Pentru toţi, Beni este Beni.
Spui Beni şi nimeni nu se gândeşte în altă parte decât la el.
Pentru toţi, Beni este Beni. Spui Beni şi nimeni nu se gândeşte în altă parte decât la el.
Pentru scriitorul Nicolae Mateescu a vorbi despre Benone Sinulescu este un test care îl pune în încurcătură, deoarece cuvintele îi par prea strâmte. “Benone Sinulescu este un miracol artistic, un dar divin sădit în Grădina Maicii Domnului, acolo sus, pe înălţimile Siriului. Este o personalitate artistică forte şi distinctă, înzestrată cu acel dat sacramental de a transmite bucurie, tihnă şi vigoare de a alina; mereu proaspăt, răsfăţându-se pe scenă, prezent pe sticlă, ratând numai «Discovery», chiar la o vârstă la care nu i se potriveşte apelativul de bătrân, ci de durată, de vechime, după cum vinul vechi are valoare.”
TALENT. Pe Benone Sinulescu şi Nicolae Mateescu îi leagă o prietenie statornică de peste 40 de ani: “Pot afirma fără rezerve că el nu este numai un rapsod excepţional, ci o voce unică, cu un repertoriu aparte. El a descoperit şi a promovat cu mărinimie talente autentice, mai mult, Benone este un novator. Acum patru ani a început cu muzica etno, alături de Ro-mania şi am prevăzut că piesele lor, dar mai ales Crâşmăriţa, vor fi un real succes. Benone a fost oarecum neîncrezător, dar timpul mi-a dat mie dreptate. Toată vara, pe litoral, a dominat Benone şi «Ro-mania».”
Benone este omul cu foarte multe idei, spune domnul Mateescu. “Dacă îmi aduc bine aminte, cred că era prin 1972 când a lansat cântecul de cătănie, preluat şi dezvoltat ulterior în producţiile anuale ale «Festivalului Cântecului Ostăşesc». Era în stare să culeagă folclor de cătănie de la mulţi oameni în vârstă. Au urmat festivalurile anuale în armată realizate prin munca sa, dar pentru el satisfacţia deplină era că această muzică prinde foarte bine la public.
ACESTA E BENI! Vorbind despre Benone nu se poate fără întâmplări pline de haz. Nicolae Mateescu ne povesteşte: “Era vorba de filmarea încorporării pentru stagiul militar a unui tânăr. Beni s-a prezentat ferchezuit şi cu o valiză luxoasă din piele de parcă mergea la Hollywood. I-am făcut rost de o recuzită adecvată. Acum urmează hazul: tot trăgând cu ochiul la militarii respectivi, nu reuşea cadenţa în marş. Trebuia să recurgem la un trucaj cinematrogafic. La vizionare, şugubăţ, îmi reproşa: «M-ai schingiuit degeaba, omule! Iată ce bine defilez!»
Veneam o dată cu el de la un concert de la Buzău. «În tren, până la Bucureşti, noaptea, ce să facem? Ne-au dat câte o damigeană de vin şi noi ne-am apucat să jucăm cărţi! Pe ce să jucăm… pe vin? Nu, jucăm pe bobârnace! Tot ne jucam noi şi ajungem în Gara de Nord şi mai rămăseseră zece centimetri pe marginea ziarului. Eu zic: «Hai să ne dăm jos», el: «Nu, stai să terminăm ziarul!»!”
DRAGOSTE. “Ar fi multe de povestit despre Benone, dar semnificativ este omul Benone, despre care nu se ştiu atât de multe”, spune Nicolae Mateescu: “Aş începe cu inegalabila sa veneraţie faţă de părinţi. El a divinizat-o pe mama sa, o femeie extraordinară. Aş adăuga armonia familială, formează un cuplu de invidiat, alături de distinsa sa soţie, Leni; apoi, dragostea lui pentru copii. Mărturisesc că ai mei copii sunt răsfăţaţi de el, pe unul chiar îl cheamă «Radu mamii». Este un om altruist, excepţional, săritor. Are puritatea şi cuminţenia, specifice unui copil. Este omul care te cucereşte prin acel râs molipsitor”, încheie scriitorul Nicolae Mateescu.