Dădea lumină

“Era tandru. Adică era bărbat. Avea dorinţa de a proteja femeile. Nu era bădăran, nu era agresiv...”

S-a împlinit un an! Anii zboară repede. Zilele trec mai încet. Mi-aduc aminte de ultimele întîlniri şi totul este extrem de dureros. Vorbesc cu Janine Stavarache, actriţă la Teatrul Odeon, fostă colegă de şcoală, de liceu, de facultate cu Florian Pittiş.

• Jurnalul Naţional: Îmi vorbeşti despre Moţu?

Janine Stavarache: Despre Moţu?

• Da!

Citește pe Antena3.ro

Zeci de gardieni din Squid Game, văzuți pe străzile din București. Imaginile au devenit virale pe internet

Personalitate

Aveam 14 ani cînd l-am cunoscut. El avea 16 ani. Eram la Liceul “Lazăr”. Moţu era deja o personalitate a Liceului “Gheorghe Lazăr”. Cum mi-l aduc aminte eu? Ca pe o fiinţă încîntătoare, plină de umor. Cu o extraordinară carismă. Era un băiat cu păr negru şi buclat “AFRO” – era foarte special. Avea ochi scînteietori şi vii. Spunea mereu glume, încerca să facă pe toată lumea să se simtă bine, veselă şi fericită. Era atracţia liceului. Avea mereu ceva de povestit, de enunţat, de spus. Era inimitabil. Rula r-ul şi asta îi dădea nobleţe şi un farmec în plus. Toată lumea-l căuta şi unde venea el se întîmpla întotdeauna “ceva”. Avea un simţ al ritmului uluitor, ritm care se vedea şi-n felul lui de a se mişca în civil. Erau acele reuniuni liceale, sărbători ale liceului. Moţu cînta la tobe, la pian cînta celebrul Richard Oschanitzky... Doamne, cum cîntam! Era acolo o mare patimă. Şi îţi dai seama cît era de muzical ca să fie acceptat de acei mari muzicieni. Era cineva Moţu! Avea un ritm de viaţă cuceritor, era ca o planetă care dădea lumină. Era bun. Era generos! Era tandru! Şi iubea teatrul! Da! Iubea teatrul. La Liceul “Gheorghe Lazăr” era acel celebru cerc de teatru condus de actorul Petrică Gheorghiu din care s-a ales un număr impresionant de actori ai scenelor bucureştene. Moţu era atunci “Factotum”, era sufletul, era flacăra. Totul se ţinea pe ceva foarte pasionat care era el, Moţu. Am debutat alături de el cu o piesă scrisă de Al. Mitru despre viaţa lui Gheorghe Lazăr. Şi aşa am fost pînă tîrziu. Am jucat împreună pentru că din cauza graseiatului n-a intrat la Institut din prima. A muncit singur un an, a dovedit acel minunat “defect de vorbire” şi şi-a fabricat “cel mai bun glas de radio”. Pe urmă a intrat cu brio la Institutul de Teatru. A strălucit în cei patru ani. În afară de IATC, mai dăduse şi la Matematică-Politehnică şi intrase printre primii. De aceea, avea el o minte foarte ordonată. A ales teatrul. Efectiv, a fost steaua clasei. Era motorul, dinamul ce propulsa toate energiile doritoare de viaţă. Am spus că avea o minte riguroasă, disciplinată, ordonată. Dar, nu ştiu cum, era as şi la improvizaţie şi improvizaţiile lui au fost obiect de studiu pentru colegii lui de an. Şi au rămas şi pentru ceilalţi care au venit după el. A devenit un model. Uneori încercam să-mi explic uluitoarea lui personalitate. Uneori îmi explicam, alteori nu. Vocaţia lui pentru teatru era dublată de o capacitate intelectuală deosebită. Pe lîngă pasiunea devorantă pentru teatru era excelent mobilat mental. Avea un bun-simţ care era.. legea generaţiei. Cele mai importante motouri ale vieţii lui au fost munca, disciplina şi seriozitatea. Fără aceste lucruri, talentul, chiar unul ca al lui Moţu, nu ar fi putut înflori, nu s-ar fi putut impune. Moţu a terminat facultatea cu cea mai mare medie. Era steaua noastră, Starul. A reuşit în carieră reuşind să-i farmece în egală măsură şi pe colegii de breaslă, dar şi pe cei ce diriguiau soarta actorului. Toma Caragiu îl considera un fel de urmaş al lui. Între ei s-a legat o prietenie osmotică. Îşi transmiteau unul celuilalt pasiunea pentru teatru. Toma l-a apreciat mult.

• Ce-a jucat?

Dar ce n-a jucat?! Pot să-ţi vorbesc despre examenul nostru de absolvire care a fost “Slugă la doi stăpîni”. El juca Trufaldino şi eu Smeraldina. Sînt mîndră că am făcut un cuplu cu el. N-am uitat niciodată acel spectacol. Avea o mare noutate pe atunci. Spectacolul a fost făcut pe comportament nonverbal şi cuvîntul era un vîrf de aisberg. Totul a venit tot din partea lui Moţu! A fost un artist preocupat mereu de ceva: a fost înnebunit de atracţia lui pentru rock. Era o patimă. În materie de beatleşi era o somitate a informaţiei. Pînă a apărut internetul, el a fost internetul nostru.

A fost o mare lovitură plecarea lui. A plecat şi a lăsat un gol care nu mai are cu ce să se umple.

Şi mai avea ceva… era tandru. Adică era bărbat. Avea dorinţa de a proteja femeile. Nu era bădăran, nu era agresiv, nu era misogin. L-am iubit foarte mult. A fost cel mai bun prieten al meu. Ştia să fie prieten.