x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

La Mulţi Ani!

0
01 Dec 2008 - 00:00
Amintirile mele despre Madrigal rămân continuu împletite şi cu viaţa mea în România, cât şi peste hotare.

  • de Dr Noemi Marin

Colindele Madrigalului au fost cele pe care aproape două decenii le-am înregistrat, întâi pe banda de magnetofon, apoi pe casete, şi pe CD-uri, pentru a le dărui şi altor colegi de clasă în fiecare iarnă, un dar de suflet românesc. Fiica mea, Oana, a învăţat să colinde datorită reuniunilor familiale. Colindele înseamnă amintiri scumpe, alinări de zâmbet, vieţi împletite.
Un moment pe care îl ţin aproape de inimă este concertul aniverasar Centenar Cella Delavrancea, în întunecata iarnă 1987, la sala Radiodifuziunii Române. Eram încă în ţară, cu fiica mea. Aveam o stimă deosebită pentru Doamna Cella Delavrancea, atât pentru talentul extraordinar ca muzician, dar şi pentru că era fiica celebrului scriitor Barbu Delavrancea, şi în secret, şi pentru că împărţeam aceeaşi zi de naştere. Ca orice alt program aniversar în România ultimilor ani de comunism, multe vorbe rămâneau nevorbite, multe cântece necântate. Spectacolul s-a terminat.

SURPRIZĂ. În foaierul de la Sala Radio, fără microfoane, dar cu inimile deschise, coriştii încă în costumele de epocă împreună cu tata i-au cântat centenarei Moş Crăciun cu plete dalbe. Început aproape şoptit, crescând în sunet şi urare, cântat cu inima vie a copilăriei, tribut unei vieţi româneşti cu un dar de datină românească. Zece ani mai târziu, într-un oraş universitar din Olanda înveşmântat deja de Crăciun am reuşit să îi reîntâlnesc pe părinţi şi pe madrigaliştii mei, fraţi şi surori, în drum spre un congres. În sala cu spectatori străini, Madrigalul a anunţat o schimbare de program, pentru că mă aflam şi eu în sală. Tata a cerut madrigaliştilor să cânte împreună imnul lor, "Matona Mia Cara", şi Moş Crăciun cu plete dalbe. Plângând cu bucuria unui om colindat, am înţeles şi mai bine mulţumirile Cellei Delavrancea date lui Marin Constantin în Bucureştiul de mult schimbat.
Un omagiu şi o reverenţă mereu,
La Mulţi Ani!

"Corul Madrigal a dus acest repertoriu în multe colţuri ale lumii şi a fost răsplătit cu aplauze şi faimă. Dirijorul a dovedit inteligenţă, tenacitate, intuiţie.
Ce-i putem dori Madrigalului?… Să umble faima după el."

Anatol Vieru
Citeşte mai multe despre:   madrigal

Serviciul de email marketing furnizat de