Glumele lui Gil

"Bucuria este tristeţea fără de mască. Şi insăşi făntăna, din care a ţăşnit răsul vostru, a fost adesea plină de lacrimi."

Aceste vorbe inţelepte ii aparţin lui Kahlil Gibran şi nu intămplător am apelat la ele. Toată viaţa, Gil a răs cu poftă, bucurăndu-se de fiecare glumiţă pe care putea s-o servească prietenilor. Bineinţeles că şi amărăciunea i-a intrat in casă, căci nu există bucurie fără tristeţe.

George Nicolescu a inceput evocarea bunului său prieten pe un ton foarte serios, care venea din partea de tristeţe a amintirii lui Gil. "In primăvara lui 1972 am participat la Festivalul Naţional al Artei Studenţeşti. Eram incă elev şi l-am cunoscut pe Gil Dobrică. Era foarte cumsecade şi prietenos. După ce am făcut cunoştinţă, el s-a simţit foarte atras de mine. In 1974, ne-am reintălnit, tot la un concurs studenţesc, numai că, intre timp, devenisem şi eu student. El venise să cănte impreună cu formaţia Sfinx. Avea foarte mult succes! Mă simţeam măndru şi onorat că sunt prieten cu Gil. Au urmat ani in care nu ne-am mai intălnit. Insă, prin 1981, am fost solicitat să vin la Cenaclul Flacăra. Am spus NU, pentru că aveam nunţi. Unul dintre prietenii mei mi-a zis: «Bă, tu eşti tămpit? Adică, tu pui nunţile inainte şi nu te duci la Păunescu, la Cenaclu?». M-am dus pănă la urmă. Am aflat că Gil mă recomandase lui Păunescu. Cănd am ajuns la Cenaclu, la 1 noiembrie, primul om pe care l-am căutat a fost Gil Dobrică. Trebuia să-i mulţumesc. A doua zi, Gil s-a dus la Păunescu, care i-a zis: «Ai avut dreptate cu George». Ai o inimă mare!"

SALAMUL ŞI MĂRIA SA, ŞTEFAN. După ce mi-a vorbit despre sufletul mare al lui Gil, George a "comutat" pe voie bună. A povestit cu haz, incercănd să-l imite pe Gilache, pentru a fi căt mai convingător. Atăt naratorul (adică George), căt şi audienţa (adică eu) am sfărşit prin a răde cu lacrimi. "Am căntat impreună la mare, la munte, in diverse restaurante. Ce m-a chinuit odată! M-a dus intr-o poiană din Braşov şi m-a alergat de-a ieşit untul din mine! Mă ţinea el de braţ, dar avea picioarele lungi! Avantaj Gil. … Stai, că trebuie să ţi-o spun şi p-aia cu salamul! Am fost cazaţi la parterul Hotelului Teleferic şi am pus măncarea afară, pe pervaz. Erau foarte mulţi căini, şi a doua zi n-am mai găsit salamul! Gil zice: «Bă, trebuia să le dăm şi nişte castraveţi, să nu li se aplece!»". George are nevoie de-o pauză pentru a-şi reveni din răs. Continuă. "Intr-o zi l-a intrebat pe poetul Ion Alexandru: «Vere, tu ştii ce inseamnă litera L? Ion Alexandru, de bună-credinţă, i-a răspuns: «Dar, cum să nu! Lumină, Luptă, Libertate». La care Gil ii răspunde: «Nu e adevărat, vere! Ţine minte: Locuinţă, Lovele şi Contracte in Liban!». Bineinţeles că poetul era un om prea serios pentru a gusta o asemenea glumă! Vai, şi la Putna, ce-a putut să zică! Era un călugăr care povestea: «Aici, Măria Sa, Ştefan, işi doarme somnul de veci». Gil intervine: «Auzi, vere, dar el e chiar aicea? Pe bune? N-are treabă gagiu’!». Cu alte cuvinte, ce locuinţă bună avea!"

DESFĂTAREA. "Cănd sunteţi veseli, scrutaţi-vă adăncul inimii şi veţi afla că ceea ce vă umple de bucurie nu-i altceva decăt ceea ce şi tristeţea v-a dăruit. Cănd sunteţi trişti, iarăşi scrutaţi-vă inima şi veţi vedea că, intr-adevăr, lacrimile vă vin de la ceea ce, căndva, desfătarea voastră fusese." Ne-am desfătat (aşa cum predica odinioară "Profetul" lui Kahlil Gibran) cu felul lui Gil de-a fi, acum cănd el nu mai este printre noi. "Gagiul" işi doarme somnul de veci…