Conform certificatului de naştere, Nicolae Ceauşescu a fost primul copil din Scorniceşti născut în 1918, la 23 ianuarie. Cum s-a ajuns ca viitorul lider comunist să-şi aniverseze ziua de naştere la 26 nu se ştie. Enigmele şi mistificările din biografia sa pornesc, aşadar, chiar de la venirea pe lume. Istoricii partidului s-au străduit de-a lungul timpului şi au reuşit să-i creeze o imagine de om talentat, geniu, diplomat desăvârşit.
Din 1944 şi până în 1989 timp de o jumătate de secol Nicolae Ceauşescu s-a aflat la vârfurile puterii din România.
Conform certificatului de naştere, Nicolae Ceauşescu a fost primul copil din Scorniceşti născut în 1918, la 23 ianuarie. Cum s-a ajuns ca viitorul lider comunist să-şi aniverseze ziua de naştere la 26 nu se ştie. Enigmele şi mistificările din biografia sa pornesc, aşadar, chiar de la venirea pe lume. Istoricii partidului s-au străduit de-a lungul timpului şi au reuşit să-i creeze o imagine de om talentat, geniu, diplomat desăvârşit.
TIMPUL MIRACOLELOR.Documentele din arhiva PCR nu păstrează prea multe detalii despre viaţa şi activitatea lui Nicolae Ceauşescu de dinainte de 1944. Se ştie doar că a făcut închisoare alături de alţi viitori lideri ai României comuniste. Apartenenţa sa la grupul care a venit la putere după 23 august 1944 i-a adus însă inimaginabile beneficii şi avantaje – gradul de general, fără ca el să fi avut stagiul militar satisfăcut, înalt funcţionar în Ministerul Agriculturii, fără să fi avut calificări în domeniu, titluri ştiinţifice au acordat mai multe universităţi internaţionale absolventului de patru clase primare.
CONDUCĂTORUL. După ce în împrejurări neelucidate deplin nici azi a preluat conducerea PCR (1965), numele lui Ceauşescu a dominat manualele şcolare, structurile de partid şi de stat, pancartele şi lozincile. Partidul, poporul şi ţara s-au contopit în acelaşi nume. Nicolae Ceauşescu a devenit o prezenţă obligatorie în viaţa cotidiană a românilor. Prin instrumente anume create, ca temuta Securitate, controla aproape totul. A schimbat numele unor personaje istorice – Mircea cel Bătrân s-a transformat în “cel Mare”, Ioan Vodă cel Cumplit a devenit “cel Viteaz”, Ceauşescu însuşi erijându-se în continuatorul lui Burebista şi Decebal. Sceptrul domnesc pe care-l ţine strâns în mână preşedintele autoproclamat al Republicii Socialiste România (1974) demonstrează cu prisosinţă voinţa de a domina... regeşte. Şi-a dorit o ţară mare, interzicând avorturile, dar provocând moartea a zece mii de femei. Avea planuri industriale măreţe şi de distrugere a satelor. A demolat monumente istorice şi a dărâmat biserici pentru a dărui poporului român... cea mai mare “casă” din Europa.
DIPLOMATUL. Pe scena internaţională pătrunde după celebrul discurs din 1968, când condamnă intervenţia trupelor sovietice în Cehoslovacia: românii se alătură cu mic cu mare conducătorului lor patriot, occidentalii îi deschid uşile cancelariilor şi băncilor, iar sovieticii... păstrează distanţa. Deceniile şase şi şapte ale secolului trecut au rămas în memoria lor ca o epocă a prosperităţii, când rafturile magazinelor erau pline şi-şi petreceau concediile la mare sau munte. Numai că împrumuturilor contractate de Ceauşescu pe plan extern le-a venit şi scadenţa care le-a adus cetăţenilor raţionalizarea alimentelor, electricităţii şi gazelor naturale.
Statul totalitar creat în “Epoca de Aur” a devenit în anii ’80 o închisoare pentru omul de rând, cu oaze de bunăstare şi libertate pentru favoriţii regimului. Din păcate, speranţele puse în schimbarea “macazului” din 1989 nu s-au împlinit. “Tranziţia” prelungită îi mai face şi acum pe mulţi să-l regrete pe Ceauşescu. La mormântul lui din cimitirul Ghencea, de fiecare 26 ianuarie, se aprind lumânări de recunoştinţă...
