Busuiocul de Tomeşti

La Tomeşti toată lumea cîntă, cu voce, pe o voce, pe mai multe... Unii preferă să asculte muzică. Orice muzică. Cu gândul la Costel Busuioc.

La Tomeşti toată lumea cîntă, cu voce, pe o voce, pe mai multe... Unii preferă să asculte muzică. Orice muzică. Cu gândul la Costel Busuioc.

Tomeşti – Iaşi. Lo­cul în ca­re busuio­cul a ră­să­rit din lu­mini şi umbre, sub nu­mele de Costel. Doi părinţi şi cel puţin şapte fraţi din zece se culcă seară de seară cu gîndul la un ajutor – o fărîmă mică-mică din viitoarea avere a “emblemei familiei şi a satului”, bani care i-ar putea scoate, cel puţin temporar, din actuala stare de le­tar­gie. Tomeştiul se află la o aruncătură de băţ de Iaşi. Îl desparte o distanţă de doar 7 kilometri. Ca să ajungi la locuinţa familiei Busuioc trebuie să străbaţi o bună bucată de drum. Parcurgi mai întîi uliţele pietruite ale satului Goruni, urci şi cobori pante prăpăstioase, pînă la Tomeşti. Dar nu cu maşina, ci străbătînd calea, la picior, urcînd şi coborînd, apoi urcînd din nou spre căsuţa cocoţată pe un dîmb, aflată la vreo 300 de metri de ultima casă electrificată.

Sîmbătă dimineaţă, barul din deal de casa din paiantă a unchiului Gelu Cobzariu a amuţit. Pînă şi berea neagră e tot mai amară în aşteptarea salvatorului “comunităţii” româ­neşti din Goruni, aşa cum e văzut el de unii dintre sătenii cu multe grade în… halbă. “Trebuie să vină... despre Tomeşti? Bine, fie şi în «clandestinitate» dacă vine şi tot e bine”, spune Ioan, în timp ce verifică cu buzele asperitatea paharului plin. Dacă aduci puţin a “Pavarotti de Carpaţi” şi te afli în comuna natală a acestuia, rişti să fii sărutat şi pe tălpi. Sătenilor din comuna ieşeană Goruni le-au înţepenit cefele tot uitîndu-se după maşini cu număr străin, fie ele şi de Bucureşti. Oare cînd o veni Costel să-şi vadă familia? E întrebarea aflată pe buzele tuturor. “Uite, îl luăm pe sus şi îl purtăm pe umeri ca pe un împărat pînă-n deal la tat-su”, plescăie din buze cîţiva cheflii.

Comuna unde s-a născut Costel Busuioc a devenit un reper pentru concitadinii ieşeni, şi nu numai pentru ei. Viraje stînga-dreapta printre gropi şi cîinii vagabonzi de la marginea oraşului, după care intri în “sărăcie”. Te împiedici de jumătăţi de “carcase” de maşină, trase pe roţi de patrupede către actualele Remat. Cetăţeni sărmani împing cărucioare încărcate cu sîrmă ruginită. Acelaşi drum duce şi la uriaşa “ghenă” a oraşului. În căruţa cu coviltir ce trece fix prin locul pe unde a trecut cîndva Costel Busuioc, îndreptîndu-se din comună spre Iaşi în drumul său de cucerire a Planetei, s-au adunat de toate. Pînă la casa lui Costel Busuioc te întîmpină un strident vals al sărăciei.

MARGINEA SPE­RAN­ŢEI. Primarul Şte­fan Timofte vorbeşte frumos de familie şi a propus în şedinţa Consiliului Local ca “tenorul satului” să fie făcut cetăţean de onoare. “Propu­nerea s-a aprobat în unanimitate, cu un amendament, să-i cerem părerea şi lui, poate nu-i dă voie cineva sau nu doreşte chiar el. Dacă nu va ajunge la Tomeşti, voi merge eu să vorbesc cu el dacă va avea concert în ţară. Am sunat imediat după ce a cîştigat concursul în Spania, dar mi-a răspuns secretara. El era plecat în vacanţă cu soţia, nu am mai încercat, i-am trimis şi e-mail”, spune edilul-şef tomeştean Ştefan Timofte. Edilul este hotărît să organizeze la Tomeşti un concert la care să cînte Costel Busuioc, chiar dacă mai sînt unii tomeşteni care încă nu au auzit de el. Îl ştie însă majoritatea.

