Fostul ziarist Lorin Vasilovici a pus bazele transformării lui Marius Mihalache intr-un muzician remarcabil. După o muncă titanică, in care şi-a perfecţionat stilul zi şi noapte, succesul a fost unul pe măsură.
Cărciuma "Şarpele roşu" a fost locul in care Lorin Vasilovici l-a cunoscut pe Marius Mihalache, printr-o intămplare, la inceputul anilor â90. "După un eveniment la care am fost invitat, la care au participat multe personalităţi, printre care artişti de prim-plan, actorul Ştefan Iordache ne-a spus cătorva: «Hai să v-arăt ceva ce n-aţi văzut in Bucureşti!». Ne-a dus la o cărciumă care in vremea aceea era complet necunoscută, «Şarpele roşu», dar a devenit celebră datorită faptului că era frecventată intr-adevăr de o lume cu totul specială. Multe personalităţi au poposit acolo, unde căntau nişte lăutari cu talent autentic. Marius era unul dintre ei. Mai căntau Nelu Ploieşteanu, precum şi tatăl lui Marius, Ion Mihalache. Timp de aproape trei ani, am frecventat locul şi imi plăcea să il ascult. La un moment dat, patronul localului, celebrul Alexandru Niculescu, m-a rugat să-i aranjez pentru o personalitate o mică inscenare, care s-a numit «primul concert al Filarmonicii Şarpele roşu». Era vorba despre un concert al tarafului, dar, prin această glumă, s-a născut şi un recital al lui Marius. Doar Toni Iordache mai făcuse din ţambal un instrument de virtuozitate. Aici a inceput aventura...", işi aminteşte cu nostalgie Lorin Vasilovici, actualmente manager al unei societăţi care se ocupă cu organizarea de evenimente speciale.
Talent. După acest spectacol s-a născut un nou proiect, avăndu-l in prim-plan pe Marius Mihalache. "Marius era un copil extraordinar de talentat, dar n-avusese nici condiţii, nici ocazia să facă ceva pentru el. El era un copil al unor oameni simpli, care făcuseră tot ce le stătea in puteri ca să-i asigure o educaţie muzicală. Evident, nu visau să facă altceva din el decăt un lăutar foarte bun. Proiectul a inceput in momentul in care eu demarasem o afacere pe cont propriu de organizare a unor evenimente speciale şi de imagine şi am considerat că este o provocare să lansezi un produs perfect şi poate fi un succes dacă e făcut după reguli. Aşa că nu l-am tratat ca pe o producţie muzicală. Nu eram şi nu sunt nici impresar. L-am tratat ca pe un produs de imagine. In domeniul muzical nu aveam cunoştinţe decăt ca oricare iubitor de muzică. Din aceast motiv, nu mi-am arogat atribute de manager muzical, dar am avut inspiraţia şi şansa să merg la toate personalităţile din domeniu care au putut să-mi dea un sfat. Şi aici a fost o adevărată peregrinare, ca la doctor, la care mergi pentru copilul cu o boală rară. Marius avea o boală rară, un talent ieşit din comun, dar nici unul dintre cei la care m-am dus să-mi dea un diagnostic şi o cale pentru el, in afară de faptul că se minunau, erau entuziasmaţi, nu puteau să-mi spună ce putea să se facă. Pentru că Marius făcea ceva greu de definit. El cănta muzică clasică la ţambal. Asta era impresionant, dar el nu reprezenta un produs cerut de piaţă", continuă firul amintirilor Lorin Vasilovici.
Virtuozitate. "Am mers cu el la compozitori, la interpreţi, la instrumentişti, la şefi de orchestră să-i intreb ce se poate face. In afară de incurajări n-am obţinut nimic. Dar exact ca şi părinţii care merg cu copilul pănă găsesc un vraci, intămplarea a făcut să-l intreb şi pe Adrian Enescu ce se poate face. Iar cheia problemei a fost găsită: să nu cănte ca pianul, deoarece mai bine ca pianul nu poate să cănte decăt pianul", mai spune bunul prieten al muzicianului Marius Mihalache.
