Un camarad extraordinar

Dan Spătaru era o prezenţă discretă. "Nu deranja" decăt cu o glumă bună.

Dan Spătaru era o prezenţă discretă. "Nu deranja" decăt cu o glumă bună.

Â

Interpretul era "o fire mai introvertită, mai singuratică, nu era omul care să caute neapărat prietenii, alţii il căutau pe el, şi de puţine ori el accepta prieteniile respective". Aşa şi-l aminteşte actorul Alexandru Arşinel.

Dan Spătaru a fost un camarad extraordinar: "Fără să fim dintre cei care se imbrăţişează prea des, eram prieteni foarte buni. El avea un anume respect faţă de mine, pentru că ştia că nu fac parte din acei oameni care purtau cu uşurinţă vorbele."

S-au cunoscut in anul 1960, la o convocare. Făceau armata la Medgidia in cadrul aceleiaşi unităţi. "Culmea că in acea convocare, spune Arşinel, ca să ne facem armata mai uşoară, marele compozitor Vladimir Cosma, unul dintre cei mai mari compozitori in Franţa, a organizat un concert cu orchestra Conservatorului. Cu toate că erau in armată, celor 50 de studenţi conservatorişti li s-a permis să vină cu instrumentele la convocare, pentru că trebuiau să exerseze zi de zi. Căpitanul care răspundea cu problemele culturale in unitatea respectivă işi dorea foarte mult să avanseze in grad, şi atunci a organizat un mare spectacol. Eu de-abia debutasem la televiziune, in regia lui Lazarov, intr-un spectacol muzical. «Bimbo» Cosma, cum ii spuneam noi lui Vladimir Cosma, mi-a zis: «Hai, nu vii să cănţi cu noi?». Am dat probe, şi culmea e că pentru acest spectacol am reuşit eu şi un băiat de la ICEC, cum se numea pe atunci, din Braşov, şi Dan Spătaru. Cu Dan am devenit parteneri de echipe de fotbal. Jucam plutonul X cu plutonul Y şi căt de căt se legase o relaţie. Asta in ’60. In ’62 am terminat şi eu şi el, eu am plecat la Tărgu-Mureş, am mai avut căteva apariţii la televiziune, şi in ’64, cănd m-am intors in Bucureşti, la un prim spectacol realizat de Vornicu, a debutat Dan. El cănta la Casa Studenţilor, sub indrumarea Cameliei Dăscălescu impreună cu alţi interpreţi care aveau să devină vedete mai tărziu, printre care şi Anda Călugăreanu. Atunci a rupt gura tărgului cu mijloacele lui… uşor stăngaci, cu inţepenirea lui şi microfonul ţinut intr-o parte, cu şarmul lui şi cu ce i-a dat Dumnezeu a făcut un succes extraordinar."

Citește pe Antena3.ro

Ce locuri poți să vizitezi în Maramureș dacă mergi de Crăciun sau Revelion în 2024. Cele mai frumoase obiective turistice iarna

INŢELEGERE. Au avut multe turnee impreună in Germania. "Imi aduc aminte de un turneu in Israel. Am fost cazaţi intr-un apartament. Era un spectacol pe care il făceam eu, Stela şi cu Dan. Ne repartizasem sarcinile. Eu eram bucătarul, mă trezeam dimineaţa să pregătesc pentru prănz, dar la şase fix ne trezeam şi mergeam să inotăm in mare căte două ore. Ne bălăceam in apă, apoi eu reveneam să pregătesc masa, el pleca cu Stela in oraş după cumpărături. Imi spunea: «Ce mişto poţi să găteşti!». Era o măncare mai dietetică, mai făcută ca acasă", incheie directorul Teatrului "Constantin Tănase".

MOMENTUL. Actriţa Stela Popescu povesteşte un episod din seria de succese inregistrate de marele căntăreţ: "Dan Spătaru a fost un om nemaipomenit. L-am cunoscut din primii ani. Cănta pe la bar şi a avut un spectacol la Sala Radio pe care-l prezenta Mircea Crişan. El a intrat in finalul spectacolului inainte de Telejurnalul. Dan a căntat o piesă, a făcut bis, a căntat alt căntec, a făcut iar bis şi cineva i-a

dat telefon la Radio lui Mircea şi i-a spus: «Mircea, termină spectacolul că trebuie să intre Telejurnalul!». Şi nimic. Dan cănta in continuare şi lumea urla «bis». Şi in clipa aceea

a intrat Mircea, care avea haz, şi a zis: «Dane, căntă tu şi telejurnalul!». Şi atunci

a trecut emisiunea pe Telejurnal, şi Dan a căntat in continuare. A fost noaptea lui norocoasă, a fost ca o lovitură de teatru."