“Este necesar să înlăturăm înţelegerile simpliste care îşi fac loc în societatea noastră, în special dorinţa unora de a primi totul de la societate şi de a da cât mai puţin societăţii sau chiar nimic. După cum este cunoscut, nici în natură nu se întâmplă astfel. Aşa cum în coloniile de albine trântorii sunt eliminaţi pentru a nu consuma inutil din rodul hărniciei albinelor. Trebuie să aplicăm deci, consecvent, principiul «nici pâine fără muncă, nici muncă fără pâine»“.
Nicolae Ceauşescu
Cântecele noastre
De un an încoace, Jurnalul Naţional şi-a obişnuit cititorii cu ediţii de colecţie pe care “le citeşti şi le asculţi”. Mari lăutari, îndrăgiţi interpreţi de muzică uşoară ori vestiţi instrumentişti au fost selectaţi după criteriile valorii şi reprezentativităţii în cultura noastră.
Prezenta Ediţie de Colecţie – ce-şi propune să răspundă la neobişnuita întrebare de ce e Ceauşescu deopotrivă apreciat şi hulit, în extremă, de români – o însoţim cu o colecţie de “cântece patriotice”. O alăturare surprinzătoare pentru cititorii tineri care n-au apucat să trăiască “pe viu” marile festivaluri, concursuri şi festivităţi când formaţii de anvergură prezentau selecţii din repertoriul ce conţinea în mod obligatoriu cântece “despre patrie şi partid”, “prelucrări folclorice”, compoziţii reprezentative ale clasicilor naţionali şi de ce nu? – “universali”. Căci în “epoca Ceauşescu”, apreciată astăzi din punct de vedere ideologic drept “naţional-comunistă”, au fost preluate şi utilizate la maximum valori ale trecutului, cu scopul de-a servi prezentului. Ceauşescu se voia un conducător puternic şi drept, ca Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul, luptător pentru “dreptate socială şi naţională”, aşa cum fuseseră la vremea lor Tudor Vladimirescu sau Avram Iancu, garantul unirii şi al unităţii naţionale a românilor şi multe altele. În epocă s-au cântat şi “Privesc din Doftana” sau “Glorie clasei muncitoare”, dar şi “Deşteaptă-te, române!” “Pui de lei” ori alte şi alte cântece care ne fac să ne simţim români. “S-au pus pe muzică” poeme celebre de Eminescu ori Lucian Blaga şi s-au introdus anual în programele stagiunilor simfonice creaţii de George Enescu şi Ciprian Porumbescu.
Selecţia oferită prin CD-ul de astăzi s-a făcut din două discuri înregistrate, în epocă, de către una dintre prestigioasele instituţii artistice ale vremii – Ansamblul “Doina” al Armatei Române. În cei 60 de ani de existenţă, ansamblul “Doina” al Armatei române, înfiinţat la 1 mai 1947, a reunit orchestră simfonică, orchestră de muzică populară, formaţie de muzică uşoară, balet, grup de solişti vocali de muzică populară şi uşoară, formaţie de jazz, actori, regizori, coregrafi, formaţii de estradă. A participat la mii de turnee în ţară şi străinătate, a obţinut premii la festivalurile de gen, totalizează mii de ore de înregistrare. “Ceea ce este semnificativ pentru Ansamblul Artistic al Armatei, ne spune domnul Stelian Ungureanu, directorul de astăzi al Ansamblului, este faptul că, în pofida tuturor încercărilor la care a fost supus în cei 60 de ani de activitate, şi-a păstrat identitatea izvorâtă din filonul preţios al spiritului naţional, a promovat cu precădere valorile cântecului şi dansului românesc, a cultivat vocaţia spirituală a artiştilor români înscrişi la loc de cinste în tezaurul muzical, coregrafic şi interpretativ românesc.”
Revenind la istorie nu este lipsit de importanţă să amintim că ansamblul a fost înfiinţat după modelul Armatei Roşii şi că în tinereţea sa, în calitate de “politruc” general al Armatei Române, Nicolae Ceauşescu “a răspuns”, printre altele, de “sarcina dezvoltării” lui. Succesul de care se bucură în marile magazine de muzică ale capitalelor lumii, CD-urile înregistrate de Corul Armatei Roşii ne îndreptăţeşte să estimăm interesul publicului nostru faţă de aceste vestigii ale unei culturi ce caracterizează o epocă dispărută a istoriei – “comunismul naţional”. Un “ghid de călătorie”, aşadar, într-un timp apus, ce-ar putea sluji deja drept “material didactic” în fiecare şcoală din România.
- Cristina Diac