescu, a părăsit ţara cănd tocmai işi făcuse un nume. Acum, cănd a inceput să frecventeze Romănia, este la fel de ignorat ca predecesorul său.

Aurelian Andreescu a trecut prin muzica noastră ca un fluture. Se intămplă un fenomen ciudat. Deşi stilul lui vocal este greu de abordat, totuşi piesa "Copacul" reprezintă proba de perfomanţă la aproape toate festivalurile-concurs din ţară. Şi nu pentru că a fost compusă de Jolt Kerestely, ci pentru că a fost interpretată de Aurelian Andreescu. Da, intr-adevăr, este un exerciţiu de performanţă şi atăt. Pentru că, din păcate, vorba lui Brăncuşi, "la umbra copacilor mari nu creşte nimic".

Aurelian Andreescu a murit trist şi neinţeles. N-a avut nici o speranţă că oamenii din breasla sa il vor iubi vreodată. Şi totuşi, dincolo de orice speranţă, mesajul său şi inimitabila sa voce răsună şi astăzi: "Oameni, oameni, semănaţi, cu iubire, cărările".