UMOR. In 1962, după un spectacol, Nicky Dumitrescu a fost la Restaurantul Cina. Radu Şerban şi Maximian au zis: "Am cunoscut un tănăr sportiv, fotbalist, cu o voce foarte frumoasă care sperăm că o să facă carieră". Era vorba despre Dan Spătaru, care in acea seară a căntat căteva melodii.

Au inceput să aibă relaţii foarte bune din momentul in care Aurel Manolache, pe atunci director la Teatrul Fantasio din Constanţa, a insistat la Minister ca Dan Spătaru să se numere printre membrii echipei sale.

In anii ’70-’71 se intălneau şi jucau rummy. "Nu vorbea prea mult, era un taciturn, dar cu foarte mult umor, un om extraordinar." După ce soţii Dumitrescu au plecat in America, de fiecare dată cănd reveneau in ţară, stăteau la familia Spătaru. "Era un extraordinar de bun coleg, un om care nu a jignit niciodată pe nimeni. A venit la New York şi făcea succes la spectacol cu oameni foarte tineri care nu il cunoşteau decăt din poveştile de la familie."

Puţin inainte de a ne părăsi, cu un an sau doi, l-au sărbătorit la un restaurantul "Casa romănă". "Noi locuim in Queens, este un cartier lăngă Manhattan. I-am luat un tort. Nu erau semne că ar fi avut ceva probleme…

Mai tărziu, noi am venit in Bucureşti, am stat un an şi ceva, şi el venea cu soţia lui seara. M-a impresionat foarte mult, pentru că a mers să se interneze la Breaza. Imi amintesc că am mers intr-un week-end cu soţia şi cu Sidi şi cu Dănuţa, fiica lui, şi il intrebam cum se simte şi ce face acolo. Ne răspundea: «Cine poate să mănănce seminţele astea şi să bea terciul ăsta?»."

Timid, discret, şi frumuşel

Prin măna Cameliei Dăscălescu au trecut artişti valoroşi. "Timid", aşa l-a cunoscut pe Dan Spătaru, cu cea care a avut o contribuţie decisivă in cariera lui, cea care a compus pentru el "Amintiri, amintiri", "Amour, mon amour, my love" sau "Nu-ţi fie teamă de-un sărut", şlagăre ce i-au adus consacrarea. Pe Dan l-a descoperit la Casa Studenţilor: "Acolo am lucrat 13 ani. De acolo am scos artiştii extraordinari şi orchestre foarte bune. Era din generaţie cu Margareta Păslaru şi Pompilia Stoian", spune cu zămbet şi căldură in glas Camelia Dăscălescu.

Au colaborat impreună aproximativ 45 de ani

Debutul nu a fost lipsit de emoţii. "Tănărul Dan Spătaru era atăt de timid şi atăt de discret, şi frumuşel pe deasupra, incăt Sorin Grigorescu, regizorul de televiziune care făcea la Casa Studenţilor nişte spectacole cu «copiii mei», a trebuit să-i dea un şoc teribil ca să intre in scenă", povesteşte cu drag compozitoarea. "Copiii mei" este formula pe care o foloseşte cănd vorbeşte despre cei a căror carieră a influenţat-o. "Intotdeauna venea şi-mi mulţumea, ca toţi copiii cu care am lucrat." Pe lăngă Dan Spătaru, "copii" mai erau şi Mihai Constantinescu, Aurelian Andreescu, Cornel Constantiniu sau Margareta Păslaru. "Ţineam la ei. Cu mine vorbeau lucruri pe care nu le discutau cu părinţii lor. Aveau uşa sufletului meu deschisă." I-au urmat sfaturile şi şi-au făcut un nume. Dan Spătaru nu a făcut excepţie. "Ca sfat particular, ii ziceam să fie copil bun. Profesional, ii recomandam să facă vocalize. Sensibilitatea o avea din naştere, dar glasul trebuia lucrat. Avea o uşoară hărăială pe corzi şi vocalizele ii erau de folos", punctează cu precizia dascălului Camelia Dăscălescu.

Un fel de psihoză a Romăniei

Compozitoarea pune "evoluţia frumoasă" a tănărului Dan Spătaru pe seama seriozităţii lui: "Extrem de conştiincios, ştia exact ce trebuie să facă pentru a reuşi. Era clar in găndire, teribil de logic in tot ce făcea. A avut o perioadă mai grea, dar şi-a revenit şi a făcut profesie. In ceea ce priveşte ţinuta, intotdeauna a fost pus la punct, fără să aibă o eleganţă exagerată. Costumul era mereu impecabil. Pe atunci o aveam şi pe Margareta Păslaru, care făcea senzaţie. De altfel, Margareta şi Dan erau un fel de psihoză a Romăniei."