Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Doi maeştri de sunet care i-au cunoscut Mihaelei Mihai dorinţa de a atinge perfecţiunea, dar şi nemulţumirile, Paul Urmuzescu şi Paul Enigărescu.
Doi maeştri de sunet care i-au cunoscut Mihaelei Mihai dorinţa de a atinge perfecţiunea, dar şi nemulţumirile, Paul Urmuzescu şi Paul Enigărescu.
Din partea lui Paul Urmuzescu, maestru de sunet la Radiodifuziunea Română şi realizator de spectacole şi emisiuni la TVR, numai “negative” despre Mihaela Mihai. “Foarte puţine artiste au reuşit să interpreteze atât de personal, atât de original o piesă precum Mihaela Mihai. O personalitate extraordinară, o artistă care nu a imitat pe nimeni, niciodată. Sunt artiste care nu transmit, dar cântă frumos. Ei bine, Mihaela Mihai cântă şi stârneşte lacrimi. Transmite emoţie celor care o ascultă. Era o copilă când am cunoscut-o, am luat-o în colimator. Distinsă. Expresivă. Nuanţată. Freamătă sentiment şi la ea chiar şi cel mai mic gest exprimă ceva”, a încheiat Paul Urmuzescu.
VITEZOMANĂ. Şi Paul Enigărescu, unul dintre maeştrii de sunet ai Radiodifuziunii Române, îşi aminteşte faptul că Mihaela Mihai a impresionat-o încă din timpul înregistrărilor artistei acolo, la începutul anilor ’70. “La toate înregistrările mă chinuia ore întregi, niciodată nu era mulţumită. S-a întâmplat chiar trei zile să lucrăm la ceva şi tot nemulţumită era”, ne-a declarat acesta. Din cauza felului exigent de a face muzică, Paul Enigărescu recunoaşte că îi “chinuia” şi pe ceilalţi care trebuia să o ajute. Dacă ar fi să o descrie printr-un cuvânt pe Mihaela Mihai, acela ar fi “perfecţiune”. “Unul dintre lucrurile pe care mi le amintesc cu mare plăcere despre Mihaela Mihai este felul în care conducea maşina. Era vitezomană, mereu hiperactivă la volan, ţinea geamul deschis la maşină şi «interacţiona» cu ceilalţi şoferi, când ceva o deranja. Recunosc că m-a speriat un pic când am mers cu ea la volan prin Paris. Acolo conducea la fel ca în Bucureşti. Când a revenit în ţară a locuit la mine şi la soţia mea, cam nouă luni. Înaine de ’89, când plecase din ţară, ţineam legătura cu ea prin diverşi artişti care mergeau în concerte, unde era ea, întâi în Franţa, apoi în Germania. Ei erau mesagerii noştri. Dacă aş fi să o descriu totuşi, la modul cel mai sincer, aş folosi vorbele Cameliei Dăscălescu, cuvinte care i se potrivesc de minune – “Cânta din ovare”. Ea nu suporta să interpreteze cântece care nu spuneau nimic, acele cântece lipsite de conţinut. N-am să uit niciodată faptul că a izbucnit în râs pe scenă în timp ce cânta “Primăvară, primăvară”.
Citește pe Antena3.ro