AŞTEPTAREA. Familia ce să spună? Costel le-a promis că va veni în vară, personal, să-i ajute să-şi ridice o casă nouă. Cu grădină roditoare şi poate, cu mai mult noroc, la ră­sa­duri. De altfel, familia Bu­su­ioc s-a străduit un pic să semene ceva prin curte... Cea­pa s-a cam îngrămădit una într-alta şi trebuie ră­ri­tă. Răsadul de roşii şi de castraveţi s-a veştejit. Nu se ştie din ce cauze. Via a crescut. La toamnă va fi ceva vin. O veste bună. Şi mai este una, pisica familiei a născut de curînd vreo şapte mîţişori. Georgeta Busuioc a vorbit cu Costel la telefon alaltăieri, iar azi a făcut un borş de cartofi. Cum spuneam, ceapă în curte există, ştevia încă nu s-a uscat, ouăle la magazin “îs” ieftine. Şi ce “desert” mai bun constituie pentru familia Busuioc decît veştile proaspete de la Costel?

NEPOŢICA. Dumi­ni­că dimineaţă, drumul e pus­tiu, se aude slujba de la bise­rică, calea e pietruită pînă la un moment dat. Casa, pi­ti­tă după cîţiva copaci, stă as­cunsă în liniştea pădurii din apropiere. Nepoţica de 5 anişori a lui Costel se zbîn­ţuie prin faţa casei. “Nu e ni­meni acasă”, îşi spune ea “poe­zia” predată dinainte de bu­nica. Femeia aflase de la Cons­tantin-tatăl, care dă­du­se telefon, că va veni un re­por­ter. Şi s-au înarmat cu toţii cu îndărătnicie. După un timp a apărut şi mama lui Costel din spatele casei.

DIN NOU ACASĂ. De cînd Costel Busuioc a cîştigat concursul, părinţii vorbesc odată la cîteva zile la telefon cu băiatul. Dacă s-a nimerit la început să răspundă tatăl la telefon, vorbea Costel ce vorbea, după care cerea cu “mica”, adică mama sa, Georgeta Busuioc, cu care se înţelege mai bine. Aşa i-a spus băiatul într-o seară că le va cumpăra cîndva o casă, au făcut calcule cît îi costă să tragă curent electric în gospodărie. “Vreo sută de mi­li­oane. Primăria? N-are bani de aşa ceva. O fundaţie? Eu ştiu…” Georgeta Busuioc s-a întors acum o lună de la Timişoara. A venit să aibă grijă de gospodărie, mai ales că nora lor revenise acasă.

Georgeta povesteşte cum au ajuns la Timişoara. Cum au fost întîmpinaţi cu maşina în gara bănăţeană. Au mers în gospodăria grozavă a fami­liei băiatului lor la Ghilad, care Georgetei i-a plăcut foar­te mult. S-a înţeles bine cu toţi ai casei, pe nepoţi i-a iubit ca pe copiii ei. Familia Busu­ioc ar fi trebuit la Ghilad să aibă grijă de gospodăria de acolo şi de două bătrîne. S-au întors după o lună şi jumă­tate, pentru că şi soţia lui Costel nu a mai rămas în Spania, ea spunînd că “Pava­rotti din Carpaţi” se va stabili în România nu peste mult timp. Soţii Busuioc au po­vestit sătenilor că la Timi­şoara au găsit condiţii foarte bune şi s-au descurcat. După ce s-au întors, Constantin şi-a reluat postul de paznic. Au venit de la Ghilad cu amintiri frumoase: “Ne-au dat cîte şap­te milioane la dus şi la întors şi 100 de euro, plus haine şi electronice, dar n-am la ce să ascult muzică, n-avem lumi­nă. N-am cerut, dar mi-au dat gecuşoara asta pe care o vedeţi, plus două treninguri”. Dar femeia este bucuroasă că măcar băiatul a reuşit mo­men­tan să trăiască decent. Eu mi-am trăit traiul, nu e nici el miliardar. El a spus: “Dacă o să cîştig eu, o să ai şi ’mnetale”.

