x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Coloana sonoră a unei epoci

0
Autor: Elise Stan 13 Apr 2009 - 00:00
Coloana sonoră a unei epoci /


Vestea morţii lui Ion Dolănescu nu m-a prins pe neaşteptate, pentru că ştiam cum se simte.



Deşi starea de sănătate a celui care a fost unul dintre cei mai cunoscuţi artişti s-a deteriorat în ultimul timp, anunţul decesului lui Ion Dolănescu a suscitat o mare emoţie. Maestrul a luptat îndelung cu boala care până la urmă l-a răpus. Lumea artistică e-n doliu, admiratorii de pretutindeni sunt trişti, căci Ion Dolănescu a fost unul dintre puţinii interpreţi care au ajuns la sufletele tuturor oamenilor din toate mediile sociale şi, cu siguranţă, îl vor păstra veşnic în suflet şi-n minte. Ion Dolănescu a fost înmormântat cu tot fastul cuvenit unui mare artist. De la funeraliile Mariei Tănase din iunie 1963 nu s-a mai văzut atâta lume adunată la un loc.

Rudele iubite ale interpretului, fraţii şi surorile, cei doi fii ai săi, Ionuţ şi Dragoş, nora sa Doiniţa şi chiar nepotul său adorat, micuţul Vlad în vârstă de doar câteva luni, au stat împreună cu sufletele cernite de durere.

VOCEA-I TIMBRATĂ. Aducerile aminte sunt uneori o povară greu de suportat, alteori însă amintirile sunt un dulce balsam care ne învăluie, ne dezmiardă şi ne alină dorul. Ne e dor, deja ne este tare dor de Ion Dolănescu  şi de cântecele lui încărcate de tainele greu de pătruns ale melosului din Muntenia şi Oltenia.  

Vorbele-s sărace ori de câte ori ne despărţim de cineva pe care l-am admirat şi iubit. Teama de ridicol şi derizoriu ne împiedică să exprimăm ce simţim faţă de cel trecut "dincolo".

Ion Dolănescu a murit! Aş fi preferat să nu vorbesc acum despre el la timpul trecut şi să fiu nevoită să scriu acum ceva "in memoriam", eu care am atât de pregnant în minte vocea sa superb timbrată, eu care i-am ascultat toate înregistrările şi i-am făcut foarte multe filmări; eu care am realizat ce nimeni nu mai credea că poate fi realizat: împăcarea cu Maria Ciobanu.

DE PLĂCERE. Despre orice am vorbi însă, o singură imagine se suprapune peste toate: cea cu un Ion Dolănescu sobru, dar gata în orice clipă să... cânte; să cânte simplu şi firesc, cu vocea sa cuceritor de catifelată şi, în mod sigur, rămasă de-acum de neegalat. Cânta... cânta de plăcere, din suflet, iubea foarte mult cântecul, cânta dintr-o mare bucurie. Era ca un medicament trimis de Dumnezeu pe Pământ pentru a-i vindeca pe cei în suferinţă, pentru a le alina durerile, pentru a le mângâia sufletele. Când nu era încorsetat de protocol, Ion Dolănescu devenea el însuşi. Era un om bun, amabil, abordabil. Nu mergea la mondenităţi. Era destul de retras şi deloc exuberant, deşi era o persoană foarte sociabilă. Onomastica şi ziua lui de naştere erau adevărate sărbători la care participau sute de oameni veniţi din toată ţara. Persoanele care au stat în preajma lui au putut vedea toate acestea.

Având drept zestre un mare talent, a fost apreciat deopotrivă de public şi de specialişti, cucerindu-şi un binemeritat loc printre soliştii de seamă ai cântecului popular românesc.

FRUMUSEŢEA DOINELOR. O popularitate ieşită din comun l-a impus, apărând în muzica populară ca un adevărat fenomen care a generat epigoni. El a creat în muzica muntenească şi oltenească un stil de interpretare pe care generaţii întregi de tineri au încercat să-l imite. Personalitate marcantă, Ion Dolănescu rămâne fără îndoială unul dintre titanii muzicii populare româneşti. Înzestrat de Dumnezeu cu har şi talent, iscusit interpret nu numai de muzică populară, dar şi de romanţe, cântece de petrecere, cântece de lume ale muzicii orăşeneşti de largă accesibilitate, rămâne simbolul artistului nedemitizat. A avut o ascensiune rapidă cucerind inimile iubitorilor de cântec popular, atât datorită vocii sale calde, bine timbrate, expresive cât şi prin frumuseţea doinelor, baladelor, cântecelor de dragoste şi dor, a cântecelor de joc pe care le-a însufleţit cu o remarcabilă sensibilitate artistică.

