Tetea? Ce mişto!

Mircea Baniciu e un tip pe care nu poţi să nu-l îndrăgeşti – o spun din proprie experienţă, căci mi-e drag de Tetea, cu poantele lui, de când îl ştiu. Şi să tot fie vreo 14 ani.

Prin anul I de facultate am avut, la engleză, un profesor din Anglia, Tim. La unul din seminarii ne-a dat ca temă să traducem “Eşarfă în dar”. L-am întrebat cum de a ales taman piesa asta şi mi-a spus că l-a emoţionat, chiar şi fără să-i priceapă versurile. Aşa e muzica lui Baniciu.  Antologică rămâne însă povestea de la un chef, când cineva s-a apucat să cânte la chitară “Andrii Popa”. Tetea s-a apropiat de el, ascultând atent. După ce s-a terminat piesa, i-a atras atenţia asupra unui acord greşit. Chitaristul de ocazie, nebăgând de seamă cine-l corectează, a protestat, explicând că a învăţat cântecul după partitură, nu după ureche. Mircea, mucalit, a replicat modest: “Se poate. Dar eu l-am compus”.

Ce spun prietenii såi despre artist? Numa’ de bine! “O voce inconfundabilă, generoasă şi caldă, Tetea – acest Baniciu al muzicii româneşti! –, pe care, în încăpăţânarea lui colibrească, a impus-o drept cea mai bună voce din de-atâtea-ori-renăscuta trupă Phoenix, marcând pentru totdeauna peisajul muzical din ţara noastră în ultimii 30 de ani. Tetea cântă şi asta te scoate afară din casă, să mergi să-l vezi. Du-te de câte ori ai ocazia, pentru că vei pleca de la concertele lui mult mai bogat”, zice Adi Berinde.

Florin Chilian l-a cunoscut pe Mircea Baniciu acum 12-13 ani, pe vremea când era încă elev de liceu: “Om mai pozitiv şi deschis la minte şi suflet în muzică nu mi-a fost dat să cunosc. Mircea Baniciu a avut o mare influenţă asupra deciziei mele de a nu renunţa la lucrurile frumoase din muzică pentru cantităţi de genul «30 de concerte în noaptea de Revelion». «E drept, demnitatea o poţi învăţa numai de la oameni mari». Muzica lui Baniciu e ca o «Eşarfă în dar» către noi, ceilalţi, de la un om hărăzit de Dumnezeu cu foarte mult talent”.

Citește pe Antena3.ro

Michelangelo a pictat o femeie bolnavă de cancer în Capela Sixtină. Experţii lansează o nouă teorie revoluţionară

Criticul Andrei Partoş e scurt, dar cuprinzător: “Sunt născut în acelaşi an, aceeaşi zi cu Mircea, aşa că orice spun va fi luat drept extrem de subiectiv. Ne simpatizăm şi ne tachinăm de peste 35 de ani şi mă mândresc cu faptul că la Costineşti difuzam, la Radio-Vacanţa, în anii ’80, piese Phoenix (trupă interzisă în mod oficial) dând «vina» pe Mircea, ori de câte ori venea să mă chestioneze câte un securist în slipi! Un optimist, cu carismă, simţ al umorului, cu puterea de a transmite ceea ce cântă, ăsta e Baniciu!”.

Despre “eroul” acestei Ediţii de Colecţie, Nicu Alifantis spune: “Frumosul şi talentatul trupei Phoenix, pe care l-am cunoscut în 1975, mi s-a lipit de suflet ca marca de scrisoare. Îmi amintesc cu drag că, puşti fiind, atunci când îl priveam, îmi doream să ajung ca el. Dacă nu aşa de frumos, măcar la fel de talentat. Viaţa mi-a oferit şansa minunată de a-l cunoaşte, apoi de-a ne împrieteni şi de-a lucra împreună şi mai apoi de-a rămâne apropiaţi până în ziua de azi. Credeţi-mă că nu-i puţin lucru, pentru că bănăţeanu e greu de suportat! E talentat, e haios, e generos şi exigent în acelaşi timp în a-şi oferi prietenia, e mândru, dar tandru şi sensibil până în adâncul fiinţei sale, şi peste toate cele mai e şi un mare gurmand. Privindu-l de multe ori, cred că aşa s-ar putea materializa bucuria de-a trăi. Pentru toate astea îl iubesc eu pe Baniciu şi mi-e drag până la emoţie...”.