Eliberatori sau ocupanţi?

După război, sovieticii au decis să-şi cantoneze unităţile în România, încălcînd prevederile Convenţiei de Armistiţiu.

După război, sovieticii au decis să-şi cantoneze unităţile în România, încălcînd prevederile Convenţiei de Armistiţiu.

La 9 mai 1945, Europa era în sărbătoare, germanii recunoscîndu-şi oficial înfrîngerea în al doilea război mondial. În mod normal, trupele sovietice ar fi trebuit să se retragă din România, deoarece prezenţa lor se făcea în baza art. 3 al Convenţiei de Armistiţiu, care permitea cantonarea Armatei Roşii doar în cazul "necesităţii militare". Din octombrie 1944, frontul depăşise graniţele României, iar aici nu se mai purtau lupte. Însă sovieticii au rămas cu acceptul tacit al anglo-americanilor.

ŞI OCUPAŢI. În iunie 1945, Marele Stat Major al Armatei Române a făcut noi demersuri pentru a evita ocupaţia, înaintînd un memoriu către Comisia Aliată de Control. S-a ales cu o notă a sovieticilor, conform căreia guvernul român trebuia să elibereze pînă la sfîrşitul lunii garnizoanele din patru regiuni strategice: Oradea-Arad-Alba Iulia-Dej, Timişoara-Turnu Severin-Slatina-Caracal-Deva, Giurgiu-Tîrgovişte-Piteşti şi Brăila-Ploieşti-Bîrlad-Focşani. Aici urmau să se instaleze trupele Moscovei, care deţineau controlul asupra economiei. Geniştii Armatei Roşii deja construiseră două linii ferate cu ecartament larg, de tip rusesc, care legau Ungheniul de Valea Prahovei şi Cernăuţiul de Focşani.

... ŞI CU BANII LUAŢI. În anii următori, România a purtat negocieri de pace în cadrul Conferinţei de la Paris, diplomaţii de la Bucureşti sperînd că vor obţine concesii în "contul" participării la războiul din Vest. Însă sovieticii şi-au impus aici punctul de vedere, solicitînd României o despăgubire de război exorbitantă, în valoare de 300 de milioane de dolari, plus menţinerea garnizoanelor Armatei Roşii. Au argumentat că aveau nevoie de trupele din România pentru a asigura legătura cu soldaţii sovietici cantonaţi în Europa Centrală. În realitate, argumentaţia era de faţadă, deoarece prin ţara noastră trecea cea mai lungă rută de legătură cu Austria: Ungheni-Paşcani-Adjud-Oradea-Budapesta-Viena, cu o lungime de 1.350 km, şi nu era deloc eficientă. Pe aici treceau numai şapte trenuri pe zi, iar pentru "protecţia" rutei staţionau aproximativ 500.000 de soldaţi sovietici, majoritatea cantonaţi în oraşe prin care nu treceau transporturile din URSS!

"Înrăutăţirea situaţiei se datoreşte trupelor ruseşti, care consumă exagerat şi devastează sistematic. Soldaţii atacă trenurile de persoane şi jefuiesc călătorii"
Constantin Sănătescu - octombrie 1945

Lecţia lui Roller

În 1947, comuniştii au editat primul manual unic de istorie, alcătuit de o "echipă" coordonată de autodidactul Mihail Roller. În viziunea autorilor, prezenţa Armatei Roşii în România a fost "motorul" tuturor reformelor "cu adevărat democratice": "Eliberarea României de către Armata Sovietică n-a însemnat numai eliberarea naţională a ţării noastre, dar ea a creat condiţiile necesare şi toate premizele pentru zdrobirea claselor dominante: moşierii şi capitaliştii. După eliberarea ţării noastre de către glorioasa Armată Sovietică, Partidul Comunist a continuat lupta pentru unitatea clasei muncitoare, pentru realizarea alianţei clasei muncitoare cu ţărănimea muncitoare, a mobilizat masele la luptă sub lozinca «Totul pentru front, totul pentru victorie», împotriva fascismului. Eliberarea a făcut posibilă  desfăşurarea luptei poporului şi efectuarea de reforme cu caracter revoluţionar, a ferit ţara noastră de intervenţia armată a ţărilor imperialiste, a făcut cu putinţă rapida dezvoltare a puterii populare şi trecerea la regimul de democraţie populară – formă a dictaturii proletariatului".