x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editie de colectie Mihaela Mihai Perfectă în muzică

Perfectă în muzică

de Loreta Popa    |    11 Feb 2008   •   00:00

Doi maeştri de sunet care i-au cunoscut Mi­ha­elei Mihai do­rin­ţa de a atin­ge per­fec­ţi­u­nea, dar şi ne­mul­ţu­mirile, Paul Ur­mu­zescu şi Paul Eni­gă­res­cu.

Doi maeştri de sunet care i-au cunoscut Mi­ha­elei Mihai do­rin­ţa de a atin­ge per­fec­ţi­u­nea, dar şi ne­mul­ţu­mirile, Paul Ur­mu­zescu şi Paul Eni­gă­res­cu.

 

Din partea lui Paul Ur­­mu­zes­cu, ma­es­tru de sunet la Ra­dio­di­fu­ziu­nea Ro­mâ­nă şi realizator de spectacole şi emisiuni la TVR, numai “negative” de­spre Mi­ha­ela Mihai. “Foarte puţine ar­tiste au reuşit să interpre­te­ze atât de ­personal, atât de ori­ginal o piesă precum Mi­ha­ela Mihai. O perso­nalitate ex­tra­or­di­na­ră, o ar­tistă care nu a imitat pe ni­meni, nicioda­tă. Sunt ar­tis­­te care nu transmit, dar cân­­tă frumos. Ei bine, Mi­ha­e­la Mihai cântă şi stâr­neş­te la­crimi. Transmite emo­ţie celor care o ascultă. Era o co­­pilă când am cunoscut-o, am luat-o în colimator. Distinsă. Expresivă. Nu­an­ţa­tă. Frea­mă­tă sentiment şi la ea chiar şi cel mai mic gest ex­pri­mă ce­va”, a în­che­iat Paul Ur­mu­zescu.



VITEZOMANĂ. Şi Paul Enigărescu, unul dintre maeştrii de sunet ai Radiodifuziunii Ro­mâ­ne, îşi amin­teş­te faptul că Mihaela Mihai a impresi­o­nat-o încă din timpul în­re­gis­trărilor ­artis­tei acolo, la în­ceputul anilor ’70. “La toa­te înregistrările mă chi­nu­ia ore în­tregi, niciodată nu era mul­ţu­mită. S-a în­tâm­plat chiar trei zile să lu­crăm la ceva şi tot ne­mul­ţu­mită era”, ne-a de­cla­rat acesta. Din cauza felului exi­gent de a face muzică, Paul Eni­­­gă­rescu recunoaşte că îi “chi­­­nu­ia” şi pe ceilalţi care tre­bu­ia să o ajute. Dacă ar fi să o des­­crie printr-un cuvânt pe Mi­­haela Mihai, acela ar fi “per­fecţiune”. “Unul dintre lu­crurile pe care mi le amin­tesc cu mare plăcere despre Mi­ha­e­la Mihai este felul în care con­ducea maşina. Era vitezo­ma­nă, mereu hiperacti­vă la volan, ţinea geamul des­chis la maşină şi «interac­ţiona» cu ceilalţi şoferi, când ceva o de­ran­ja. Recunosc că m-a ­speriat un pic când am mers cu ea la vo­lan prin Pa­ris. Acolo condu­cea la fel ca în Bucureşti. Când a revenit în ţară a locuit la mi­ne şi la soţia mea, cam nouă luni. Înaine de ’89, când ple­ca­se din ţară, ţineam le­gă­tura cu ea prin diverşi artişti care mergeau în concerte, un­de era ea, întâi în Franţa, apoi în Ger­mania. Ei erau me­sa­ge­rii noştri. Dacă aş fi să o des­criu totuşi, la modul cel mai sin­cer, aş folosi vorbele Ca­me­liei Dăs­că­lescu, cuvinte care i se po­tri­v­esc de minune – “Cân­ta din ovare”. Ea nu su­por­ta să interpreteze cântece care nu spu­neau nimic, acele cântece lip­si­te de conţinut. N-am să uit nici­odată faptul că a izbucnit în râs pe scenă în timp ce cânta “Primăvară, primăvară”.

×
Subiecte în articol: mihai mihaela mihai 11 februarie 2008