Un om ales

O voce pătrun­zătoare, care îţi inundă sufletul cu doine şi cân­tece de joc...

O viaţă dedicată folclorului şi tradiţiei populare româneşti. Un haiduc, după vorbă, după port. Un timbru unic, o voce inconfundabilă, un repertoriu asemenea. Acesta era, în puţine cuvinte, Liviu Vasi­lică.

Despre îndrăgitul interpret ne-a vorbit cu multă căldură şi nostalgie Emilia Comişel, unul dintre cel mai apreciaţi etnomuzicologi ai noştri. S-au cunoscut în 1980 la unul dintre festivalurile studenţeşti, unde Liviu Vasi­lică a obţinut premiul pentru originalitatea şi frumuseţea repertoriului. "Prin aceste festivaluri, Liviu Vasili­că devine un interpret popular, cunoscut şi extrem de apreciat în rândul iubitorilor de folclor, dar şi al spe­cialiştilor", aminteşte doamna Comişel.

CERCETĂTOR
De-a lungul carierei sale, Liviu Vasilică a făcut cunoscut un repertoriu foarte bogat, inedit, dar mai ales autentic. "El a înfiinţat Ansamblul Te­leor­manul în 1987. A reuşit să apropie multe generaţii, de folclor, şi acesta e un lucru foarte important. Era o reală plăcere să-l asculţi pe Liviu Vasilică, pentru că el nu era un simplu interpret, ci şi cer­cetător. Şi-a cules repertoriul din ţinutul Teleormanului. Mergea adesea şi înregistra melodii de la ţăranii satului. Ca orice artist de valoare, fiecare piesă culeasă de la aceşti rapsozi era trecută prin filtrul sensibilităţii sale de redare. A iubit realmente folclorul aşa cum trebuia să-l iubească", spune Emilia Comişel.  

IUBEA OAMENII
Liviu Vasilică era şi medic pediatru... Ce poate fi mai minunat decât să iubeşti şi copiii, şi folclorul şi tradiţia unei ţări? Era un om ales. "Îmi amintesc că am fost în satul lui, unde toată lumea îl aprecia. Pentru că era un om bun. Un artist adevărat. Un om vesel care iubea voia bună."

Amintirile despre el sunt şi amuzante, pentru că Liviu Vasilică avea un umor desăvârşit. Doamna Comişel ne povesteşte un episod menit să ne facă să zâmbim atunci când citim despre Liviu Vasili­că. La un festival de folclor, la Cornăţel, în Dâmboviţa, Liviu Vasi­lică susţinea un concert. La un moment dat s-a oprit, a coborât în sală, a luat-o de braţ pe doamna Comişel şi a urcat-o pe scenă. În faţa a sute de oameni acesta a spus: "Din cauza (nu datorită!) dumneaei am ajuns să fac folclor! Dacă nu era doamna Comişel, unde era să mă duc eu de nebun în sat să culeg folclor?".

REPERTORIU DE VALOARE
Liviu Vasilică rămâne pentru Emilia Comişel un interpret inconfundabil prin doine, prin cântecul de joc, dar mai ales pentru că a ţinut "cu dinţii" de autenticitate. "Nu şi-a permis să facă modificări în melodii, a păstrat stilul specific: chiuitura şi strigătura din Teleorman. Nu avea nevoie de şcoală, avea o voce clară, frumoasă, dar erau alte timpuri. Pe vremea aceea, exista un respect anume între interpreţi şi folclorişti. Le recomandam tutu­ror să meargă la «Floarea din Grădină» şi întotdeauna îi sfătuiam pe tinerii interpreţi să-şi formeze repertoriul din zona din care erau originari. Tradiţia trebuie continuată. Încă mai există bătrâni care ar trebui cerce­taţi, pentru a ne putea îmbogăţi şi mai mult repertoriul", încheie doamna Emi­lia Comişel.

AVEA GRIJĂ LA DETALII
"Liviu Vasilică era un profesionist desăvârşit, avea grijă de fiecare deta­liu, îl vedeam cum discută înainte de recital cu membrii ansamblului. În particular era o fire extrem de tonică, mereu avea o glumă de spus. Chiar şi pe patul de spital nu se gândea nicidecum la moarte, am vorbit cu el la telefon (nu ştiam atunci când l-am sunat că e internat). Îl sunasem pentru un mare concert al unui bun prieten comun. Mi-a spus că vine, că are nişte ana­lize de făcut doar! Peste câteva zile se stingea din viaţă", îşi aminteşte Octavian Ursulescu. (Ionuţ Răduică)