Şi la bine, şi la greu

Cea care îi aşază paşii pe trepte. Umbra lui. Soţia lui. Georgeta Nicolescu.

S-au luat definitiv şi irevocabil la 14 septembrie 1972. Anul acela a însemnat foarte mult pentru George Nicolescu. A participat la Festivalul "Primăvara studenţească", l-a cunoscut pe George Grigoriu, a intrat la Filologie, a făcut primele înregistrări oficiale şi... s-a căsătorit cu Georgeta. "Ea a ţinut mai mult decât mine să am o carieră în muzică! S-a luptat, pentru că a crezut în mine, în ceea ce am devenit eu ulterior şi să zicem că aş mai fi şi acum...."- declară soţul şi artistul George Nicolescu. "Este omul care îmi aşază paşii pe trepte, aşa cum a spus odată şi Adrian Păunescu - continuă acelaşi soţ şi artist... Nu pot să spun: «vai!, ce mari sacrificii a făcut!». Ci pur şi simplu ea m-a ajutat să păşesc, să intru în scenă. Dragostea s-a transformat în respect şi în bunăvoinţă reciprocă. Amândoi am fost norocoşi că ne-am întâlnit. Întotdeauna am gândit că eu nu sunt mai bun decât ea sau că ea nu este mai bună decât mine... Suntem amândoi buni sau răi, în felul nostru. Îi mulţumesc cu bucurie şi cu prietenie pentru toţi anii pe care i-am petrecut împreună." Georgeta i-a fost alături şi la bine, şi la greu. Fiind conştientă de talentul soţului său, a făcut tot ce i-a stat în putinţă ca acesta să nu se abată de la drumul succesului. S-a bucurat o dată cu el de celebritate, dar a şi suferit tot o dată cu el când lumea îl "taxa" pentru handicapul său.

UN BĂIAT PREMIANT
După interzicerea filmuleţului de la piesa "Eternitate", au avut de suferit atât George, cât şi Bocăneţ. "Pe mine au început să mă ocolească regizorii şi realizatorii de emisiuni. În schimb mă oprea lumea pe stradă, mi se dedicau poezii, eram privit cu admiraţie. Ba, odată, la un bal de la Moreni, la care cântam, a venit o fată la mine şi m-a întrebat: «Dumneavoastră sunteţi marele George Nicolescu?»... Şi eu eram un pârlit de student de 23 de ani", îşi aminteşte "marele George Nicolescu", care acum are 59 de ani... Acest mare artist a primit la 31 de ani cel mai frumos premiu: "La un moment dat, am ajuns cu cenaclul în Ploieşti. Păunescu tocmai îmi acordase Premiul cel mare al Cenaclului Flacăra. Mama mea - care a murit în noiembrie 1985 - se afla în sală. Înainte de spectacol l-am rugat pe Păunescu, ca să-i fac mamei o surpriză, să spună ceva şi despre ea, s-o pomenească. Când mi-a venit rândul să cânt, după ce m-a prezentat, Păunescu a adăugat: «Să ştiţi că în sală se află şi mama lui George Nicolescu. Doamnă Nicolescu, vă felicit, pentru că aveţi un băiat premiant». Gândiţi-vă cât de mult a însemnat pentru mama mea să spună tocmai Păunescu aceste cuvinte într-o sală plină de oameni, ce bucurie! Şi cât de mult a însemnat pentru mine! Dar altceva vreau să spun. În momentul ăla, toţi oamenii au început să întoarcă privirile şi capetele în toate părţile s-o vadă pe mama mea. N-a văzut-o nimeni. De ce? Pentru că mama nu s-a ridicat în picioare. Nu voia în nici un fel să atragă atenţia asupra ei. Ea nu se gândea decât la mine"...