x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editie de colectie Madrigal Recunoaştere universală

Recunoaştere universală

de Luminita Ciobanu    |    Carmen Anghel-Dobre    |    01 Dec 2008   •   00:00

Prima apariţie publică a formaţiei camerale Madrigal a trecut aproape neobservată de presă.




Doar revista Muzica a consemnat debutul Corului Madrigal la Braşov, în 1963. Cele 38 de voci "riguros selecţionate" s-au făcut remarcate prin "înaltul nivel interpretativ". În stagiunea muzicală 1963-1964, Filarmonica "George Enescu" a cooptat Corul Madrigal în seria de manifestări menite să atragă atenţia publicului bucureştean asupra valorilor muzicii preclasice, "a legăturilor strânse dintre poezie, muzică şi pictură în epocile Renaşterii şi Barocului" – după cum arată muzicologul Viorel Cosma în volumul "Corul Madrigal al Conservatorului". "Cu asemenea perspective, se arată în lucrarea amintită, Corul de Cameră şi-a anunţat în toamna anului 1963 participarea la trei manifestări muzicale bucureştene ce aveau să-l impună definitiv în peisajul vieţii noastre artistice." La 27 martie 1964, Corul Madrigal debuta în sala mică a Palatului RSR, realizând un prestigios spectacol în cadrul Festivalului de Artă. De la un concert la altul, madrigaliştii urcau treptele gloriei şi deveneau "o revelaţie muzicală".

DATE. Sunt numeroase cifre care vorbesc despre uriaşa activitate a Madrigalului. Din 1963, Corul Madrigal a susţinut peste 4.000 de concerte, din care mai mult de 2.000 peste hotare. Activitatea maestrului Marin Constantin, este de asemenea, menţionată în şapte dicţionare internaţionale de specialitate. Idealul repertorial
s-a îndreptat de la început către Renaşterea Europeană, bizantinism şi muzica contemporană românească şi universală, fiind astfel dezvoltată o susţinută activitate de pionierat.
Primul turneu peste hotare le-a adus madrigaliştilor un succes răsunător. Tradiţionalul festival de muzică internaţional "Georg Friedrich Händel", din oraşul de pe malurile râului Saale, a reunit în vara anului 1965, printre oaspeţii prezenţi la Halle, şi Corul Madrigal. Era primul turneu de peste hotare al Ansamblului de Cameră al Conservatorului din Bucureşti. Programul primului turneu peste hotare a cuprins lucrări de Palestina, Donati, Monteverdi, Handl, Hassler, Bennet, Gibbons, Morley, Scandello, precum şi primele piese de compozitori români, Marţian Negrea (Păstoriţa), Gheorghe Danga (Sârba pe loc), Nicolae Lungu (Alunelul) Dariu Pop (Suita din Oaş) etc.


"Tehnica non-vibrato e cheia cântecului, folosirea esenţei vocal-timbrale şi renunţarea, în favoarea sonorităţii de ansamblu, la cultul specificului individual al vocii. Contează ceea ce-i aseamănă pe corişti nu ce-i deosebeşte."

Marin Constantin, dirijor

"Niciodată n-am auzit ceva asemănător cu Corul dumneavoastră Madrigal, condus de genialul dumneavoastră dirijor, Maestrul Marin Constantin ! Mulţumesc !"
Elisabeth Schwartzkopf, Mesaj din Cartea de Aur

NUMEROASE MEDALII ŞI DISTINCŢII
Maestrul Marin Constantin şi  Madrigalul au primit de-a lungul vastei activităţi numeroase distincţii. În 1968 li se înmânează Medalia Unicef. Trei ani mai târziu, Madrigal primeşte "Premiul Criticii Muzicale Germane", apoi, în 1976 distincţia "Il Sagittario d’Oro" în Italia. În 1979, la Luxemburg,  Madrigal primeşte "Medaille en Vermeil", apoi, în acelaşi an, tot la Luxemburg, Diploma de onoare şi Premiul Grand Duc Adelphe. Totodată, în 1984, maestrului Marin i se acordă  Premiul excepţional al ATM pentru tratatul "Arta construcţiei şi interpretării corale".

SUNETUL SUPERIOR AL DESĂVĂRŞIRII
În ziarul clujean Făclia 4 aprilie 1967, compozitorul Dan Voiculescu nota: "Fără exagerare, Madrigalul reprezintă treapta cea mai înaltă a artei corale româneşti, acel sunet superior al desăvârşirii şi omogenizării, spre care au tins doar asociaţiile corale ale înaintaşilor. Marele merit al dirijorului Marin Constantin este de a fi creat o unitate spirituală între membrii corului, dincolo de extrem de cizelata muncă pentru cunoaşterea literei spiritului renascentist; de asemenea, formarea unei tehnici vocale de maximă fineţe (specifică fiind emisia în nuanţe foarte reduse), discretă şi ponderată, alături de toate elementele regizoral-inovatoare… Ar fi iluzoriu să se enumere calităţile muzicale ale acestei valoroase formaţii şi ale dirijorului ei, nu pentru că ar fi inexprimabile în cuvinte obişnuite, ci pentru că doar acela care a auzit şi a văzut concertul îşi poate da seama de adevărul inimaginabil şi miracol artistic". 

ZECI DE FESTIVALURI INTERNAŢIONALE
Madrigal însumează numeroase turnee artistice peste hotare în: Cehoslovacia, Iugoslavia, Polonia, Anglia, Ungaria, Bulgaria, Spania, Belgia, SUA, Canada, Italia, Germania, Franţa, Olanda, Austria, Rusia, Republica Moldova, Norvegia, Suedia, Danemarca, San Marino, Elveţia, Finlanda, Turcia, Grecia, Luxemburg, Liechtenstein, Coreea de Nord, Japonia, Portugalia. De asemenea, a participat  la zeci de festivaluri în ţară şi peste hotare,§ are înregistrate 18 discuri vinil, 23 CD-uri în România, 14 Cd-uri produse la case de dicuri de peste hotare. Totodată, maestrul Marin Constantin a înregistrat 10 discuri sub genericul "Arta construcţiei şi interpretării corale".

×