MULTE LACRIMI. Ion Dolănescu, cel fără pereche, cel care răvăşea lumea cu glasul său, va rămâne pururi în inimile noastre. Cântecele sale vor răsuna mereu, vor fi prezente în amintirea oamenilor şi nu vor înceta să uimească, să încânte şi să emoţioneze.

Vocea lui Ion Dolănescu va rămâne pe coloana sonoră a unei epoci. Un atât de mare artist rămâne nemuritor. De aceea e mult mai dificil să realizăm ideea dispariţiei lui dintre cei vii. Rămân în sufletul nostru aura luminoasă a cântului său şi mărturia unor înregistrări de incomparabilă valoare. Sper ca Domnul să-l aşeze în apropierea Lui, printre vocile pe care îi va plăcea şi Lui, oricând, să le asculte.

Glas minunat şi om deosebit odihniţi-vă în pace! Domnule Ion, Cel de Sus să vă ofere infinit mai mult decât v-au dat oamenii, aici, pe Pământ!

Păcat că asemenea oameni mor, avem atâta nevoie de ei!

În urma marelui artist Ion Dolănescu rămân numai gânduri frumoase şi lacrimi, multe, multe lacrimi....

CEI DOI MARI CORIFEI...
Era în ianuarie 2004 când maestrul Ion Dolănescu aniversa 60 de ani. Fără ştirea maestrului, dar în complicitate cu Ionuţ, am invitat-o la emisiune pe doamna Maria Ciobanu. Era un mare risc, căci emisiunea era în direct şi ne puteam aştepta la o reacţie neplăcută. Dar n-a fost aşa. Dimpotrivă, în momentul în care doamna Maria a intrat în platou, ochii domnului Ion s-au luminat. Ionuţ era cel mai fericit, căci i s-a împlinit un vis pe care îl nutrea încă din copilărie, acela de a fi din nou toţi trei împreună, fie chiar şi numai pe scenă. După emisiune, domnul Ion Dolănescu m-a îmbrăţişat şi mi-a mulţumit spunându-mi: "Doamna Elise, ce-aţi făcut dumneavoastră pentru mine, eu n-am să uit niciodată".

REGELE CĂNTECULUI POPULAR
Ioane, mă adresez ţie aşa cum am făcut-o de când te-am întâlnit în lumea asta mare!

Azi, când primăvara îşi arată culorile, când Sfintele Sărbători ale Paştelui bat la uşa creştinului, nu vreau să cred că tu ne zâmbeşti dintr-o Stea! Cum adică? N-ai să-mi mai dai telefon spunându-mi Christos a înviat? N-o să mă cheme Ionuţul tău la voi?

Stau şi îmi vin în minte multe isprăvi care m-au apropiat de tine, de familia ta! Crezi că pot vreodată uita zilele de 25 ianuarie, când îţi sărbătoreai ziua de naştere? Şi de ce mă invitai? Să fiu lângă tine, iar tu să anunţi zâmbind, cu modestia şi generozitatea ta fără egal că: "Peste patruzeci şi opt de ore e şi ziua Haiducului - că el, Florin, este tot Vărsător, ca mine"! Pot uita sutele tale de invitaţi, care ne făceau să ne bucurăm că există prietenie adevărată? O pot uita pe marea, inegalabila, Ioana Radu lângă care totdeauna mă aşezai? Dar turneele noastre, când tu, lungit pe o masă în culise, obosit de lume şi de atenţii, mă delegai să-ţi fiu "purtător de cuvânt" la cei care nu mai conteneau să te asalteze cu propuneri şi fel de fel de invitaţii la nunţi, botezuri, divorţuri etc. Cum îţi spuneam eu? Eşti Rege, mă Dolănescule, iar noi, suita, curtea ta. Râdeai!

   Dar nu uit, nu vreau să uit ziua când, în avion spre Ţara Sfântă, m-ai sărutat pe obraji, ştiind că eu te-am propus lui Teşu să fim împreună în turneul ce începea şi când doreai atât de tare să ajungi la mormântul Domnului nostru Iisus Christos! Şi-am ajuns! Cum ai ieşit de acolo nu vreau, nu pot şi n-am să reuşesc să povestesc. Erai fericit! Azi, acum, eşti Sus, unde sigur cineva te iubeşte!

La Sala Palatului, când toţi eram la sărbătorirea ta, mi-au dat lacrimile văzându-te, auzindu-te cântând cu Maria, "Ciobanca" ta, şi cu scumpul tău fecior Ionuţ...

Dar câte n-aş putea să-ţi spun despre tine, mă Ioane? Că mama ta e o Icoană? Că nu pot crede că vreodată ai spus cuiva: "Du-te mai încolo"? Că vei rămâne pentru noi toţi pentru totdeauna Regele cântecului popular românesc? Că ai fost, eşti şi rămâi prietenul sufletului celui căruia îi spuneai "Piersic fruct oprit"! (Florin Piersic)

Citeşte mai multe despre:   dolanescu

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de