VIAŢĂ GREA. Georgeta Busuioc îşi aminteşte cu drag de aventura timi­şoreană, de momentele în care o opreau oamenii pe stradă şi o felicitau pentru copilul ei. Aşa cum s-a întîmplat şi la Tomeşti, după ce a cîştigat băiatul con­cursul. Pînă şi copiilor le-a plăcut cum a cîntat. “Sînt femei mai în vîrstă care plîng atunci cînd vorbesc de băiatul meu, şi mai mulţi erau care aveau lacrimi la ochi în seara concursului. Toţi îmi spun, halal băiat ai, păcat c-a plecat. Poate c-a fost mai bine că şi-a luat zborul, întrucît aşa a ajuns unde a ajuns.”

Tătal său era şi este mai morocănos.

REVELION. Între timp, Costel a fost la Bucu­reşti. “L-am văzut la televizor în timp ce mă aflam la Ghilad. Era îmbrăcat aşa frumos. Păcat că nu l-am îmbrăţişat pînă acum, dar el mi-a promis că vine la vară la Tomeşti. De români nu e prea încîntat, pentru că nu l-au ajutat cînd trebuie, iar acum, cînd e tîrziu, se înghe­suie.” Femeia îşi aminteşte de noaptea concursului, cînd au fost la fata care locuieşte “devale”, în sat, şi au privit la televizor concursul. S-au strîns acolo toate rudele cu ziariştii. Au plîns şi au chiuit de bucurie. Se vedea pe la 3:00 noaptea cînd s-au întors acasă lumina televizoarelor în geam la fiecare casă din Goruni. A fost ca un Revelion nu numai pentru cei din comuna Tomeşti, ci pentru toţi ieşenii, şi nu numai ei. După aceea, o întîlneau oa­menii pe stradă şi se bucurau cu lacrimi în ochi. Femeia a plîns şi de teamă, şi de bucurie. Şi Constantin Bu­suioc a fost asaltat de tot felul de persoane la Iaşi, după finala “Hijos de Babel”. La serviciu, şeful l-a felicitat personal şi... atît. “La întoarcerea de la Timişoara, pe mine m-au abordat şi în tren, spunînd că sînt mama lui Costel. Seamănă la gură şi nas cu mine, ochii sînt ai tatălui său.”

La Tomeşti nu s-a organi­zat o întîlnire a sătenilor, aşa cum s-a făcut la Ghilad în ziua finalei. Primarul spune că ar fi putut organiza aşa ceva, dar nu ştia dacă ar fi vrut Costel şi nu dorea să dea de bănuit că în apro­pie­rea campaniei electorale se foloseşte de imaginea băia­tului: “Costel nu are amintiri frumoase din To­meşti, poate îi este ruşine într-o oarecare măsură cu familia, nici nu a zis vreodată că este de aici. Perso­nal, nu cred că ar trebui să spună că perioada de aici a fost cea mai neagră din viaţă. Dacă era altfel, poate că nu pleca şi nu ajungea unde a ajuns”.

AMINTIRI. Primarul ştie mai multe despre “Bu­suiocul” comunei. “Un fost coleg de-al lui mi-a spus că băiatul cînta de multe ori la şcoală, nu era strălucit la învăţătură, dar voia să arate ce poate”. Povestea cum Costel îi binedispunea. “Era o per­soană glumeaţă, agreată de colegi şi profesori. O cole­gă de-a lui spunea că era un om plin de viaţă şi încă de mic dorea să arate ceea ce poate, ceea ce a şi făcut în Spa­nia”, povesteşte primarul Ştefan Timofte, care subliniază faptul că şi ceilalţi fraţi au voce. Şi fraţii lui Costel cîntă. Garantează pentru ca­litatea vocii lor însuşi edilul, care l-a avut pe unul dintre fraţi la lucru: “A lucrat în cadrul Primăriei la o şcoală, nu cînta operă, dar avea un glas extraordinar. Iar toţi copiii, inclusiv Costel, sînt frumoşi, plăcuţi, are o soră mai mică, o bomboană de femeie”.

ACASĂ LA PĂ­RINŢI. Nepoatei lui Costel Busuioc i s-a improvizat un scrînciob dintr-o sfoară şi ca­pa­­cul unui butoi cu mură­turi. Copila cade la un mo­ment dat, julindu-se tare în coate. Bucu­roasă, merge şi deschide uşiţa de la o debara. Intră pisica. În prag se înghesuie pufoşi o salbă mişc­ătoare de mîţişori. Pui de cîteva luni. Bunica Georgeta îi atrage atenţia nepoatei să închidă repede uşa. Ne spune că pisica are pu­rici, dar şi aşa e iubită.