Merita mult mai mult!

"Căntecul Unui Om"

"Căntecul Unui Om"

Intre Elena Necula şi Gil Dobrică s-a legat o prietenie care a durat 30 de ani.Au fost şi mici pauze, dar tot mulţi ani ies la numărătoare.

Se căutau pănă se găseau la un păhărel de vorbă. Ii plăcea să bea vinul sec,fără apă. Apa, spunea Gil, ii făcea rău la gută. Dacă cei doi prieteni nu reuşeau să dea gata o sticlă ii puneau dopul, urmănd a se intălni altă dată pentru a termina ceea ce incepuseră. Devenise un fel de ritual. "«Alo, ce 0faci? Vii să-ţi termini vinul?», il sunam să-l invit la mine, să mai povestim de una, de alta. Sau «Ce mai face vinul meu?», mă intreba el cănd voia să ne vedem. Prin ianuarie a venit la mine şi, bineinţeles, am deschis o sticlă cu vin. Am stat de vorbă, ca de obicei, după care a plecat. Am pus dopul la sticlă. Il aşteaptă vinul… Am vrut să iau sticla la inmormăntare, să i-o dau, s-o ia cu el. Doar era a lui! Dar am uitat-o şi nu m-am mai intors din drum", spune Elena Necula.

DESTINAŢIE. Gil şi Elena, doi oameni care n-au desfăcut nodul prieteniei. S-au intălnit la Mamaia acum 30 de ani. El alerga pe plajă. Ea stătea intinsă la soare. Fără să vrea, i-a murdărit cearşaful cu căteva fire de nisip. Ea l-a admonestat. El şi-a cerut scuze. Abia cănd şi-a ridicat privirile a realizat că Gil Dobrică era "infractorul". "Cădea imediat pe sufletul omului. Avea o privighetoare ascunsă in găt. A regretat faptul că n-a fost folosit la adevărata lui valoare. Era solicitat numai la nunţi, botezuri sau agape… Merita mult mai mult! Muzica lui avea altă destinaţie. Nu era doar pentru pahar! Gil a fost obligat să cănte in bar, fiindcă noaptea nu mai ajungeau «sfinţii» să-l mănănce. Nu este singurul artist din lumea asta care s-a mai consolat şi cu un păhărel! Nu s-a ratat din cauza băuturii. Nu s-a implicat niciodată in scandaluri. Era decent, nu cerşea la nimeni. Nu făcea comerţ acolo unde era invitat! Aşa cum se obişnuieşte, să se căştige căt mai mulţi bani… Dacă il intreba cineva ce doreşte, spunea: «Vinişor, dar pentru acasă, aici nu mai apuc să beau». Trebuia să se ducă să se intindă din cauza gutei. Cine dorea să-l aibă lăngă el se ducea să-l ia cu maşina de acasă. In ultimul timp işi cumpărase şi el un Chevrolet Spark, albastru. A apucat să se plimbe doar de căteva ori…", mărturiseşte Elena.

CHIP DE SFÃ...NT. Ascultănd povestea vieţii lui Gil Dobrică, aşa cum ne-a fost ea prezentată de familie sau de prieteni, am realizat căt de mult i se potriveşte poezia scrisă de Ion Minulescu, "Căntecul unui om": "Ce-am fost căndva azi nu mai sunt…/ Dar ce sunt azi imi pare rău/ Că n-am putut fi mereu - / Acelaşi căntăreţ cu chip de Sfănt…// Cănd am urăt am fost iubit,/ Cănd am iubit am fost urăt…/ Şi-n viaţă n-am căntat decăt/ Romanţa Celui răstignit…/ Tot ce-am sperat rămas-a vis,/ Şi-am dobăndit ce n-am visat…/ Dar ce-am fost ieri am şi uitat - / Un titlu de volum nescris…/ Şi-azi, dacă sunt un chip de Sfănt,/ Aşa m-a vrut, pesemne, Dumnezeu - / Să fiu tot altul… Şi să-l cănt mereu/ Pe cel ce-am fost căndva, dar nu mai sunt…".