Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
 Mitul vedetei muzicii uşoare luase proporţii ameţitoare in acel deceniu. Drumul de la fata sinceră şi timidă pănă la Festivalul de la San Remo a infierbăntat minţile candidaţilor la glorie in toate ţările europene.
Era anul 1960. Anul idolilor ghitarei. Căntăreţii "ye-ye" erau in Franţa eroi naţionali...
 Mitul vedetei muzicii uşoare luase proporţii ameţitoare in acel deceniu. Drumul de la fata sinceră şi timidă pănă la Festivalul de la San Remo a infierbăntat minţile candidaţilor la glorie in toate ţările europene. Modelul era franţuzesc. In Romănia, căntăreţii de muzică uşoară erau tineri, celebri, talentaţi. Ei se numeau Margareta Păslaru, Dida Drăgan, Mihaela Mihai, Anda Călugăreanu, Aura Urziceanu, Doina Badea, Aurelian Andreescu, Dan Spătaru, Luigi Ionescu. Lupta pentru profesionism era teribil de serioasă. Căntăreţele erau un mare pericol pentru noi, actriţele, pentru că erau foarte talentate, frumoase, aveau stil, o frenezie incredibilă. Erau serioase şi pe atunci aveau voce. Apăruse "Averty" in Franţa şi Alexandru Bocăneţ la noi.
Versatilă. In doi ani, divertismentul era bucuria noastră, a tuturor. Existau emisiuni muzicale precum "Bună seara, fete, bună seara, băieţi", "Album duminical" şi atătea altele, care lansau mereu fete frumoase, muzică bună. Compozitori erau George Grigoriu, Radu Şerban, Temistocle Popa şi mulţi alţii. Constantin Drăghici cănta extraordinar, deşi era arhitect... Margareta Păslaru la fel, şi era elevă⦠Dan Spătaru era minunat, cu toate că era profesor de educaţie fizică. Noi dădeam insă examene. Era la modă Celentano. Dan Spătaru a apărut la televizor interpretăndu-i căntecele. A doua zi, o colegă mi l-a arătat pe hol pe "băiatul care a căntat aseară". Am suspinat amăndouă. Avea nişte ochi!
Tot in acei ani a apărut Doina Badea. Era ALTEŢA muzicii uşoare romăneşti şi la propriu, şi la figurat. Era timidă şi increzătoare. Nesigură şi versatilă. Işi schimba coafura şi culoarea părului o dată pe lună. Oricum, in ochii ei luminoşi citeai: "Vreau să fiu cea mai bună!".
Intămplare. Regizorul Cornel Todea imi povestise cum au făcut intr-o seară proiecte de viitor. Filmaseră ceva şi ea ii spunea cu sufletul la gură: "Ce căntec o să cănte in toamnă?", "Cine o să i-l scrie?" şi că trebuie găndit "un spectacol, cu costume, decor şi lumini". Avea o asemenea forţă, trezind energii doritoare de viaţă, incăt mă credeam Bruno Coqatrix. In ea o vedem pe Juliette Greco, preferata existenţialiştilor. Am discutat mult. Parcă vorbeam şi despre un recital la "Olimpya" de la Paris. Ne-am dus la Barul Continental (care se afla lăngă Biserica Rusă, in subsolul blocului căzut la cutremur). Ne inchipuiam amăndoi, făceam distribuţii, eram de-a dreptul fericiţi. Numai că am intărziat prea mult şi maestra mea m-a căutat, m-a găsit şi cănd a intrat in bar a distrus toată vraja. Il caut pe Todea să-mi povestească, şi-n felul lui fermecător mi-a spus "frumoasă intămplare" şi nu a vrut să-mi mai continue⦠"o ştii tu mai bine!", mi-a zis.
Furtună. Ce o deosebea pe Doina Badea de celelalte colege ale ei era faptul că primea şi sufragiul vechilor şi noilor generaţii. Era stăpănă pe voce. O voce amplă cu o deschidere rară, insă nesiguranţa ei latentă o făcea uşor stăngace. Se străduia să fie cum işi dorea, dar a dispărut prea devreme dintre noi ca să reuşească. Cănta şi avea ceva de furtună in voce şi-n felul ei de-a fi. "Ploaia şi noi" sau "Cănta un matelot" nu a mai fost căntat de nimeni altcineva. A fost indrăgostită de un actor, un coleg de-al nostru, un băiat frumos şi inalt, foarte talentat, actor la Teatrul Mic. A fost o dragoste tumultuoasă, ca o viitură, din căte ştiu eu, făcănd lumea nefericită in jur ca toate indrăgostitele din tinereţe. A avut o moarte zguduitoare la cutremur.
Majestuoasă. A murit impreună cu copiii ei blănzi şi frumoşi ca nişte reclame de pe cutiile de bomboane vechi. Totul in viaţa ei a fost năvalnic: succesul, dragostea, moartea. Avea o candoare care nu se asemăna cu felul in care arăta. Era inaltă, construită să fie solidă, majestuoasă. Mă-ntreb dacă astăzi ar fi reuşit să facă succes. Cred că vocea ei amplă şi plină i-ar fi incurcat şi pe compozitorii de azi, şi pe tehnicienii cu aparatură şi microfoane cum nu mai visa Doina Badea.
O ţin minte intr-o zi de primăvară cum căuta un taxi. Era cu copiii. Intărziase şi se agita, fugea de colo-colo ca o pasăre intr-o colivie. O am şi acum in faţa ochilor cu tot destinul ei tragicâ¦
Ca o revărsare de cer
Cănd işi inălţa ca un tumult glasul ei, care parcă sfida dimensiunile obişnuite, se cutremura sala de aplauze. Dar uneori trăzneşte căte o nedreptate de incepi să crezi că răul incepe să căştige partida cu binele. In acel inceput nesigur de primăvară, 1977, nu s-a cutremurat sala de aplauze pentru marea căntăreaţă Doina Badea, ci s-a cutremurat pămăntul, făcănd ţăndări din căntecul inimitabil numit Doina Badea, făcănd ţăndări din destinul unui om modest care işi dorea o singură bucurie, să bucure inimile romănilor. A murit o mare artistă fără să ştie ce i se intămplă. Au scormonit prin moloz şi sănge de oameni, spectatorii ei, prietenii, au scormonit ore lungi prin mormanele de cărămidă şi beton, iar din Doina Badea s-a găsit o mănă identificată ca fiind măna ce ani la rănd a ţinut microfonul pe scenă, de unde glasul ei a măngăiat sufletele romănilor. Nu era un firicel de voce care dădea cu mult rimel pe gene, dezgolea mult din pulpe şi se zbănţuia din toate anatomiile ca să atragă publicul aşa cum sunt solistele acelea la kilogram, scoase pe bandă rulantă şi care la o examinare mai riguroasă n-ar intra nici in corul şcolii. Vocea Doinei Badea umplea totul. Umplea sălile de mii de locuri, umplea undele pornite spre inalt din antenele staţiilor de televizune şi staţiilor de radio. Dar mai presus de toate umplea inimile. Unul din căntecele ei superbe era "Ploaia şi noi". Şi aici vocea Doinei Badea avea dimensiuni neobişnuite. In "Ploaia şi noi", căntul ei de neconfundat era revărsare de cer, nu o ploicică oarecare. Era modestă şi cumsecade, nu apela la nici o stridenţă. Nu se zguduia pe scenă din tot corpul, lăsa glasul ei să se involbureze, să aducă la suprafaţă toate sensibilităţile uitate in colţişor de suflet. Despre Doina Badea nu putem spune decăt MAREA DOINA BADEA.
