x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Un nou univers

0
Autor: Loreta Popa 29 Sep 2008 - 00:00

Romeo Vanica, absolvent al Conservatorului bucureştean, era interesat mai ales de partea de compoziţie şi aranjament orchestral.



Romeo Vanica, absolvent al Conservatorului bucureştean, era interesat mai ales de partea de compoziţie şi aranjament orchestral.

S-a născut într-un mediu muzical. “Tatăl meu, dirijorul Ion Vanica, fiind cel care a înfiinţat, în 1945, Corul de Copii al Radiodifuziunii cu doar 12 copii. Pot să spun că sunt, probabil, persoana cu cea mai îndelungată prezenţă în Radiodifuziunea Română. La 3-4 ani, tata mă aducea şi mă atârna pe câte un pupitru sau pe un scaun, la repetiţii. Tatăl meu nu m-a dat la liceul de muzică pentru că în anii aceia atmosfera era destul de tulbure, dar am făcut acasă intensiv pian şi muzică, teorie”.

Împreună. “În clasa a V-a m-au dat la Liceul Sfântul Iosif”, spune Romeo Vanica. “Printre colegi era şi Mihai Constantinescu. Pentru că locuiam pe străzi apropiate, undeva prin zona Ştefan Furtună, ne-am împrietenit, ne-am descoperit amândoi pasiunea pentru muzică. Eu aveam pian, el nu. Primele mele piese au fost create alături de el şi eram un duet, lucram împreună, eram apropiaţi. Am făcut o formaţie cu Mihai ca solist şi cântam undeva unde este acum Teatrul Foarte Mic, la Sindicatul Sanitas. Un regizor dramatic  inimos, Nicolae Mangu, ne-a ajutat. De asemenea, în clădirea fostelor grajduri regale, unde era căminul Politehnicii, luase fiinţă un club artistic. A venit acolo un director tot inimos şi bine pregătit, om de teatru, Laurenţiu Toma, al cărui nume s-a legat apoi toată viaţa de Mondial. Nişte studenţi de la Politehnică, deci viitori ingineri, au înfiinţat o formaţie prin 1966. Dragoş Vasiliu, unul dintre ei, nu era căminist şi stătea la trei case de Mihai Constantinescu. Se cunoşteau, ştiau că fiecare dintre ei cântă şi Dragoş i-a spus să vină şi el în formaţie. Mihai a spus că ştie pe unul care este la Conservator, care face muzică, iar Dragoş i-a spus: «Adu-l şi pe el». Mihai m-a adus la Mondial, dar el nu a rezistat mult, câteva luni. Avea, cred eu, alt stil, mergea mult pe Celentano, Adamo, iar noi deja prinseserăm gustul de Beatles, de trupă… Voiam altceva. Am rămas şi el a plecat, şi-a văzut de cariera lui solistică. Eu aveam nişte piese, printre care «Primăvara», pe care a cântat-o iniţial la radio Ileana Popovici. L-am cunoscut pe Gabi Drăgan aici, la Mondial. Era un om cu un caracter şi o fineţe total deosebite. Despre calităţile lui artistice nici nu mai vorbesc. Toate epitetele şi calificativele maxime sunt prea mici pentru el. Era de o modestie admirabilă. A murit în 1995. Mult prea devreme.”

Clape. “Numele formaţiei era deja dat, cred că de Filip Merca, atunci când am ajuns eu”, spune Vanica. “Vremurile erau grele, nu existau sponsori. Norocul nostru era cu acele staţii mari, pe care colegii din formaţie le făceau să funcţioneze, băgau chibrituri în mufe. Erau inventivi. Laurenţiu Toma a reuşit să facă rost de un claviton, un fel de strămoş al unor clape electrice. Avea nişte sunete infernale. Nouă ne plăcea, era ceva sintetizat, suna altfel însă. Aducea culoare.”

Mondial – un fior liric

“Mondialul a însemnat întâi foarte mult pentru generaţia lui”, spune Vanica. “Dacă ar fi să compar, cred că ne-am apropia de prima parte a existenţei Bee Gees. Mondial aducea un fior liric şi impactul a fost imens pentru că am venit primii pe stilul acesta. Am explorat un univers nou, al poeziei, al muzicii. Prin melodie şi vers, lucruri frumoase, cunoscute, apărute într-o formă nouă, am mers la sufletul tineretului, dar şi al celor mai în vârstă. Generaţii întregi s-au apropiat de muzica aceasta şi şi-au însuşit-o. Prin 1968, pentru că terminam facultatea şi urma să fiu repartizat, s-a pus problema cine rămâne în locul meu. Mircea Drăgan, care lucrase prin mai multe formaţii, avea şi o bază materială mai solidă, s-a încumetat. M-am retras eu şi a venit el. Am rămas alături de formaţie şi am mai făcut încă nişte piese frumoase, «Pe harta Europei», «Romanţa inimii». În timp au mai venit Vlăduţ Gabrielescu, Doru Tufiş şi mulţi alţii. Formaţia de acum este compresată aşa în timp, de câteva generaţii care au fost în Mondial. A plecat Florin Dumitru, a venit Mişu Cernea. Generaţia aceasta a lansat un disc Remember Mondial prin 1993.”
Citeşte mai multe despre:   mondial

Ştiri din .ro


Serviciul de email marketing furnizat de