Aici a debutat o etapă deosebit de dificilă, deoarece marea virtuozitate a lui Marius Mihalache avea substrat tocmai in acest amănunt. Toţi cei care il ascultaseră erau incăntaţi de felul in care Marius cănta la ţambal, care suna ca un veritabil pian. Etapele transformării muzicianului le aflăm de la Lorin Vasilovici: "De atunci a inceput acea schimbare completă de direcţie, dar trebuia găsită calea: cum să nu cănte ca pianul. Şi, discutănd cu Marius despre acest lucru, mi-am adus aminte de un gest pe care l-a făcut Adrian Ionescu. Mi-a spus că trebuie să trăntescă cu beţele, să pocnească, nu să le măngăie. Creaţia a inceput de la mic, pentru că nu exista un antecedent de combinaţie intre muzica clasică, lăutărească, jazz-pop, ceea ce a ieşit pănă la sfărşit. Iar această etapă a durat. Lucrurile nu s-au desfăşurat intr-un parteneriat de prietenie, ci in limitele unui contract, pentru că Marius trebuia să-şi asigure existenţa, iar eu investeam nişte bani intr-un proiect. Atunci am conceput un contract, de vreo 70 de pagini. Am făcut o traducere de pe un contract din Olanda, ajutat de o persoană din această ţară, care mi-a dat un model de contract despre cum să inchei un astfel de act cu un artist nelansat, pe care vrei să-l promovezi. Juristul mi-a atras atenţia că dacă eu cer de la el foarte mult, atunci trebuie să-i dau la fel de mult. Atunci eu a trebuit să-i fac lui Marius un contract foarte sever, pentru că imi dădeam seama că dacă nu lucrează zi şi noapte nu se poate face nimic ca să-şi schimbe stilul. Pănă atunci căntase noaptea la «Şarpele roşu», iar ziua dormea. I-am asigurat un salariu ca să poată renunţa la asta".
Un concert grandios. Angajamentele asumate prin contract au fost deosebit de ambiţioase. "Am stipulat in contract că in decurs de maximum doi ani va fi lansat un disc şi un concert de cel mai inalt nivel. Asta sigur că era o nebunie să poţi să spui, pornind de la un copil de 16-17 ani, pe care nu-l ştia nimeni, decăt un cerc de apropiaţi, că-i vei face un concert pe cea mai mare scenă din Romănia. S-a făcut proiectul muzical, urma să se treacă la pasul promis in contract: concertul. Nimeni de la Ministerul Culturii nu era insă interesat. Răspunsul a fost: «Nu avem fonduri pentru astfel de experimente». Am apelat apoi la televiziuni. Răspunsul directorului de programe muzicale al TVR de atunci a fost: «Mă, ăsta nu e nici cal, nici măgar. N-avem ce face noi cu el!». Tot ce am putut să spun a fost: «Intr-adevăr, nu e nici cal, nici măgar. E un cal de rasă şi intre gloabele pe care le promovaţi voi n-are ce să caute!». Ocazia s-a ivit cănd o firmă de producţie muzicală l-a adus intr-un concert pe Chick Corea care a cerut ca deschiderea spectacolului său să fie făcută de un artist romăn. Numeroşi artişti romăni de prim-plan au trimis materiale muzicale şi intămplarea a fost ca directorul firmei de producţie să-mi ceară şi mie materialul muzical, pentru că aici inregistrasem discul cu Marius".
