Ii pare şi astăzi rău de faptul că, aparent, Aurelian şi-a grăbit sfărşitul.
Ii pare şi astăzi rău de faptul că, aparent, Aurelian şi-a grăbit sfărşitul.
Alchimia intre un compozitor şi un interpret trebuie să fie ceva magic dacă poate da naştere atător minuni. Aprecierea şi respectul pe care cei doi şi le poartă nu sunt suficiente. Există, pe lăngă aceste lucruri, o fuziune aparte care aduce unei creaţii unicitatea. "Aurelian Andreescu a fost probabil cel mai valoros interpret pe care l-a avut muzica uşoară romănească din timpul său, şi nu numai. Cănta pentru satisfacţia sa. Avea vocea tremolată, viguroasă, incănta publicul pe care l-a iubit şi respectat dintotdeauna. Era echilibrat şi avea sufletul nobil", spune venerabilul Temistocle Popa.
Â
DINCOLO DE APARENŢE. Chiar dacă Aurelian părea extrem de sociabil, compozitorul a ştiut să privească dincolo de aparenţe şi să descifreze adevărata sa fire: "Sub masca sa veselă se ascundea de fapt un timid, un emotiv, un singuratic. De căte ori ne intălneam imi spunea să fac bine şi să aşez nişte melodii frumoase pe versurile lui Topărceanu, poetul pe care l-a indrăgit. Eu am făcut-o insă cănd am compus muzica pentru filmele «Veronica» şi «Veronica se intoarce», unde a interpretat superb căteva căntece. El mi-a imprimat multe melodii, dar cel mai mare şlagăr a fost «Cu cine semeni dumneata», care s-a lansat cu foarte mare succes".
Â
SURPRINZĂTOR. Temistocle Popa a fost uimit de personalitatea oarecum duală a interpretului Aurelian Andreescu. Deşi a dovedit mereu că iubea viaţa, nu s-a cruţat deloc in momentele cănd a fost bolnav. "Aurelian era vesel, plin de viaţă. Juca tenis şi işi bombarda adversarii cu mingi şi glume de tot felul in timpul jocului, spre deliciul celor din jur. Se mai bălbăia căteodată, ceea ce-l făcea pe Cornel Constantiniu, colegul şi prietenul său, să se prăpădească de răs. A iubit muzica, a iubit şi copiii tare mult şi pănă la urmă a infiat unul pe care-l creştea cu pasiune. Inainte de a pleca dintre noi, cei din jurul lui observau că-şi grăbea sfărşitul. Deşi, surprinzător, era tare indrăgostit de viaţă. Veselul, dar singuraticul Ale (aşa cum il alintau prietenii) a plecat dintre noi intr-o zi de vară, cănd macii din lanurile de grău se scuturau de floare, la vărsta de numai 44 de ani, luănd cu sine refrenul din urmă, pierzăndu-se pe aleea plină de trandafiri şi garoafe roşii, culoarea lui preferată", incheie compozitorul.
Â
"Aurelian Andreescu a fost probabil cel mai valoros interpret pe care l-a avut muzica uşoară romănească din timpul său, şi nu numai. Cănta pentru satisfacţia sa. Avea vocea tremolată, viguroasă, incănta publicul, pe care l-a iubit şi respectat dintotdeauna. Era echilibrat şi avea sufletul nobil"
Â
"De căte ori ne intălneam, imi spunea să fac bine şi să aşez nişte melodii frumoase pe versurile lui Topărceanu, poetul pe care l-a indrăgit. Eu am făcut-o insă cănd am compus muzica pentru filmul «Veronica» şi «Veronica se intoarce», unde a interpretat superb căteva căntece. El mi-a imprimat multe melodii"
Temistocle Popa