Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
N-a apucat să lase in urmă un palmares impresionant, aşa cum n-a apucat să aibă o familie. Viaţa este uneori ciudat de nedreaptă, sau aşa ni se pare nouă, cei care găndim şi simţim cu sufletul şi mintea noastră pămăntească.
N-a apucat să lase in urmă un palmares impresionant, aşa cum n-a apucat să aibă o familie. Viaţa este uneori ciudat de nedreaptă, sau aşa ni se pare nouă, cei care găndim şi simţim cu sufletul şi mintea noastră pămăntească. Dar poate că, dacă privim lucrurile mai bine, mai de la distanţă, vedem şi contragreutatea durerii, compensaţia. Pentru că nu putea sparge cercurile "blindate" ale "găştilor" muzicale de la vremea aceea (grupurile de interese, cum le-am zice azi), şi-a revărsat toată energia, toată dorinţa ei de a transmite muzică asupra elevilor ei. I-a iubit atăt căt aceştia nu inţelegeau atunci şi, poate, unii dintre ei, nici acum. Dar, indiferent dacă inţelegeau sau nu, elevii au iubit-o şi ei. Inconştient, juvenil, riscant, dar sublim. Tot ce nu a primit Mihaela Runceanu de la viaţă, de la societate sau de la breaslă a primit de la elevi. Situaţie rarisimă atunci şi aproape imposibilă astăzi, cănd "caprele vecinului", fantasma libertăţii noastre jalnice, se inmulţesc ingrijorător şi n-avem timp de griji şi de sentimente reale...
Aşa că n-ar trebui s-o plăngem pe Mihaela. In primul rănd pentru că, dacă e să judecăm drept, s-ar cuveni s-o invidiem: căţi profesori, mentori, sau cum s-or mai numi ei, se pot lăuda cu atăta afecţiune din partea discipolilor? Căţi elevi ar fi in stare să facă zid in jurul profesorului lor, pentru a-l apăra sau pentru a-şi manifesta solidaritatea? Colegii care i-au făcut rău Mihaelei in timpul vieţii pentru o trecătoare victorie de doi lei s-au ales doar cu mustrările de conştiinţă şi insingurarea... N-o plăngeţi pe Mihaela, ca să nu-i innoraţi eternitatea! Sau, dacă aţi făcut-o, vorba lui Teodor Pică, "zvăntaţi cu zămbet aripile plănse"!
Citește pe Antena3.ro