BIS. Răspunsul lui Chick Corea a fost ferm şi neaşteptat: "Il vreau pe băiatul cu ţambalul. El dorea pe scenă pe cineva care să cănte pănă işi dau jos spectatorii paltoanele. Contractul meu incheiat cu Marius prevedea un recital de 45 de minute, cu posibilitatea unui bis cu două piese", completează Lorin Vasilovici. Impresarul lui Corea s-a opus acestei prevederi, susţinănd: "Băiatul cu ţambalul face incălzirea. Nu dă bis şi nici recital". Ambiţia managerială a domnului Vasilovici şi-a spus insă cuvăntul: "Nu dă bis, nu căntă". Ieşind insă pe scenă, Marius Mihalache a pătruns in sufletul spectatorilor. "La sfărşitul spectacolului, sala s-a ridicat in picioare şi aplauda, aclama evoluţia lui Marius. Atunci, impresarul lui Chick Corea mi-a făcut semn să iasă cu ţambalul. Am scos contractul şi i l-am arătat, amintindu-i că are voie două piese bis. Florian Lungu, care prezenta spectacolul, a rămas incurcat. Nu ştia ce să facă: impresarul lui Corea ii spunea să anunţe pauză, eu spuneam că Marius nu iese pănă nu dă bis. Atunci, Florian Lungu a spus să-l lase măcar o piesă, iar impresarul a acceptat. Aşa a dat Marius bis in concertul lui Chick Corea. Acesta a fost punctul in care Marius s-a lansat", işi aminteşte de acele momente tensionate domnul Vasilovici, zămbind.
STIL. Marius Mihalache a fost o zi blond. Aceasta este o intămplare pe care Lorin Vasilovici ne-o povesteşte cu amuzament: "In momentul in care materialul era pregătit, am incercat să fac pregătiri de imagine pentru spectacolul Chick Corea şi m-am dus, evident, la oameni capabili să-mi dea un sfat. M-am dus la doamna Doina Levinţa, care mi-a dat nişte idei foarte simple, după ce m-a intrebat: «Cum va fi lumina? Cum stă? In ce parte căntă?...». Şi toată simplitatea aceea a fost sfatul unui specialist, pentru că Marius nu prezenta moda acolo, iar hainele lui erau parte din scenografie. Pentru coafură m-am dus la cel mai mare specialist in hair stilling, Costel Ilie, pe care l-am rugat să-mi spună ce-mi recomandă pentru Marius. Costel a fost la fel de profesionist. Mi-a spus că vrea să-l vadă la ţambal, cum căntă. Marius purta favoriţi, plete, mi-a zis că stilul lui e furtunos. L-a coafat şi mi-a zis: «Aş incerca şi eu o nebunie, să-i schimb culoarea părului». I-a spus lui Marius, care era speriat ca un pui de găină: «O să te fac blond pentru o zi. Dacă nu-ţi place, iţi schimb culoarea!». Cănd m-am dus a doua zi la Marius, l-am găsit atăt de deprimat... Mi-a zis: «E foarte bine, dar, parcă... nu e capul meu». Atunci i-am spus lui Costel, care i-a făcut o nuanţă de castaniu, specială pentru luminile de pe scenă, care i-a redat tot confortul psihic".
Succes. Calea muzicianului Mihalache pănă a ajuns la o remarcabilă performanţă a fost insă lungă. "Marius şi-a sacrificat doi ani din viaţă, n-a putut participa la nici o altă reprezentaţie. Pentru un puşti de 17 ani e foarte greu să renunţe la doi ani. Succesul lui Marius, care s-a impus intr-un climat artistic in care scara de valori era complet bulversată, s-a datorat şi unor oameni cărora le-a păsat, precum Elise Stan sau omul de cultură Vartan Arachelian. Iar dacă e vorba de oameni providenţiali, a existat şi un Mecena in viaţa lui Marius, un om de afaceri, Vasile Irimia, care importa ingrăşăminte pentru animale, care nu avea nici un interes in domeniu, n-a dorit nimic in schimb. A asistat la spectacolul de deschidere la Corea, i-a plăcut intervenţia lui Marius, m-a contactat şi mi-a zis că dacă am nevoie de sprijin, imi dă nişte bani."